By ris
Nimeni nu poate opri valul acesta uriaș de sute de mii de imigranți care ia cu asalt Europa, întrucât cel mai probabil el este o operațiune bine organizată. De cineva care își îndeplinește un obiectiv de politica externă prin generarea unei crize umanitare soldată cu pierderea de vieți a unor oameni nevinovați.
S-a estimat că pentru fiecare persoană care ajunge în Europa ca refugiat, prețul plătit pornește de la 3.000 de euro și ajunge la 7.000-14.000 de euro. În acest caz fiind făcute peste noapte conexiuni solide cu nenumărate rețele ilegale, specializate de traficul de persoane. Cine plătește, căci imigranții sunt săraci, iar afacerea e bine organizată și necesită o finanțare de câteva zeci de milioane de euro? Cotidianul austriac, ”InfoDirekt”, citează un raport al serviciilor de informații ale armatei care identifică organizații neguvernamentale din SUA care ar finanța traficul de imigranți către Europa. Concret, ar fi vorba de ONG-uri create de Departamentul de Stat al SUA și cele aparținând miliardarului american de origine evreiasca George Soroș, părintele cunoscutei Human Rights Watch.
Generalul r. Constantin Degeratu, fost șef al Statului Major al armatei române și consilier prezidențial pe probleme de Securitate Națională este de altă părere și afirmă că Rusia este la originea valului de imigranți. Deoarece Rusia a livrat arme regimului Bashar al-Assad, împiedicând transformarea întregului teritoriu al Siriei într-un califat ISIS. Tot Rusia ar fi de vină că Uniunea Europeană a fost luată pe nepregătite de valul refugiaților, ea fiind ocupată cu organizarea de ample manevre militare ca răspuns al unei ipotetice amenințări din partea Rusiei. ”Ceea ce se întâmplă acum este o componentă a acestei agresiuni a non-democrației din zona estică, rusească, împotriva Uniunii Europene” concluzionează generalul Degeratu în presa centrală din România.
Cel mai interesant amănunt care nu poate fi explicat este: de ce imigranții ocolesc califatele bogate ale Golfului – Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, unde se întregistrează cel mai ridicat nivel de trai de pe glob și unde imigranții se pot integra mult mai ușor, întrucât vorbesc aceași limbă și au aceeași religie.
Încercând să răspund la aceste întrebări, ocolind clișeele propagandistice lansate de americani, trebuie să identific mai întâi, sursa care a provocat dezastrul în câteva din statele care furnizează acești imigranți. Saddam Hussein a constituit pentru SUA un obstacol de politica externă în zona Golfului și l-au înlăturat printr-o invazie militară. N-a contat faptul că Irakul era o republică laică, cu un sistem de învățământ gratuit de tip european, cu o evoluată rețea de asistență medicală gratuită. Totodată, printr-o cruzime exacerbată, SUA trebuia să dea un exemplu întregii lumi.
După ce au distrus tot ce se putea distruge în Irak, SUA au pus în loc o administrație coruptă, formată din slugile lor. Special selectată din oameni incapabili să facă față noului fenomen jihadist ISIS, venit din Siria și creat de Arabia Saudită, Qatar și Turcia. Rolul ISIS este acela de a rade totul de pe suprafața pământului (tradiții, vestigii istorice, obiective economice, progres și civilizație).
A urmat ”primăvara arabă” din 2011 ale cărei obiective au coincis din nou cu interesele SUA în zonă, adică debarcarea de la putere a lui Gaddafi din Libia și a lui Bashar al-Assad din Siria. La modul declarativ, era vorba tot de ”democratizarea” acestor țări, deși califatele feudale subordonate SUA (Arabia Saudita, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman) nu respectau nici 10% din regulile democratice din Siria și Libia.
Impunerea de no-fly-zone în Libia a însemnat nimicirea forțelor armate ale acestei țări, acapararea puterii de către hoarde islamiste, special recrutate de serviciile secrete occidentale și transformarea Libiei în ruine. La această operațiune participând SUA și sateliții săi: Franța, Anglia, Belgia, Olanda, Canada, Danemarca, Italia, Norvegia, Spania, Turcia (toate membre NATO), Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Suedia. La 4 ani de la ”democratizarea” Libiei, țara rămâne un teatru de luptă pentru împărțirea puterii, între bandele formate de SUA pentru a-l răsturna de la putere pe Gaddafi.
Ce au câștigat libienii prin ”democratizarea” impusă de americani, se vede odată cu valurile migrației către Europa. Mai important de menționat este ce au pierdut libienii, dar și sirienii din cauza impunerii intereselor americane în zonă?
Libia sub Gaddafi nu avea datorii. Prețul unui litru de benzină în Libia era de 0,14 USD, iar în Franta de 1,77 USD. În Libia prețul unei pâini era de 0,15 USD. Învățământul în Libia era gratuit, un cetățean libian admis într-o universitate străină mai primea și o bursă de studii anuală de la statul libian de 2.500 USD și un automobil nou. Sistemul medical era gratuit, o asistentă medicală fiind plătită cu minim 1.000 USD/lună.
În întreaga Libie exista o vastă rețea de magazine pentru familiile cu mulți copii, unde prețurile erau simbolice. Pentru fiecare copil născut, familia libiană primea un ajutor material de 7.000 USD. Tinerii căsătoriți primeau 64.000 USD de la statul libian pentru a-și cumpăra o locuință, fiecare familie libiană având propria casă. Intermedierea în vânzarea imobilelor era interzisă prin lege. În Libia nu se plătea impozit pentru imobile de locuit (case, apartamente). Energia electrică furnizată consumatorilor casnici era gratuită.
Ajutorul de somaj era de 750 USD. Fiecare întreprinzător libian care-și deschidea o afacere, primea de la stat o subvenție de 20.000 USD, într-o singură tranșă. Cetățenii libieni primeau credite de la stat, fără dobândă. În 40 de ani de ”dictatura” Gaddafi populația Libiei a crescut de 3 ori, mortalitatea infantilă a scăzut de 9 ori, speranța de viață a crescut de la 51,5 ani la 74,5 ani. Tot în ”dictatura” Gaddafi, negrii din sudul Libiei au primit drepturi egale cu ceilalți cetățeni libieni.
Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni
