Tinerețea dăruită sărcienților

rusovan Născută pe data de 4 mai 1932, adică în cea mai frumoasă lună a anului, care se bucura de plăpândul covor verde, împodobită cu mireasma miilor de flori primăvăratice, între dunele de nisip ale „Saharei Banatului”, mai concret la Deliblata, comuna Cuvin, fetiţa Mărioara Rusovan, nici nu visase care-i va fi destinul vieţii.
Primii paşi jucăuşi şi sprinteni, îi face în satul natal, ca apoi după terminarea cursurilor elementare a şcolii din Deliblata, să treacă la Vârşeţ, la Liceul mixt cu limba de predare română. După ce a absolvit cu succes aşa numită „matura mică”, se înscrie la Şcoala Normală din în Vârşeţ, luânduşi cu mare succes diploma de învăţător în anul 1952. Este imediat transferată la Şcoala elementară din sarcia, aşa că domnişoara Mărioara Rusovan şi-a început primii paşi în învăţământ, în acest sat.
Departe de „Sahara Banatului”, de părinţi, rudenii, colegi şi consătenii ei de până atunci, începutul desigur că i-a fost greu şi plin de necunoscut. Dar, Mărioara fiind o fire foarte ageră, isteaţă, sprintenă şi plină de viaţă, pedantă şi foarte comunicativă, cu dragoste faţă de profesie, reuşeşte în timp scurt să apropie de sine sătenii proaspăt cunoscuţi, să-i facă prieteni apropiaţi, să trezească la ei interes pentru activităţile sale ca învăţătoare, activist cultural şi social.
Deşi nu mă simt competent pentru a face analiza unei persoane atât de delicate şi merituoase, totuşi îmi iau responsabilitatea şi îndrăzneala de a face acest lucru, pentru a nu lăsa păienjenişul uitării să scoată din mintea şi sufletele noastre pe îndrăgita învăţătoare Mărioara.
Pot spune cu mândrie că am avut marea plăcere sufletească să lucrez în învăţământ, la Şcoala elementară „Ivo Lola Ribar” din Sărcia, cu sus amintita Mărioară, de aceea voi menţiona mai întâi părerile mele proprii despre ea.
Pe Mărioara o cunosc ca o fire veselă, corectă în dialog cu colegii şi cunoscuţii ei, sprintenă şi foarte sârguincioasă în toate, pedantă cu o ţinută extrem de impunătoare, comunicativă şi permanent pregătită să dea sfaturi folositoare şi binefăcătoare. Nici o oră petrecută cu elevii săi nu trecea fără să fie bine pregătită, dedicată îmbogăţirii cunoştiinţelor elevilor. Ea iubea elevii ca pe copiii săi. Avea obiceiul să spună: „Eu am făcut lecţii noi cu copiii mei… copiii mei sunt foarte liniştiţi… am planificat cu copiii mei programul de 8 martie etc. Deci, Mărioara s-a identificat cu mamele elevilor ei şi aceasta este cea mai mare valoare a unui învăţător. Nici o oră a învăţătoarei Mărioara nu se termina fără să fie făcut rezumatul materiei parcurse, fără să fie stabilit că toţi elevii au înţeles lecţia şi că se vor putea uşor regăsi la rezolvarea temelor date. În timpul orelor era serioasă, dar nu aspră sau nervoasă, era severă dar nu dură. Cerea elevilor să ştie totul, dar să deosebească esenţialul de ce era neimportant, să deosebească frumosul de dezgust, să respecte pe cei mai în vârstă, pe învăţători, părinţi, fraţi, surori, rudenii şi săteni şi să-şi iubească valorile culturale, tradiţionale şi spirituale şi apartenenţa etnică. O muncă deosebită a depus-o în cadrul orelor de limba română, unde şi-a dat truda ca elevii ei să cunoască cât se poate de mult limba maternă, scriitorii şi poeţii de seamă din istoria literaturii române. Însăşi ea spunea: „Mă zbat din răsputeri  să învăţ elevii mei a se exprima corect, să ştie cât se poate mai mult despre poeţii şi scriitorii noştri, să facă cunoştinţă cu valorile tezaurului folcloric, cu valorile culturale, tradiţionale ale străbunilor noştri şi să trezesc la ei gustul frumosului, să înveţe să respecte pe alţii pentru a fi la rândul lor, respectaţi…”
Fosta ei elevă, Madina Condan, acum Pancaricean, spune: „Toată viaţa mea nu o voi uita pe învăţătoarea mea Mărioara. Cuvintele ce ni le rostea la lecţii sunau aşa de plăcut, clar şi interesant, că mă făceau să o ascult atent, trezindu-mi setea de a învăţa tot mai mult. Era atât de apropiată de noi, încât o simţeam ca pe o persoană care ne aparţine. Nu am cuvinte pentru a vă spunea cât de pedant, frumos şi cu bun gust era îmbrăcată de fiecare dată. M-a fascinat la culme. A dat din suflet totul pentru a ne îmbogăţii cunoştiinţele, pentru a ne pregăti pentru tainele vieţii, dar a şi cerut mult, bineînţeles pentru binele nostru. Era neobosită în darea sfaturilor şi educaţiei bune. Am trecut perioada şcolară din Sărcia, am continuat la Zrenianin , apoi la facultate la Belgrad şi la urmă m-am căsătorit, dar iubita mea învăţătoare Mărioara a continuat cu sfaturile folositoare şi ajutorul necesar. O simţeam ca pe o mamă. Astfel de persoane, cu certitudine pot spune, reprezintă o raritate. Vreau să menţionez un moment de neuitat din binefacerea şi ajutorul ei, de care eu am beneficiat. Întâlnindu-mă cu ea, m-a întrebat ce fac. I-am spus că înainte cu o oră am primit o telegramă neaşteptată, prin care rudeniile soţului meu anunţă că vor sosi în vizită ziua următoare, şi că sunt singură pentru că soţul este la serviciu, ne ştiind cum să mă regăsesc să le fac pe toate, mai alres că avea şi un băieţel de trei anişori. Îi spuneam că numărul oaspeţilor este de 14 persoane. Ce mare mi-a fost surpriza când după o jumătate de oră a sosit la mine învăţătoarea Mărioara, spunând: „Am venit să-ţi ajut, fi liniştită, o să facem şi o să terminăm totul…”. Vă închipuiţi un suflet atât de admirabil?!
Înv. Mărioara, neobosit activist cultural şi social
Imediat după preluarea sarcinilor didactice la şcoală, preia şi reactivarea vieţii culturale, dar şi sociale. Împrospătează grupa de dansatori, de teatru, recitatori. Cu ajutorul lui Ion Miloş-Picu depune efort la aranjarea şi exploatarea bibliotecii săteşti. Din cunoştiţa cu Ion Miloş-Picu înfloreşte o dragoste care se termină cu căsătoria şi aşa soarta Mărioarei rămâne legată de Sărcia. Mai organizeată cursuri de alfabetizare, de îndrumare a tinerilor la organizarea practică şi corectă a gospodăriei, educarea copiilor şi menţinerea igienei necesare.
Din cuplul cu Ion Miloş-Picu, Mărioara dă fiinţă unui băiat şi unei fetiţe – Milian şi Ofelia. Băiatul foarte dibaci în ale sportului iar fetiţa foarte bună recitatoare, reprezentând comuna Seciani la competiţiile provinciale.
Romana Jurj, acum Murărescu, spune: „Dacă înv. Mărioara nu ne-ar fi învăţat şi dat sfaturi atât de corecte şi părinteşti, cu mult mai greu ne-am fi regăsit şi descurcat în viaţă. Datorită ei am îndrăgit folclorul, dar mai ales teatrul. Cred că toţi sărcienţii, împreună cu foştii ei elevi o vor aminti-o cu plăcere de drag. Îi vom rămâne recunoscători şi datori până la ultimul atom de viaţă”.
Ori cât ar fi de puţine aceste rânduri scrise, în comparaţie cu mărimea acestei persoane distinse, care a înscris o perioadă în istoria etniei române din Sărcia, sper ca ele să reînprospăteze clipele petrecute cu dânsa şi că înv. Mărioara Miloş, născută Rusovan, va avea pentru totdeauna locul cuvenit în rândul sărcienţilor, fiindcă Sărciei a consacrat dulcea şi preţioasa tinereţe şi o perioadă de peste trei decenii.
Iancu Pancaricean

%d blogeri au apreciat: