Noutăți

Cele mai mari inundații din ultimii 100 de ani

inundatii

inundatii

În Serbia, mobilizarea este maximă pentru consolidarea digurilor

din orașele traversate de râul Sava, al cărui nivel este încă ridicat.

 

„Ne așteptăm la noi creșteri ale nivelului apelor miercuri și vineri. Dacă vom trece cu bine peste aceste moment, vom putea spune că am protejat Belgradul”, a declarat primarul capitalei sârbe, Sinișa Mali.
Situația era în schimb mai dificlă în nord-estul Bosniei, în special în apropiere de Orasje, oraș unde voluntarii și echipele de salvare au ridicat un zid din saci de nisip pe o distanță de șase kilometri de-a lungul râului Sava.

„Râul Sava reprezintă în continuare o amenințare. Amploarea pagubelor este atât de ridicată încât regiunea va avea nevoie de zece ani pentru a se reface”, a declarat Blaz Zuparici, reprezentant al muncipalității din Orasje.

Numeroase sare din apropiere de Orasje se află sub așe, în special Kopanica, unde, potrivit imaginilor difuzate de televeziunea națională, se mai văd doar acoperișurile caselor.
– Pagube de miliarde de euro în regiunile afectate

Între timp, în orașele în care apa s-a retras, autoritățile au început operațiunile de curățare și dezinfectare, pentru e preveni eventuale epidemii.

În Bosnia și în Serbia, cadavrele a zeci de animale se află în descompunere.

„Trebuie să acționăm cu promptitudine pentru evitarea unei catastrofe mai grave, inclusiv apariția unor epidemii”, a afirmat ministrul sârb al Sănătății.

Primele estimări ale pagubelor în Serbia arată că pierderile depășesc cu mult pragul de 0,6 la sută din PIB stabilit de UE pentru deblocarea fondurilor de urgență în astfel de cazuri.

Premierul sârb Aleksandar Vucici a declarat că unii experți au evaluat pagubele la un miliard de euro.

Ministrul pentru Infrastructură, Zorana Mihajlovici, a precizat că 3.500 de kilometri de drumuri din Serbia au fost devastate de inundații.

În Bosnia, pagubele sunt estimate, de asemenea, la milioane de euro.

Între timp, situația umanitară rămâne îngrijorătoare în regiunile afectate de inundații.

În Bosnia, unde un sfert dintre cei 3,8 milioane de locuitori sunt afectați de inundații, peste 100.000 de persoane au fost evacuate.

Peste 30.000 de sinistrați au fost evacuați în regiunile afectate de inundații în Serbia, iar aproximativ 15.000 în Croația.

Ajutorul umanitar internațional continuă să sosească în cele două țări, unde aproape 400 de echipe de intervenție din statele membre UE participă la operațiunile de ajutor pentru sinistrați.

La Belgrad, comisarul european pentru ajutor umanitar, Kristalina Georgieva, a asigurat că Uniunea Europeană este pregătită pentru „deblocarea fondurilor necesare nevoilor umanitare imediate” din Serbia.

 

 

România trimite ajutoare în Serbia și Bosnia

 

 

Premierul Victor Ponta a declarat la Comandamentul de la Palatul Victoria că România va trimite în Serbia și Bosnia ajutoare pentru înlăturarea efectelor inundațiilor și sprijinirea sinistraților, precum o pompă de apă, pături, apă și alimente.

Ponta a precizat că a avut deja o discuție în acest sens cu omologul său sârb.

România va trimite pentru populația afectată de inundațiile din aceste zile din Serbia, Bosnia și Herțegovina ajutoare umanitare, în limita sumei de 880.000 lei. De asemenea, o echipă a ISU Timiș va participa la evacuarea zonelor inundate din Serbia.

Ajutoarele umanitare constau din alimente, pături, saci de dormit, cearșafuri, fețe de pernă, apă, scoase de la rezervele de stat.

Sursa: gandul.info; romanialibera.ro;

You may also like

Comments are closed.

More in:Noutăți