By ris
Foileton
Teatrul popular românesc din Vârșeț – în scurta sa perioadă de activitate – s-a manifestat ca un factor evident în stadiul de evoluție a culturii naționale la naționalitatea noastră, dar în mod aparte, s-a arătat drept factor important în procesul de promovare a culturii ei teatrale.
Deși a viețuit doar în perioada a șapte stagiuni, ponderea lui în viața culturală și socială este indiscutabilă. Faptul acesta reiese din recenziile și cronicile dramatice publicate în presa noastră: ziarul „Libertatea” și revista „Lumina”, cât și din relatările publicate de „Glas” (organul Frontului popular al Serbiei din 17 februarie 1950), „Slobodna Vojvodina” ( organul Frontului popular al Voivodinei din 9 martie 1950), „Politica” ( din 17 martie 1950), care, alături de relatările privind dezvoltarea vieții noastre culturale, amintesc și despre importanța înființării Teatrului popular românesc din Vârșeț. Dar, mai importantă este influența lui la ascuțirea criteriului de apreciere, când e vorba de o producție scenică.
Dacă în stagiunea 1949/50 s-au depus eforturi pentru înjghebarea ansamblului, dându-se 9 piese din literatura dramatica, totalizâd 57 spectacole în cele 29 sate românești sau cu populație mixtă pe care le-a vizitat, în stagiunile următoare grija conducerii Teatrului a fost îndreptată cu prioritate asupra ascensiunii lui artistice. Subliniem aceasta deoarece de ascendența lui artistică a depins în cea mai mare măsură și influența lui culturală și socială în localitațile unde a poposit.
COLECȚIA DE FOTOGRAFII A DOMNULUI EFTIMIU URSULESCU
Din amintirile unui fost actor profesionist al Teatrului Popular Românesc din Vârșeț
“În fotografia de mai sus – ne mărturisește domnul Eftimiu – Miu Ursulescu, fost actor al Teatrului (profesionist) din Vârșeț, în vremea când această instituție culturală funcționa cu susces – fiecare piesă o prezentam aproape în toate satele românești din Banatul sârbesc, precum și în multe sate cu populație mixtă”
Mai aflăm, în continuare, precum că “itinerarul”, deci programul vizitelor se planifica din lună, în lună și se respecta cu strictețe. Stagiunea durând zece luni (din cele 12 ale anului) timp la dispoziție era suficient, astfel că nici o localitate nu a fost privată de cel puțin un spectacol pe an.
Spectacolele se prezentau, de obicei, în zilele de sâmbăta și duminica sau la vreo sărbătoare a satului.
“Condițiile de deplasare erau foarte grele – ne spune în continuare dl Miu. În satele din apropierea Vârșețului transportul se făcea cu trăsurile, câteodată cu remorcile și mai ales în lunile de primăvară târzie și toamnă timpurie. Aceasta datorită faptului că nu existau șosele asfaltate. În satele mai mari și cu șosele ne deplasam cu autobuzul Un autocar austriac, vechi, pentru care ajungeam foarte greu la piese de rezervă. Acesta se poate vedea în fotografie. Decorul și toată recuzita se transporta cu camionul Teatrului”
Iar poza de mai sus, după spusele domnului Ursulescu reprezintă un moment imortalizat pe peliculă la Iankov Most (Iancaid), în care sunt cuprinși aproape toți membrii Ansamblului – de la actori și până la șofer. Deci, sus, pe partea din față a autocarului (de la stânga, la dreapta): Aurel Guțu, Gheorghe Gașpăr, Lili Bocșan, Eftimiu Ursulescu și Cornel Oalge. În fața autobusului, în picioare sau proptiți de acesta:Titus Magda, Pau Miclău, Aurelia Pitic (ulterior Bugariu), Grujić Saša, Cornelia Novac, Aurel Savu, Măria Păsulă, Iconia Cuzma, Ion Stanciu, Ana Ursulescu, Traian Coracu și Ion Petrică.
– va urma –
N. Polverejan
