Noutăți

Originea poporului român – de la mit la realitate

harta

harta

Antropologul Alexander Rodewald spune : “O Evă mitocondrială din Tracia se află la originea românilor”

 

 

Alexander RODEWALD  este Profesor univ. Dr. rer. nat., Dr. Doc. med., director al Institutului de biologie umană de la Universitatea din Hamburg, Germania, profesor Honoris Causa la Universității din București, România, membru de Onoare al Academiei de Științe Medicale din România, membru de Onoare al Academiei de Științe din România.

”Populația de-aici a migrat apoi spre toată Europa cu 30-40.000 de ani în urmă”, a spus profesorul Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie Umană de la Universitatea din Hamburg, în cadrul unei conferințe găzduite de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din București.
Comunicarea lui s-a numit “Originea poporului român – de la mit la realitate”, relatează Arena.
“Mitul este originea latină. Strămoșii românilor, care aveau acest fond genetic, trăiau aici cu peste 5000 de ani în urmă. Probe ce demonstrează că este vorba de cea mai veche populație europeană s-au găsit în Peștera cu Oase și la Cioclovina”, a precizat geneticianul. Există însă și elemente genetice comune cu populațiile din Anatolia, unde au trăit hitiții, cu grecii, cu italienii și cu bascii.
Profesorul Alexander Rodewald conduce un colectiv care a făcut studii genetice pe oseminte vechi și actuale din România, pentru a stabili originea poporului român.
Probabil că Eva mitocondrială a trăit cu aproximativ 200.000 de ani în urmă, crede savantul german. Prelevarea ADN din oseminte a fost foarte dificilă din cauza vechimii probelor. Dinții, cel mai frecvent folosiți pentru studii genetice, erau foarte tociți, fiindcă localnicii măcinau grâul și meiul cu pietre dure. Astfel, făina conținea pulberi de silex foarte abrazive.
Cu toate că au avut loc mutații importante, provocate de migrațiile din epoca fierului, după invazia romană și a popoarelor migratoare, mai ales a slavilor, chiar dacă s-au produs mixturi etnice în perioada cuceririi otomane, totuși elementele genetice dominante sunt de origine traco-dacică.
Același lucru a fost dovedit și prin cercetările genetice ale doamnei Georgeta Cardoș, cercetător științific biolog la Institutul Național de Cercetare “Victor Babeș”, care a investigat mormintele domnitorilor moldoveni de la Rădăuți.
Geneticienii au demonstrat astfel că urmașii lui Bogdan I nu erau cumani, așa cum susțineau recent unii istorici din țara noastră.
Alexander Rodewald, care a făcut studii de antropologie la Munchen, afirmă că o mutație genetică apare într-un grup etnic la 100-1000 de ani. Cercetătorii coordonați de el au făcut evaluări genetice și pe morminte din București și din Ploiești, zone geografice în care au avut loc frecvente afluxuri de populație.
Comunitățile etnice mici și izolate, cum ar fi cele din regiunea Sarmisegetuza Regia, nu sunt relevante fiindcă, în timp, ajung inevitabil la endogamie. Aceste investigații se află încă la început și presupun costuri foarte mari, pe care Institutul de la Hamburg nu le poate acoperi.
Autor:Viorel Patrichi

 

You may also like

Comments are closed.

More in:Noutăți