By 
Clădirea care a aparținut familiei Imbroane la Timișoara (fotografie din 2003)
De cealaltă parte, a social-democraţiei, suntem nevoiţi să recunoaştem că, în epocă, nu exista încă o organizaţie politică suficient de consistentă, în favoarea căreia Avram Imbroane ar fi putut să opteze. Ideile stângii europene sunt firav reprezentate şi, în general, susţinute de organisme receptate ca fiind de coloratură bolşevică. Partidul Socialist, creat imediat după război, fusese desfiinţat din pricina unor tendinţe catalogate drept antiromâneşti şi antistatale, iar la reînfiinţarea lui, spre finele anilor ‘20, nu reuşise să stârnească prea multe simpatii.
Astfel, Dr. Avram Imbroane va pune el însuşi bazele unei formaţiuni cu rădăcini bănăţene, dar cu un program politic foarte larg, anume: Uniunea Naţională – mai sus menţionată. Totodată va adera, împreună cu o seamă de membri marcanţi ai Partidului Naţional Român din Ardeal, în frunte cu Octavian Goga, la Partidul Poporului, condus de către Generalul Alexandru Averescu, „eroul de la Mărăşti”. În fine, după falimentul acestuia, pentru a rămâne în continuare în viaţa politică, spre a-şi putea apăra idealurile, Imbroane se înscrie în rândurile Partidului Naţional Liberal – partid plin de dinamism şi care, în epocă, îşi trăia perioada de înfloritoare maturitate. Trebuie notat că opţiunea lui Avram Imbroane pentru ideile liberale a fost atât de profundă, încât el nu a ezitat să-şi educe copiii în acest spirit. Unul dintre fiii săi, Doru A. Imbroane, va deveni o personalitate marcantă a liberalismului timişorean din anii ’30.
Avram Imbroane
În decursul carierei sale politice, Dr. Avram Imbroane va milita, indiferent de formaţiunea politică la care va fi fost aderent, pentru desăvârşirea actului Marii Uniri de la 1918 şi, totodată, pentru susţinerea comunităţilor româneşti rămase în afara graniţelor ţării. Astfel, între anii 1920-1921, ca de altfel în tot timpul cât a fost deputat (de Lugoj şi Gătaia)(53), el a trudit mai întâi pentru recuperarea pământului bănăţean care revenise Serbiei, iar atunci când realizează că un asemenea demers nu mai are sorţi de izbândă, pentru păstrarea şi cultivarea conştiinţei naţionale în rândul românilor bănăţeni de aici. Bunăoară, va contribui în mod esenţial la înfiinţarea Casei de editură „Banatul”, care deţinea o adevărată reţea de librării şi cercuri de lectură răspândite pe întreg teritoriul regiunii. Mai târziu, în perioada cât a fost vice-preşedinte al Camerei Deputaţilor şi secretar general în Ministerul Cultelor, a susţinut fără rezerve reînfiinţarea Mitropoliei Banatului cu sediul la Timişoara, în ideea că sub braţul protector al autorităţilor ecleziastice româneşti îşi vor putea afla adăpost şi românii de peste graniţe(54). Tot la Timişoara a mai participat la constituirea Fundaţiei „Traian Lalescu” şi a înfiinţat Institutul „Dr. Avram Imbroane” al românilor de peste hotare – institut menit să ofere sprijin românilor din afara ţării, care doreau să studieze în România(55). Cu această ocazie a rostit şi ultimul său discurs din Timişoara, ca pe un adevărat testament politic. S-a stins din viaţă la 23 septembrie 1938.
Mormântul familiei Imbroane, cimitirul din Calea Lipovei, Timișoara
Acesta este, în linii mari, foarte mari, Dr. Avram Imbroane. Un monument, am putea spune, fără să ne temem că folosirea cuvintelor mari, aici, ar păgubi în vreun fel ideea, un monument ale cărui semnificaţii aşteaptă încă să fie descoperite; un simbol, ale cărui rădăcini aşteaptă să-şi ofere sevele; un om ale cărui roade ne onorează trecutul, ne-ar putea hrăni prezentul şi s-ar cădea, cu priceperea noastră bună, să ne laude viitorul. Un cleric ortodox şi om politic român de vocaţie, a cărui istorie se împleteşte cu istoria poporului său, împodobind-o.
– sfârșit –
Remus Jurca-Unip
NOTE
53 Prof. Nicolae Ghinea, Op. cit., p. 1315
54 Prof. Gheorghe Luchescu, Avram Imbroane – luptător pentru cauza naţională, în „Mitropolia Banatului”, an XXXIX, nr. 3, mai – iunie 1989, p. 96
55 Iova Imbroane, Op. cit., pp. 16-17.
