Trecerea subită de la copilărie la statusul de tânără nevastă

 

port1

Chipul femei și rolul care îi revine în societate,  raportat la  timpurile trecute,  ne oferă o suită de posibilități de interpretare și analiză.
Plecând de la informațiile și cunoașterile obținute, drept concluzie a celor două interviuri realizate cu Parascheva Chia Agadișan (n.1926) și Anuica Gherga (n 1923), din localitatea Nicolinț, Voivodina, am ajuns la o foarte simplă con­­statare – lipsa unei ado­les­cențe și implicit a unei maturizări între cele două fragmente importante din via­ța unei persoane, dintre fe­meia-copil și femeia-stâlp al fa­miliei.

Astfel, amintirile legate de anii din frageda copilărie sunt fugitive, prea puțin relevante, lipsite de evenimente și trăiri care rămân în memorie. În majoritatea cazurilor, copiii, mai ales cei de vârstă pre­școlară își petrec o perioadă din an alături de străbunicii lor la viile din Dealul Dâlmei, tradiția pândarilor fiind una în mod accentuat valabilă pentru localitatea Nico­linț, această perioadă fiind ade­vă­rata copilărie de care se pot bucura.
În rest, totul se axează în jurul celor două mari sărbăbori – Cră­ciunul și Paștele. Aici, ajunge în prim plan tradiția, copilul-femeie particpând, încă pueril la marele joc ce ulterior vrea să devină un fel de a trăi.
Amintirile sunt aceleași:  bra­dul de Crăciun, rupt dintr-o sim­plă creangă de copac, aceleași tur­te dulci cu inimioare, același ritual practicat în fiecare casă, patronat de bunici, dar, mai ales de străbunici.
Paștele deja intră într-un alt are­al. Mersul la școală nu are vreo importanță în viața femeii – copil, deoarce se reduce la patru clase de școală generală, în bună parte, în perioada respectivă, ma­teria învățându-se în limba sârbă, pe care aceștia o cunosc atât de puțin din familie. Dar, este un fel de introducere  a copilului într-o altă lume, unde există alte criterii de apreciere a valorilor. Copiii merg în fiecare duminică la bi­serică, la școală să învețe religia, se merge după salcie, se participă la slujba de Înviere, se orga­nizează programe culturale.

port3

Această perioadă durează foar­te scurt pentru că  se impun deja caracteristici ale vieții tradiționale. Încă în băncile școlii, unele fete îmbracă deja  poal’ie, tinzând ast­fel să ajungă cât mai repede în rândul fetelor mari
În societatea tradițională a satului românesc și implicit a loca­lității Nicolinț,  fata mare își are un status aparte, stabilit de unele norme nescrise, dar respectate cu rigoare de toți apartenenții so­cietății. După pregătirea școlară destul de sumară, fata mare, încă copil la vârsta respectivă, începe să fie pregătită pentru viață – învață să coase, să țese și treptat este pregătită și pentru munca în gospodărie, dar mai ales, pentru munca câmpului. Dar, cel mai important moment este atunci când începe să-și pregătească zestrea. Tot în această perioadă, la 12-13 ani primește poalele și cătrința, ceea ce vrea să spună că este deja pregătită pentru in­tra­rea în lumea celor adulți. Astfel, lumea copilăriei, și așa destul de sumară, este atât de subit, pă­răsită pentru totdeauna.
Copilul-femeie intră relativ timpuriu în rândul acelora care se consideră a fi deja maturi, logod­nele și căsătoriile efectuându-se la o vârstă foarte fragedă. Cine nu reușea să-și  întemeieze o familie până la vârsta de 15-16 ani, intra în rândul fetelor bătrâne, care foarte greu puteau să-și mai găsească o pereche potrivită.
Din cauza logodnelor și căsă­toriilor foarte timpurii, foarte des era întâlnit  cazul când o fată se logodea de mai multe ori, logodna rupându-se fără prea multe urmări ce țin de conduită și latura psihologică. În majoritatea cazu­rilor și  căsătoria se destrăma fo­ar­te repede, urmând alta și alta, o  importanță majoră având doar prima, când fata pleca din casa părinților cu nuntă.
Aceasta se datorește, în bună parte, imaturității celor logodiți, respectiv căsătoriți dar, mai ales, datorită implicării părinților. În majoritata cazurilor, părinții au fost aceia care au decis soarta co­piilor, orientându-se după la­tura materială, și îndeosebi, poziția ie­rar­hică a familiei.  Foarte rar se în­tâlnea cazul când într-o familie înstărită intra o fată care apar­ținea unui alt strat social, mai ales că  zestrea pe care tânăra nevas­tă o aducea în casa soțului avea o importanță primordială.
După legea nescrisă a tradi­ții­lor, fata mare, indiferent din ce fa­milie făcea parte trebuia să aibă hainele mai multe la număr, dar mai ales cele pentru zilele de săr­bătoare și de duminică când avea loc horă în sat, dar și mobi­lierul necesar cu tot ce ține de el – per­ne, saltele, plapume, chili­muri, pro­­soape brodate, etc. Dar, tot de zestre țineau și jugărele de pă­mâ­nt pe care tânără nevastă le pri­mea în dar de la părinții ei. Cu cât fa­milia  din care provenea era mai bogată cu atât zestrea era  mai mare.
Cu toată implicarea părinților, perioada din fața logodnei, res­pectiv căsătoriei, era perioada căutărilor. Fiecare localitate își avea propriile caracteristici și propriile modalități prin care tinerii puteau să se întâlnească și să-și găsească partenerul de viață. De obicei, se mergea după apă, cu cănțile puse pe obraniță, în după amiezele zilei, când munca de fiecare zi era pe terminate și fetele își puteau găsi răgazul pentru a-și schimba hainele me­nite pentru activitatea de fiecare zi cu cele pentru dusul după apă. În acest drum, de acasă și până la fântână se întâlneau cu feciorii, discutau, aici se înfiripau primele sentimente. Băiatul care aveau o simpatie pentru o anumită fată o aștepta, i se alătură până la fântâna arteziană și o conducea până în fața casei. Micile atenții pe care acesta le făcea constau în bomboane pe care le oferea fetei.

port2
Când este vorba de localitatea Nicolinț, exista o  modalitate uni­că pentru întîlnirea fetelor și feciorilor. Din strada principală, până la gara, găsită mai în marginea localității se întindea  o că­rare lungă, străjuită de plopi înalți. În ziua de joi sau a săr­bătorilor mai mici din timpul săp­tămânii, fetele și feciorii ieșeau la plimbare pe  cărarea de sub plopi, această plimbare purtând denumirea de  rob . Fetele purtau o anumită îmbrăcăminte  menită pen­tru aceste plimbări. Aici dis­cuțiile erau mai libere, tinerii fiind privați de privirile trecătorilor ce puteau fi întâlniți în localitate.
Ritualul era bine stabilit. Fetele și băieții se plimbau doi câte doi. Dacă un băiat voia să se plimbe cu o anumită fată, trecea pe lângă perechea care se plimba, striga „uia” și o lua pe fată de mână. În cazul când exista o simpatie deja înfiripată, cei doi se țineau de mână, iar în cazul când exista o reținere din partea fetei, aceasta se lăsa ținută doar de două degete.
Fata mare, ieșită în lume, deci pregătită pentru logodnă și că­sătorie, trecea prin două etape dis­tincte. Prima se referă la perioada când ea merge la horă, nu este prinsă-n joc ci stă, îm­preună cu alte fete de seama ei, pe marginea jocului. La horă poartă un anumit fel de haine, având doar șorțul sau cătrința în față. Părul îl poartă într-un anumit fel – este piriată-n mulćie  și pe cap are salbă de coroane.
A doua perioadă se referă la momentul când acesta este prinsă-n horă. Aceasta se face cu mult fast și, în majoritatea ca­zu­rilor, la o sărbătoare mare. Hai­nele pe care le poartă sunt ace­leași se schimbă doar piepte­nă­tura – părul este împletit în mul­cie și este umnflat în față
Fata este prinsă-n joc de o ru­dă apropiată și în fiecare du­mi­nică își are, pentru fiecare horă sau joc câte un alt partener, din rândul băieților liberi, care nu sunt logodiți.
De aici încolo vine pregătirea pentru logodnă și ulterior, căsătorie:
În majoritatea cazurilor logodna se face respectându-se principiile de bază impuse de socie­tate. Părinții băiatului vin să ceară fata, după ce, în prealabil au fost trimiși pețitorii să se convingă că părinții fetei sunt de acord. La pițală  se vine, în unele cazuri și cu rudele cele mai apropiate sau numai žunele cu părinții. Se cade de acord în privința zestrei pe care o primește fata și a obli­gațiilor familiei žun’elui  față de tânără nevastă – obligația de ai face zlată, cojoc, eventual altă piesă vestimentară. Din momentul logodnei, fata joacă în horă doar cu logodnicul ei, viitoarea soacră vine cu žun’il’e duminica în casa viitoarei mirese pentru a merge împreună la horă și cu această ocazie aduce o farfurie cu prăjituri.La horă, viitorii cuscrii stau împreună. La logodnă, fata primește bani de la familia viito­rului soț.

port4
Nunțile se făceau, de obicei, după terminarea lucrului, după ter­minarea cositului, sau mai degrabă în toamnă târzie după ce s-a cules porumbul și s-a pregătit răchia  iar vinul a devenit bun de băut.
Nu voi vorbi, de acestă dată, de  ritualul  de nuntă, ci, mă voi opri  la noul status pe care îl are tânăra nevastă. Acesta este, în primul rând, simbolizat prin îm­bră­cămintea pe care o poartă. Deja sâmbătă seara, în pragul nun­ții, junil’i vine, îi aduce pana  și îi pune cotrința , ceea ce vrea să spună că face deja parte din rândul femeilor căsătorite.
De acum încolo, cătrința din spate este un element vestimentar obligatoriu. La horă poartă zlată, podoabă pentru cap carac­teristică doar pentru femeile că­sătorite care joacă în horă. Atunci când nu mai joacă, zlata este înlocuită cu  cârpă .
Viața de tânără nevastă este luată în serios, așa cum au fost luate toate obligațiile ce au re­venit în trecut – înlocuitul hainelor cu portul popular la o vârstă foar­te fragedă, țesutul la război, brodatul și cusutul, munca câm­pului, și în sfârșit, perpetuarea familiei.
Tânăra nevastă nu este privată de munca grea a câmpului de multele obligații din familie.Atunci când apar urmașii, nu mama este aceea care rămâne să-și crească copii. Acest rol revine celei mai în vârstă femei din familie, în majo­ritatea cazurilor, străbunicii, care nu experimentează și nu face deosebire între modalitatea prin care și-a crscut și educat propriul copil și un strănepot.
De la copilul-femeie și până la femeia – soție, femeia – mamă trece un interval de timp relativ scurt, astfel că greul vieții se lasă prea de timpuriu pe umerii femeii. De la copilul-femie la copilul- stâlp al familie, trecerea este atât de subită.
Dr. Eufrozina Greoneanț

%d blogeri au apreciat: