Ascensiunea artistică a Teatrului popular românesc din Vârșeț (3)

Actul II al spectacolului “Titanic vals”

Foileton

Aceste aprecieri semnate de către cronicari dramatici considerați, mai mult sau mai puțin, competenți în materie, ca rezultat ai unor analize făcute și din unghiul comparativ al producției artistice sunt demne de amintit, deoarece denotă atitudinea justă față de un teatru pe care-l socotesc ieșit din făgașul începutului, considerându-l capabil de a se încumeta și la încercări mai pretențioase – când este vorba de o producție teatrală.
De aceste considerente a ținut seama și direcțiunea Teatrului când în stagiunea 1951/52 în repertoriul teatrului s-a inclus Doamna ministru, una din pretențioasele – dacă nu și cea mai pretențioasă  comedie a lui Nušiæ, scriitor îndrăgit nu numai de colectivul Teatrului, ci și de spectatorii de la sate care au vizionat deja comediile Familia îndoliată și Lumea.
Comedia Doamna ministru solicită o distribuție tipolo­gică aparte, și ca atare, a fost considerată ca „piatra de încercare” pentru tânărul colectiv. Prin această prizmă a și fost filtrat spectacolul în rândurile cronicei aduse în paginile „Luminei”, nr. I-2 din 1951. Rândurile acestei dări de seamă se preocupă îndeo­sebi de concepția regiei și a scenografiei, pentru ca, în încheiere, să ajungă la următo­area concluzie: „Această prezentare (eșalonarea obiectivă a scăpărilor dar și a realizărilor) trebuie să rămână ca o notiță cronică din primele zile de activitate ale unui teatru și cu atât va fi mai mare mulțumirea, citind mai târziu prezentările mai favorabile, care vor nota ridicarea treptată și a colectivului și a membrilor aparte și după care și colectivul și membrii aparte vor putea urmări linia dezvoltării în creștearea lor; și eu cred că va fi astfel, deoarece Teatrul popular românesc poate și trebuie să realizeze aceasta”. Acest crez nu a fost dezmințit. Este dovedit prin notările apărute pe marginea celor 72 spectacole-reprize date în turneu în satele bănățene unde Doamna ministru a văzut luminile rampei de 29 de ori.
Doamna ministru a dat prilej și revistei de specialitate „Naša scena” din Novi Sad să comenteze spectacolul-premieră într-un stil profesional și deplină competență. În rândurile acestui comentariu, nr. 4 din 15 februarie 1951, se constată scăpările, neajunsurile actoriei, acordându-se „circumstanțe atenuante” pentru neîmplinirea produsului teatral.

Eftimiu Ursulescu

Din aprecierile cronicelor adresate Teatrului românesc reiese că stagiunile 1949/50 și 1950/51 (nesocotind stagiunea 1948/49 când Teatrul a avut un caracter semiprofesional) au fost socotite ca prima fază de consolidare a nucleului actoricesc; fază când se muncește cu elan pentru câștigarea cunoștințelor teoretice corespunzătoare pentru a putea fi aplicate practic pe scenă.
Ca urmare a acestor cronici, conducerea teatrului s-a sezisat de obiecțiunile obiective aduse, ajungând la concluzia că pe lângă rezultatele pozitive atinse până atunci, colectivul teatrului simte lipsa unui regisor cu pregătire de specialitate, iar o bună parte din actori trebuie să-și completeze nivelul de școlarizare, pentru a putea fi sistematizați ca  actori profesioniști.
În numărul 12 al revistei „Lumina” din 1951 avem o relatare critică în aceeași manieră, dar mai completă când e vorba de relația autor – regie – actorie. Este vorba de realizarea spectacolului Hangița, de Carlo Coldoni (trad. N. Iorga) a cărui premieră a avut loc pe data de 25 noiembrie 1951, la Alibunar. Amplă și instructivaă, atât prin datele biografice, cât și referințele asupra valorii literare dramatice ale operei, cronica dramatică amintită trece în revistă componentele esențiale legate de montarea unui spectacol. Semnatarul ei, ca și cei precedenți, are înțelegere pentru lipsurile de regie zicând că „în linii mari, cred că a prins esența piesei și concepția autorului. În ceea ce privește stilul, ritmul, vioiciunea goldoniană, cred că a fost mai mult sau mai puțin nemerit”. Totuși remarcă că „s-a cam exagerat în unele caricaturizări ale unor personaje. În general, aprecierile sale făcute din unghiul impresiilor proprii da la spectacolul de premieră, denotă bunăvoință, subliniind însă, alături de scăpări și devieri, și valorile interpretative ale fiecărui actor și, încheie însemnările critice: „Astfel s-a încheiat premiera piesei Hangița de Carlo Goldoni, una dintre cele mai mari realizari de până acum – dacă nu și chiar și cea mai mare – ale Teatrului Român din Vârșeț…”

Despre fotografia de sus dl Ursulescu spune: “Din cei șase actori prezentați cu nume și prenume în fotografia precedentă, aici îi vedem pe patru dintre ei. Unicul personaj  nou este regretatul Nicolae Bocșan, cunoscut și în calitate de actor, regizor, om de cultură și inițiator al înființării Tetrului profesionist. El a interpretat, după câte îmi amintesc, rolul lui Iordache. După câte îmi amintesc, acesta a fost primul spectacol regizat de marele Ion Isaia”.

– va urma –
N. Polverejan