Câteva menționări ale alibunărenilor în presa de altădată

Alibunar – panorama

Despre istoria localității Alibunar s-a scris foarte mult și până în prezent, dar în special anul trecut când s-au aniversat 100 de ani de la zidirea Bisericii Ortodoxe Române, 200 de ani de la zidirea Bisericii Ortodoxe Sârbe (la început biserica comună româno-sârbă) și 100 ani de la tipărirea „Monografia comunei Alibunar” scrisă de învățătorul Teodor Petrișor. Într-adevăr localitatea Alibunar juca din timpuri foarte îndepărtate un rol însemnat, atât pe plan regional, dar și mai larg. Conform unor date, aici s-ar fi găsit într-o anumită perioadă reședința lui Atila, regele hunilor (secolul al V-lea e.n.).
Prin Alibunar a trecut în anul 1695 prima dată, iar în anul 1697 a doua oară sultanul turcesc Mustafa II, în timpul Marelui Război al Ligii Sfânte, cu care ocazie Alibunarul este amintit în lucrarea „Istoria Imperiului Otoman” scrisă de Dimitrie Cantemir, cunoscut scriitor, om de știință și domnitor al Moldovei.
Scopul acestui articol este însă de a scoate la lumina zilei câteva informații despre alibunărenți furnizate de unele publicății din trecut, prin care s-ar completa cât de puțin imaginea trecutului acestei localități. Astfel revista pedagogică „Școala română” din Năsăud (1) informează cititorii despre adunarea generală a Reuniunii învățătorilor greco-catolici „Mariana” din Nasaud, al cărei președinte era Ioan Jarda. Lecțiile de istorie și geografie la această adunare au fost susținute de Teodor Petrișor, învățător din Alibunar și au fost publicate în revista amintită. În completarea biografiei acestui cunoscut om de cultură la noi, trebuie spus că Teodor Petrișor era și membru al Asociațiunei Transilvane pentru Literatura Română și Literatura Poporului Român, despărțământul Panciova (2).
Încă o informație interesantă despre alibunărenți se referă la susținerea și încurajarea lui Alexandru Vaida Voevod, cunoscut lider politic al românilor din fosta Austro-Ungarie și deputat în parlamentul Ungariei. Anume, în anul 1907 asupra acestuia s-au exercitat mari presiuni din partea membrilor partidelor proguvernamentale, în care s-a cerut retragerea lui Vaida Voevod din Parlament. La redacția publicației românești „Lupta” din Budapesta, al cărui director era însuși Alexandru vaida Voevod, au sosit numeroase scrisori în care acesta este susținut și încurajat, fiind unul dintre cei mai mari luptători pentru apărarea drepturilor românilor, dar și a sârbilor și a altor popoare din fosta Austro-Ungarie. Printre aceste scrisori amintim pe cele sosite din Petrovasâla și Alibunar. Scrisoarea de susținere a lui Alexandru vaida Voevod este trimisă din Alibunar pe data de 1/14 aprilie 1907, fiind semnată de următorii cetățeni ai Alibunarului (3): Nicolae Popovici, Aron Boșcov, George Miclea, Filip Hangul, Petre Stoica, Camil Simu, Filip Stingul, Efta Caragia, Aron Boban, Matei Gherga, George Trifon, Mihai Bojin, Sima Olariu, Alexa Voina (comerciant), Milan Belenți (mașinist), Miloș Crăciunov (plugar, membru în reprezentanța comunală), Zăria Simici (econom, membru în reprezentanța comunală), Vichentie Omoran, Aron Bogdan, Filip Toplișan, Petru Simici, Teodor Toplicean (econom), Petru Stingul (comerciant), Iosa Gruia (plugar, membru în reprezentanța comunală), Nicolae Berlovan (plugar), Mihai Mărgan („paure”), Petru Stângul („paure”), Iancu Giungul (plugar), Demetriu Găun (sic), Iosa Stângul (plugar), Moisă Toplicean, Trifon Bojin și Paul Olariu.
La sfârșit, îl vom aminti pe alibunăreanțul Nicolae Bârnea, tânăr poet, „care promitea să devină unul dintre cei mai buni scriitori ai Românilor din Banatul iugoslav” (4). Nicolae Bârnea era colaborator al „Nădejdei” din Vârșeț, dar s-a stins din viață tânăr, la 9 martie 1934. Cu patru zile înaintea morții a scris o poezie intitulată „Strofe românești„, care afost publicată în Calendarul „Nădejdea” pe anul 1936 și în revista literară timișoreană „Luceafărul„. În legătură cu poetul Nicolae Bârnea, în această revistă se mai spune: „S-ar aduce un pios omagiu memoriei sale dacă i s-ar aduna manuscrisele și ar fi apoi publicate cu note biografice…”(5). Poate că acum, dacă este posibil, ar fi momentul să se realizeze aceasta, având în vedere faptul că multe valori de-ale noastre au fost date uitării în ultimele decenii și că merită să le redescoperim și să le reducem la lumina zilei.
Prof. Mircea MĂRAN

Note:
1. „Școala Română”, Năsăud, nr. 8, 18 martie 1891, p. 63-64 și nr. 11 din 18 aprilie 1891, p. 86-87
2. Analele Asociațiunii Pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, nr IV, iulie, 1903
3. „Lupta”, Budapesta, nr. 82 8/21 aprilie 1907, p.1
4. „Luceafărul”, Timișoara, anul II, nr. 1, ianuarie 1936, p. 49-50
5. ibidem