Noutăți

Românii Independenți la Coștei

RIS la Coștei
RIS la Coștei

Duminică, 19 octombrie a.c., în incinta Căminului Cultural din Coștei, așezare marcantă în Banat a avut loc lansarea Listei nr. 4 „Românii Independenți din Serbia – Dr. Dorinel Stan”. Întâmpinați de un număr considerabil de cetățeni, Dr. Dorinel Stan, Eugen Baba, Maria Pâslaru și Milan Micșa au făcut cunoscută Platforma și Programul de activitate al RIS-ului pentru Noul Consiliu Național Român și prezentați candidații.

Din cele expuse de Dr. Dorinel Stan, în cadrul minoritar se impune o reorganizare a Consiliului Național Român și ocuparea unei singure funcții în cadrul instituțional (comunitar), respectiv eliberarea de sub cenzură a mass-mediei în limba română.

RIS la Coștei

RIS la Coștei

Lista nr. 4 „Românii Independenți din Serbia – Dr. Dorinel Stan” a informat publicul larg despre abuzurile, conflictele de interes, folosirea mijloacelor de informare, mijloacelor financiare de către Lista nr. 1 (cei care conduc de un deceniu Consiliu) în campania electorală pentru CNMNRS. Astfel, vechea-nouă grupație unită în jurul lui Daniel Petrovici, obișnuită cu privilegii, distribuirea mijloacelor financiare în plină campanie electorală (Râtișor, Coștei, Iablanca, Mesici, Petrovasâla, Ecica…) încearcă cu orice preț să predomine și manipuleze românii în continuare.

Concertul în mov al Consiliului Național Român, schițează bizar cadrul de fond adus în părăgină de condiționările reciproce în goana nebuloasă de supremație, profit și elogiu. Suntem cu toți spectatori ai ultimului act din piesa „Au fost treisprezece”, ultimul episod – „ultimii trei”.

Românii Independenți luptă pentru apărarea învățământului în limba română și elaborarea Strategiei. Această Listă va sprijini activitatea culturală amatoricească din satele noastre. Nu în ultimul rând, s-a amintit unul din sloganele Listei 4, anume: „Rândunelele sunt păsări cinstite. Dintre toate sufletele ce părăsesc țara, numai ele se întorc înapoi”.

Românii Independenți din Serbia va vizita cu siguranță toate localitățile cu populație românească din Serbia, pentru că interesul nostru este păstrarea identității și spiritualității românești.

You may also like

Comments are closed.

More in:Noutăți