„Dragi români, onorată audiență,
În numele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, vă felicit pentru organizarea acestui eveniment și pentru toate acțiunile pe care le derulați în cadrul acestui proiect. În același timp, stimați organizatori, vă mulțumesc pentru misiunea asumată de a valorifica tezaurul nostru cultural și de a menține inimile românilor conectate în iubirea de țară.
Cultura are puterea de a ne conduce într-o călătorie a tradițiilor și obiceiurilor, care fundamentează dezvoltarea identității noastre etnice și lingvistice. Tradițiile reprezintă amprenta fiecărui popor, nucleul care ne unește. Este cel pe care-l purtăm cu mare drag, oriunde ne-am afla. Sunt convins că împărtășirea acestor experiențe în astfel de întâlniri are un rol major în construirea unei societăți deschise, puternice și bazate pe colaborare.
Salut românii de pretutindeni participanți la eveniment. Comunitățile de români din afara granițelor reprezintă o prioritate strategică a Guvernului României, iar misiunea instituției noastre este de a susține drepturile și interesele românilor de peste hotare. Prin proiectele pe care le derulăm la nivelul Departamentului ne dorim să sprijinim organizaţiile şi asociaţiile românilor de pretutindeni în vederea stabilirii unui parteneriat eficient care să urmărească promovarea identității naționale.
În acest sens, activitatea Departamentului pe care îl conduc se concentrează pe două direcții principale: educația și cultura. Am lansat în acest an o serie de programe de sprijin dedicate, finanțări nerambursabile și granturi pentru proiectele dezvoltate de românii din comunitățile istorice și diaspora. Ne dorim să vedem cât mai multe din ele implementate, care să inspire tinerele generații și să promoveze valorile și tradițiile românești.
Noi, cei din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Ne dorim ca alături de autoritățile centrale și locale să construim punți de susținere pentru toți românii de aici și de acolo. Am credința că vom reuși împreună, românii de pretutindeni, să ducem mai departe această nobilă misiune. Și acum trăim vremuri zbuciumate în care e important să ne ajutăm și să luptăm pentru păstrarea și dezvoltarea identității noastre etnice și lingvistice.
Cu cele mai bune gânduri,
Gheorghe Cârciu
Secretar de stat
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni”