Activități RISNoutăți

Vizita delegaţiei de deputaţi din Parlamentul României în Voivodina

Vârșeț

Vârșeț

COMUNICAT

Miercuri, 22 februarie 2017, la sediul Consulatului General al României din Vârşeț a avut loc întâlnirea delegaţiei de deputați din Parlamentul României cu membrii reprezentativi ai comunității româneşti din Voivodina (asociație, instituție, şcoală, biserică, mass media, oameni de afaceri etc).

Delegația parlamentară a fost constituită din deputați din cadrul Comisiei pentru comunitățile de români din afara graniţelor României din Camera Deputaților, respectiv Constantin Codreanu (PMP) – preşedintele comisiei, Nicolaie Sebastian – Valentin  Radu (PSD), Matei Adrian (USL) şi Marilen-Gabriel Pirtea (PNL).

La întâlnirea de lucru cu delegația de deputați din România au mai fost prezenți: Dan Constantin, Consulul României la Vârşeț, P.S.S. Daniil, Episcopul Episcopiei „Dacia Felix” şi Alexandru Petruț, atașatul cultural al Ambasadei României la Belgrad.

Asociaţia de interes obştesc „Românii Indepenfenţi din Serbia” (RIS) a fost reprezentată de Dr. Dorinel Stan – preşedinte, prof. dr. Univ. Marinel Negru și Cristian Cacovan – vicepreşedinte şi Călin Iorga – secretar. RIS-ul a ridicat şi evidențiat problemele de fond cu care se confruntă etnia noastră, cadrul instituțional românesc (CNMNRS) impus de stat, problema arzătoare privind dobândirea cetățeniei române, stagiul actual în învățământul cu predare în limba română, problema desființării Cancelariei locale la Grebenaț, respectiv demersurile Asociației RIS în vederea stopării deciziei, divizarea românilor din Serbia, constituirea alianței unice româneşti pe întreg teritoriul Serbiei – Uniunea Românilor din Serbia (URS) şi altele.

Menționăm că, aşa-zisă conducere a Consiliului Național Român (CNMNRS), contestată de românii din Serbia, care nu reprezintă pe nimeni în minoritate (Daniel Petrovici, Marcel Drăgan şi Nicu Ciobanu) s-au întâlnit separat la Ambasada României din Belgrad cu delegația de deputați din Parlamentul României. Actul perfid reprezintă discriminare şi  manipulare  de proporție, încercându-se favorizarea şi implicit autoimpunerea acestora drept partener al Statului Român. Mai mult, delegația parlamentară la întâlnirea de la Vârşeț a precizat că Daniel Petrovici şi acoliții săi au refuzat să se întâlnească cu toți românii la Vârşeț, adică să vină în popor, însă l-au trimis pe  preşedintele salariat al Consiliului Executiv al CNMNRS şi alți membrii care guvernează organismul de tristă amintire. Este un caz fără precedent, care are drept scop divizarea în continuare a românilor din Serbia, manipularea Bucureştiului şi opinei publice, prezentarea teatrală a realității româneşti în Serbia.

Asociația „Românii Independenți din Serbia” (RIS) cere clarificarea situaţiei scandaloase la care s-a ajuns, demascarea manipularii şi celor părtinitori care au favorizat CNMNRS – organism creat, impus şi controlat de stat, al cărui preşedinte (Daniel Petrovici) nu reprezintă nici o organizație, asociație sau partid românesc, însă reprezintă formațiunea politică sârbească – Liga Sicial Democrată a Voivodinei (LSDV).

O întrebare se impune: Cine manipulează realitatea românească în Serbia şi privilegiază așa-zisul Consiliu Național Român?

Vârşeț, 23 februarie 2017

Biroul Asociației

Românii Independenți din Serbia

You may also like

Comments are closed.