Trupa de Teatru Neica din Coștei

Cea mai veche școală de creație

Teatrul este o lume care fascinează mereu, iar luminile scenei, martorii unor pasiuni trăite din plin! Coșteienii știu prea bine acest lucru, pentru că flacăra spiritualității românești, în cinstea zeiței Thalia a fost aprinsă aici, în urmă cu aproximativ 135 de ani!

Astăzi, însă, când întreaga lume devine un sat global, poate ni se pare, oarecum deplasat să vorbim despre o minusculă fibră desprinsă din musculatura unei comunități etnice, localizată, geografic vorbind, la subumbria acestui spațiu. Și totuși, abordarea fenomenului cultural în spațiul minoritarului român din Banatul sârbesc merită atenția noastră, atât prin complexitatea și diversitatea și perse­verența cu care creația cultural-artistică s-a impus drept model existențial primar.
La Coștei, atunci când se montează un spectacol de teatru, întreaga așezare devine o scenă imensă, toată lumea participă la eveniment. Există aici, precum în puține locuri, o moștenire culturală tea­trală, o sete perpetuă de o avea aproape pe zeița Thalia.
Vom redescoperi în lucrarea de față valorile eme­rite ale spațiului cultural identitar care se cer a fi cunoscute, care merită atenția și respectul nostru.
Și, deci, să pornim la drum…
La Coștei, întemeierea și dezvoltarea creației scenice, așa-zis crearea omului pe scenă, este legată de numele unor activiști culturali de seamă, dornici să contribuie la culturalizarea teatrală a publicului sătesc, dar și de a-și măsura rezultatele muncii lor cu ale altora. Aceștia au fost oameni de teatru – intelectuali, cărturari, țărani – oameni cu suflete și minți luminate, cu devotament pasionat pentru arta lor, care au știut nu numai să țină aprinsă făclia de lumină dătătoare de cultură, ci și să transmită și să păstreze vie spiritualitatea neamului. Îi amintim pe Chirilă Păuța-Neica, Silvia Dona, Patrichie Rămnian­țu, Ionel Țera și mulți alții…
Prima scânteie de lumină a rampei a scăpărat aici în îndepărtatul an 1882, când a fost prezentată „Nunta țărănească” de Vasile Alecsandri. De atunci, pe drumul deschis au continuat eforturile și aspi­rațiile pentru acumularea de experiență creatoare și de ridicare a calității dramatice a spectacolelor spre treptele de vârf ale creației interpretative. La începuturile sale, creația scenică constând în piese simple, ușor de interpretat, s-a desfășurat paralel cu cea corală, interpreții scenici fiind în general coriștii, pentru că programele susținute de cor includeau și câte o piesă de teatru.

Mulți ani, cu sorți de izbândă când mai mari, când mai mici, s-au jucat scenete, monoloage sau piese mai scurte, în maniera comediei cu mare priză la public. Timpurile au adus apoi și condiții mai bune pentru desfășurarea activității teatrale, prin ridicarea Casei de Cultură, în 1911. A urmat perioada războaielor și, în ciuda greutățiilor și vitregiei vremurilor, viața teatrală își menține continuitatea, prezentându-se în premieră sau reluare cu mai multe piese care angajează un număr mare de talente amatoricești. După război, noile condiții de viață impun și un repertoriu tematic nou și în lipsa lui, se recurge la reluarea pieselor montate, dar se încearcă și textele dramatice cu o aprofunzime teatrală mai adâncă. În cadrul noii Societăți Culturale „Mihai Eminescu”, activitatea teatrală își lărgește repertoriu cu piese de noi autori dramatici, printre care Caragiale, Cehov, Moliere…, sub îndrumarea regizorială a unor regizori amatori, fii ai satului.
Între anii 1961 – 1972 intervine o perioadă cu stagnări sporadice ale activității teatrale, pentru ca în anul 1973 să apară la prima ediție a manifestării „Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina”. Coșteienii s-au prezentat cu „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Ionel Țera.
Practica artistică continuă și experiența interpretativă acumulată de-a lungul anilor confirmă seria succeselor la „Zile”. Participarea coșteienilor la această amplă manifestare marchează și cea mai strălucită etapă în afirmarea posibilităților de exprimare a artei scenice la Coștei. Începând cu ediția a IV-a, a „Zilelor”, coșteienii „intră pe mâna” regizorului Gheorghe Leahu, artist emerit de la Teatrul Național din Timișoara. Colaborarea și prietenia legată cu el au marcat adevăratul proces de creație a stilului, rolului și talentului personajelor pe scenă. Întâlnirea cu Gheorghe Leahu a fost adevărata întâlnire cu teatru. Din ea, actorii amatori din Coștei au avut prilejul să învețe marea lecție a actoriei. De la Leahu au învățat mimica, dicția, gestul, mișcarea scenică…, dar și alte „tehnici” de actorie, care fac inegalabil jocul pe scenă. De la Leahu au învățat că interpreții de pe scenă trebuie să evolueze și ca model de personalitate. Lecția învățată a dat roa­dele meritate și așteptate.
„Zilele” aduc consacrarea și aprecierea justă a unor roluri masculine și feminine în spectacolele memorabile ale coșteienilor, care rămân creații de neuitat: Gheorghina Berlovan, Viorel Măiogan, Maria Corbuț, Aurelia Imbroane, Georgel Țera, Silvia Țera, Ion Rotariu-Cordân, Micșa Ion…
Dacă dorim să vorbim despre activitatea teatrală a coșteienilor și prezența lor la „Zile”, nu putem să nu aruncăm o privire în trecut și să nu ne amintim de unele spectacole memorabile ale acestora, precum sunt: „Năpasta” (1973), „Steaua fără nume” (1974), „Nunta țărănească” (1975), „Strada Trei Privighetori – locuință comună Nr. 17” (1979), „Vulpea și strugurii” (1980), „Eminescu și Veronica” (1981)…  Spectacolul „Eminescu și Veronica” de Eugenia Busuioceanu, în regia lui Gheorghe Leahu, a marcat ediția a IX-a a „Zilelor”. Piesa s-a situat pe locul de frunte, iar actorii Maria Corbuț și Viorel Maiogan, au cucerit permiul I pentru interpretare. Au mai fost menționați următorii actori: Virginea Petronela Țăranu, Ioneaua Pitic, Malina Drăgan și Ion Rotariu-Cordân. Piesa a fost premiată la competițiile provinciale și la Festivalul Republican de la Prizren, chiar în urmă cu trei decenii. A fost acesta cel mai mare succes al coșteienilor în domeniul artei teatrale, după care a urmat o pauză de 10 ani.
În anul 1997, când s-a aniversat un sfert de veac de existență a „Zilelor de Teatru…”, Trupa de Teatru „Neica” a S.C.A. „Mihai Eminescu”, și-a reluat activitatea. În același an, actorii coșteieni s-au prezentat la „Zile” cu spectacolul „Rămas bun, geniul rău, cruzimea și moartea cu încununarea ei” – Commedia del arte, în regia Virginiei Marina Guzina. Spectacolul s-a plasat pe locul III la „Zile” și a fost prezentat în cadrul Festivalului Internațional al Scenelor Alternative de la Novi Sad. Au urmat și alte spectacole: „Sânii lui Tiresias” (1998), „Sosesc diseară” (1999), „Steaua fără nume” (2000), „Agenția de detectivi” (2002), „Chirița în provincie” (2003), „Titanic vals” (2004), „Țara lui Guffi” (2005)… Vă spunem atenției spectacolul „Țara lui Guffi” de Matei Vișniec, în regia lui Ionel Cugia, datorită faptului că după mai mulți ani, coșteienii s-au plasat din nou pe locul I la „Zile”. Cu spectacolul amintit au cucerit Premiul Publicului la Festivalul Provincial, organizat în localitatea Jaša Tomić, unde actorii Mariana Stratulat și Ionel Cugia, cuceresc premiul I pentru interpretare.  După mai multe prestații reușite pe scenele de la noi, trupa a întreprins și un mini turneu în Valea Timocului.
Prima prezentare scenică în Serbia de Răsărit s-a realizat în seara zilei de 26 noiembrie 2005, în sala de spectacole a Casei de Cultură din Slatina, comuna Bor. A fost aceasta zi istorică și de sărbătoare pentru românii de acolo, atât pentru faptul că prima dată, în localitatea lor, se prezintă o piesă în limba română, cât și pentru simbolica cădere a zidului de fier care a fost ridicat între frați câteva secole. Au confirmat aceasta și numeroșii spectatori care nu și-au putut ascunde satisfacția și trăirea sufletească asistând la un spectacol românesc. Iar dacă istoria se scrie cu fapt mari atunci contribuția gazdelor în frunte cu Draghi Dimitrievici-Cârcioabă, la înfăp­tuirea ei, cât și a coșteienilor, a fost tot atât de mare. S-a cântat și s-a dansat de parcă ar fi fost nuntă, sau zi de sărbătoare. Nici zilei de duminică, 27 noimebrie, nu i-a lipsit latura istorică a evenimentului în cauză. În urma excursie la Cetatea Felix Romunliana și a popasului la sediul Ligii pentru Drepturile Omului de la Geanova, am luat-o spre Cladova.
Biroul teritorial al Consiliului Național al Minorității Naționale Române, din acest oraș ne-a deschis larg porțile. Domnul Dragișa Costandinovici Trăian, vicepreședintele Consiliului Național din perioada respectivă, ne-a informat despre activi­tatea și despre importanța acestei organizații în Valea Timocului. Seara, în minunata sală de spectacole din Cladovo, trupa de teatru „Neica” a confirmat că meritele din anii precedenți au fost absolut juste. În final, coordonatorul trupei, Viorel Bălăgean, și-a exprimat dorința ca vizitele reciproce ale românilor de o parte și de cealaltă parte a Dunării vor deveni tradiționale.

În zilele de 27 și 28 mai 2006, actorii coșteieni, s-au prezentat la Festivalul Internațional de Teatru „Yorick” de la Piatra Neamț, cu spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în regia lui Ionel Cugia, unde s-au plasat pe locul II, îmbogâțindu-și palmaresul cu încă un premiu extrem de valoros.
Merită să amintim și numele unor actorii coșteini care s-au marcat în perioadă recentă: Cornel Bojana junior, Iuliana și Vinko Stepan, Mariana și Gheorghe Stratulat, Mărioara Luca, Luminița Gașpăr, dr. Savu Marius, Teodor Sferlea, Ion și Ionel Micșa, tinerele noastre speranțe, Sanela Nicolaievici și Marina Pavlovici, iar în mod aparte, pe scenograful trupei, Ionică Adam și coordonatorul, Viorel Bălăgean, care ne-a dovedit că este și un talentat actor.
Seara zilei de 28 aprilie 2007 a deschis încă o pagină în bogata activitate pe tărâm cultural a a membrilor S.C.A. „Mihai Eminescu”, a cărei Trupă de Teatru „Neica”, la data amintită, a sărbătorit jubileul de 125 de ani de activitate teatrală. Nici un sat din Banat nu a sărbătorit un asemenea jubileu, puține fiind și orașele care au avut prilejul să trăiască astfel de clipe fericite.
Mariana Stratulat