Trei mănăstiri medievale uitate din regiunea Vârşeţului

Vârșeț, comuna cu cea mai mare concentrație de români din Serbia

Mănăstirile au avut un rol important în viaţa eclezastică, socială, culturală şi economică, care s-au bucurat de atenţia marcantă a cercetătorilor şi istoricilor din toate timpurile. Multe lucrări şi studii s-au scris şi publicat, totuşi au rămas aspecte şi unele aşezăminte neidentificate  şi neclarificate, până în zilele noastre.
În baza cercetării şi punerea în circulaţie a unor noi surse documentare care au obiectiv completare golului exsistent în istoria mănăstirilor din Banat şi identificarea lor, rămâne încă de cercetat şi elucidat aspecte cu privire la istoria, perioadele şi localizarea mănăstirilor uitate din teritoriul vârşeţean. Din acest punct de vedere informaţiile noi pe această temă sunt bine venite şi benifice, iar revista noastră publică în premieră file dintr-o istorie necunoscută.

 
Aşezământul monahal din Voivodinţi

 
Voivodinţul cu mărturii din preistorie este men­ţionat documentar pentru prima oară în hrisoavele istorice din anul 1447. Aşezarea este situată pe malul nordic al Căraşului, pe hotar cu Coşteiul. Tradiţia populară susţine că, satul îşi trage originea numelui de la un Voivod. Numele satului” Voiovodinţi” dovedeşte întemierea şi stăpânirea acestui sat de către un voievod, un reprezentant al elitei româneşti medievale. Localitatea a jucat un rol de seamă în istoria acestei regiuni, datorită poziţiei geografice strategice. Însăşi denumirea, indică o formă foarte veche de loc fortificat. O mulţime de legende spun lucruri minunate despre istoria zbuciumată a aşezării, dar ele au păstrat şi amintirea unei aşeză­mânt monahal în vatra satului şi sunt singurile care pot nedesminţit să întregească acest capitol, ce necesită o atenţie constantă a cercetărilor.
În Banatul istoric, numeroase vestigii au rămas necunoscute şi insuficent cercetate a căror exi­sten­ţă a fost întreruptă cu secole în urmă, iar Sfintele lăcaşe au dispărut în negura timpului, doar au marcat credinţa  neamului în acest spaţiu geo­grafic. Documentele scrise stau mărturie şi fac referinţă la aşezăminte monahale care au existat odată.În perioada otomană la Voivodinţ a fost consemnată o mănăstire ortodoxă, care, este amintită în documente pe la mijlocul secolului al XVI-lea. Mănăstirea a fost cunoscută cu numele Viyvidina Biraciste şi era luată în evidenţa otomană din nahia Vârşeţului în anii 1554-1579. Satul Voivo­dinţi apare în aceaşi perioadă (1554-1579) consemnat sub aceaşi formă şi grafie. Aşezământul monahal este semnălat lângă localitatea Voivodinţi din nahia Vărşeţului, pentru care defterele din 1566-1567 menţionau un egu­men şi trei călugări şi o dare de 250 acce. Aceleaşi surse turceşti au consemnat la mănăstire, zece ani mai trziu(1576-1577) o stare de lucru identică, res­pectiv trei călugări şi un egumen, iar coutribuţia anuală este de 250 aspri, parte. La următoarele do­uă  recesăminte în perioda anilor 1579-1580 în timpul domiei lui Murat al III-lea, aşezământul monahal din Voivodinţi nu apare consemnat în documentele Otomane.

Voivodinț

Informaţiile istorice lacunare nu îngăduie avansarea unor i­po­teze cu privire la momentul zidirii acestei mănăstiri, într-o zonă de locuire româ­nească şi nici în ceea ce  priveşte ctitorii acesteia. Până în prezent cercetările n-au identificat, în ab­senţa mărturiilor topografice locul monumentului de cult din Voivodinţi. Probabil în secolul al XVII-lea, mănăstirea a fost părăsită, ruinată sau distrusă în totalitate de turci. Localitatea Voivodinţi a fost dis­tru­să în anul 1694 de Armata Imperială, iar două de­cenii mai târziu în anul 1717 avea deja 77 de case. Izvorele istorce consemnează anul 1735 când a fost ridicată o biserică de bârne pe timpul preotului Ioan Grigor, iar matriculele bisericeşti au început evi­denţa în anul 1778. Biserica actuală a fost ridicată în anul 1793 şi este a treia biserică după vechime a românilor din Voivodina. Problema mănăstirilor di­s­părute prezintă un interes deosebit mai ales pentru Banat, unde documentele oficiale le-au ignorat considerându-le schismatice, însă toponimia şi tradiţia le-a păstrat amintirea şi necesită mai multă atenţie din partea cercetătorilior.

 
Mănăstirea Goskolnaci din Coştei

 
Localitatea Coştei este o veche vatră româ­nea­scă, care se aminteşte pentru prima dată într-un document din 18 noiembrie 1361 sub numele de Kuuesd. Apartenenţa etnică românească a aşezării medievale şi în perioada stăpânirii otomane este confirmată în documente istorice. Coşteiul a fost un important centru în nahia Vârşeţului, un focar de răs­pândire  a culturii şi spiritualităţii. În perioada stăpânirii otomane în hotarul localităţii Coştei este amintit un aşezământ monohal cunoscut cu numele GOSKOLNACI. Mănăstirea localizată la Coştei este cunoscută din defterul din anul 1579, când se afla în structura administrativă a nahiei Vârşeţului (Sumliug).

Coștei

Grafia numelui, dificil de citit, a provocat unele ezitări în privinţa localizări Sf. lăcaş. Engel bu­nă­oară, a localizat-o la Comorâşte, pe valea Cior­nivăţului, în timp ce Zirovici o plasa pe valea Căra­şului la Coştei (Kuştilj) în regiunea Vârşeţului. Tot în perioada turcească, satul Coştei este consemnat în defterul între anii 1554/1579 sub forma Coștei (Kuštilj). Cercetările de teren trebuie să identifice lo­caţia unei mănăstiri existente în documentele oto­mane medievale în zona Coşteiului, unde, de altfel, nici tradiţia istorică nu perpetuează amintirea aces­teia. Totuşi, în toponimia localităţii Coştei, pe lângă alte denumiri interesante întâlnim trei nume care fac referinţă la moară. Aceste numiri sunt: Moara Mică, Mora Burului şi Moara Călu­gărească. Loca­li­zarea termenului vechiului aşeză­mânt monohal din Coştei, trebuie cercetat în împrejurimea topo­ni­mică şi sugestivă a „Mori Călugăreşti” din hotarul Coşte­iului.

 
Mănăstirea sfântului Dominic din Vârşeţ

 
Aşezarea de la Vârşeţ este situată pe o veche arteră de circulaţie care leagă sudul Dunării de Câmpia Panonică, ocolind pe la vest Munţii Ba­natului. Ultimele cercetări localizează aici, la Vârşeţ ( Capul Carpaţilor) cetatea lui Glad (Castrum Vrscia) din secolul al X-lea. După invazia tatară, s-a ridicat aici castrul Erdsumlia. Conventul dominican era cu­no­scut documentar în anul 1221 şi a supravieţuit năvălirii tătare din 1241. Apare consemnat documentar din nou în perioada anilor 1292 şi 1303. În acest răstimp, capela mănăstiri închinată Sfântului Dominic, adăpostea moaşte. În perioadele istorice următoare, se pierde urma şi referinţele la vechiul aşezământ monahal din Vârşeţ. Nu se cunoaşte am­plasarea ei în topografia actuală a oraşului Vârşeţ.
F. Milleker, un bun cunoscător şi cercetător al to­pografiei arheologice a Vârşeţului, a menţionat un loc numit monostirişte şi situat la poalele delului Cula. El menţiona în acelaşi context, descoperirea unor fundaţii de ziduri în cimitirul ortodox din Vâr­şeţ. Reluarea şi intensificarea cercetărilor de teren ar duce cu siguranţă la descoperiri semnificative care ar scoate la lumină adevăruri sacre privind în­ceputul convenţuirei monohale din zona Vârşeţ.
Dr. Dorinel Stan

 
Biografie:

1. Jon B. Mureşeanu, Mănăstiri din banat, Timişoara, editura
Mitropoliei Banatului, 1976.
2. Engel Pal, Maayarroszog vildgi archontologidja 1301-1457,
Budapesta, 2 vol, 1996
3. Olga Zirojević Crkve i Manastiri na područiui Pećke patriaršie
do 1683, Beograd, Istorijski Institut u Beogradu 1984
4. F. Mileker, Povesnica slobodne kraljeve varoši Vršca,
Vršac 1886
5. Cornel Mata, Monografia Voivodinţului, Voivodinţi-Vârşeţ,
Editura CRS, 2007
6. Mircea Măran, Românii din Voivodina, Zrenjanin,
Editura ICRV, 2009
7. Dumitru Teicu, Geografia ecleziastică a Banatului medieval,
Cluj-Napoca, Editura Universitară clujeană, 2007
8. Marius Bizeria şi Viorel Selejan, Monografia Corului
din Coştei, Coştei 1969
9. I.D. Suciu, Radu Constantinescu, Documente privitoare la
istoria Mitropoliei Banatului,Timişoara, Editura Mitropolia
Banatului, 1980