Alexandru Lapedatu, omul care a însoțit Tezaurul României la Moscova

Alexandru Lapedatu a însoțit trenul cu Tezaurul României la Moscova
Alexandru Lepădatu a însoțit trenul cu Tezaurul României la Moscova

 

 

„S-a isprăvit. Bolșevicii sunt victorioși pretutindeni. Paza militară s-a retras de pe străzi. Guvernul bolșevic stăpân. Ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită“ – Fragment din Jurnalul lui Alexandru Lapedatu, datat 3 noiembrie 1917

În 20 noiembrie 1994, pe zidul unei case din Săcele a apărut o placă comemorativă închinată lui Alexandru Lapedatu. Strada, și ea, i-a împrumutat numele. Unii localnici au protestat. Câți mai știu, astăzi, cine a fost el? Fost președinte al Senatului și al Academiei, istoricul Alexandru Lapedatu și-a legat numele, printre altele, de o chestiune esențială în istoria țării: depozitarea Tezaurului Romaniei la Moscova.

 

Profesor la Șaguna
Alexandru Lapedatu s-a născut în 1876, în satul Cernatul Săcelelor, de lângă Brașov. Cele patru sate, care formează astăzi orașul Săcele, se mândresc că au dat României opt academicieni. Tatăl lui Alexandru, profesorul Ioan Lapedatu, s-a căsătorit în Cernatu cu fata unui negustor înstărit. A predat, o vreme, la liceul „Șaguna“ din Brașov. După terminarea studiilor, Alexandru Lapedatu a ajuns cercetător la Biblioteca Academiei, apoi secretar al Comisiei Monumentelor Istorice. În iulie 1917, Guvernul l-a însărcinat să supravegheze transportarea la Moscova, cu așa-numitul „tren al băncilor“, a obiectelor aflate în patrimonial Ministerului Cultelor.

 

Alexandru Lapedatu și alți tineri intelectuali români, perioada interbelică
Alexandru Lapedatu și alți tineri intelectuali români, perioada interbelică

Jurnalul de la Moscova
Lapedatu a stat în Rusia din august 1917 până în 5 ianuarie 1918, timp în care a ținut un jurnal. Drumul spre Moscova a fost plin de peripeții. Conform Jurnalului sau, in ziua plecării, însoțitorii au aflat că au un vagon mai puțin, de era să rămână peste noapte cu lăzile pline de documente sub cerul liber, în ploaie. Călătoria a fost amânată. Vagoanele de clasa I fuseseră deja rezervate pentru rude, prieteni și chiar metrese ale mai-marilor vremii. Rușii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele, până când încărcătura n-a fost descărcată, reîncărcată și inventariată în fața lor. Trenul a plecat cu trei zile întârziere. Dincolo de graniță, soldații ruși dădeau năvală în vagoane. Au fost împiedicați să urce de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul ce le fusese încredințat.

 

Sala din Kremlin
„6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică și umedă, sală care a fost acceptată, negreșit, fără să fi fost văzută“. „9 august 1917. Ocupați cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei case avem 48 de lăzi, deasupra 26, iar la Kremlin 99“. „23 august 1917. Azi noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate din ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe și Interne, puține ale noastre (ale Ministerului Cultelor – n.r.) și ale Domeniilor“, scrie Lapedatu, în jurnal.
Carieră strălucită: ministru, senator, președinte al Academiei Române
Întors de la Moscova, Alexandru Lapedatu a fost desemnat expert al delegației României la Conferința de Pace de la Paris. După Marea Unire, a predat istoria veche la Universitatea din Cluj. A fost întemeietor și co-director al Institutului de Istorie din Cluj, director general al Arhivelor Statului, președinte al Senatului, ministru al Cultelor și Artelor, academician și președinte al Academiei Române.
Activitate politică
Își începe activitatea politică în 1922, an în care este ales deputat al PNL. Face parte din guvernele liberale ale perioadei interbelice, mai întâi ca ministru al Cultelor și Artelor (30 octombrie 1923-27 martie 1926), când poartă tratative cu reprezentantul Vaticanului pentru încheierea unui Concordat menit să reglementeze situația Bisericii Romano-Catolice din România (1924). În timpul acestui mandat este invitat să participe la ședința Consiliului de Coroană de la Sinaia (31 decembrie 1925), în care acceptă decizia principelui Carol de a renunța la prerogativele de moștenitor regal. Ocupă în mai multe rânduri portofolii ministeriale. În timpul regimului autoritar al lui Carol II, după interzicerea partidelor prin decret-lege (1938), intră în Frontul Renașterii Naționale, fiind una dintre personalitățile de prim-plan ale formațiunii.

 

Frații Ion și Alexandru Lapedatu
Frații Ion și Alexandru Lapedatu

Ucis de bolșevici în temnița de la Sighet
Activitatea didactică și științifică este completată de activitatea sa culturală și publicistică. Este membru a numeroase societăți și comisii culturale și colaborează la numeroase reviste științifice și literare. La 9 iunie 1948, odată cu reorganizarea Academiei în cadrul regimului comunist, i se retrage calitatea de membru, fiind repus în drepturi ca titular, post-mortem, în 1990. După instaurarea regimului comunist, în cadrul represiunii împotriva liderilor partidelor politice ale perioadei interbelice, este arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 și întemnițat la Sighet viața. În 30 august 1950, băgat în celulă imediat după o dezinsecție, Alexandru Lapedatu moare sufocat de miros, fiind suferind de astm.

 

Opera științifică
Ca student al Facultății de Litere și Filosofie – secția Istorie – din cadrul Universității București a avut prilejul de a se specializa în studiul istoriei medievale cu personalități ca I. Bogdan, D. Onciul, N. Iorga. Alături de Nicolae Iorga, Spiru Haret, Kalinderu etc. s-a inițiat în cercetarea monumentelor istorice medievale. Alexandru Lapedatu a lăsat o bogată operă științifică: Documente istorice din arhivele Brașovului (1903), Câteva cuvinte asupra bisericilor Sf. Nicolae Domnesc și Trei Ierarhi (1904), Curtea de Argeș et ses monuments (1909), Scurtă privire asupra cestiunii conservării monumentelor istorice (1911), Monumentele noastre istorice în lecturi ilustrative (1914), Un mănunchi de cercetări istorice (1915), Miscellanee, Cuvinte comemorative, panegirice, ocazionale și politice (1925), monografii consacrate domnilor Radu cel Frumos, Vlad Călugărul, Ștefan cel Mare, Mihnea cel Rău; în 1998 i-a fost publicat volumul Amintiri.

 

Alexandru Lapedatu și Tezaurul României de la Moscova
Alexandru Lapedatu și Tezaurul României de la Moscova

Frații gemeni Ion și Alexandru Lapedatu – „Mureșul și Oltul“
Despre frații gemeni Ion și Alexandru Lapedatu s-a spus că sunt ca Mureșul și Oltul. Izvorăsc din același loc, dar o apucă pe căi diferite. După 1918, însă, ambii au jucat un rol esențial în reorganizarea Transilvaniei. S-au născut în 14 septembrie 1876. Tatăl lor a murit când ei nu împliniseră un an. Până la 7 ani au locuit ba la bunica din partea mamei, în Săcele, ba la bunicii paterni, într-un sat sibian. În 1884, mama lor s-a recăsătorit cu un profesor din Iași, care avea patru copii. Căsnicia a durat 5 ani și a fost „un iad“, scria Ion în jurnalul său. La 14 ani, drumurile gemenilor s-au despărțit pentru multă vreme. Ion a rămas în grija bunicilor sibieni. După 1918, a fost unul dintre artizanii unificării monetare, profesor universitar la Cluj, academician, deputat și senator, ministru de Finanțe, guvernator al Băncii Naționale. În 1950, deși figura pe lista neagră, n-a fost arestat, deoarece era foarte bolnav. A murit în 1951, la București.

 

Cum am pierdut Tezaurul
În luna decembrie a anului 1916, tezaurul românesc este încredințat aliatilor din Rasarit  înspre buna păstrare la Kremlin. Situația de pe front era potrivnică României la sfarșitul anului 1916. Armatele combinate ale Puterilor Centrale ocupaseră majoritatea țării și amenințau fărâma de pământ ce încă era în mâini românești. Tezaurul românesc fusese transportat mai întai de la București la Iași pentru a nu fi capturat de inamic. Pe data de 14 decembrie, trenul format din 17 vagoane și păzit de 200 de jandarmi părașeste gara orașului Iași. În aceste vagoane erau 1.740 cutii conținând lingouri și monede de aur, dar și bijuteriile reginei Maria. În vara anului 1917 se ia decizia ca încă un transport să fie efectuat, din pricina temerilor unei eventuale înfrangeri a armatei române pe frontul moldovenesc. În valtoarea evenimentelor din anul următor, tezaurul pică în mâinile noii puteri bolșevice. În luna decembrie trupele rusești staționate lângă Iași vroiau asasinarea regelui Ferdinand și propagarea revoluției bolșevice. Armata romană intervine împotriva agitatorilor comuniști. Are loc ruperea legăturilor diplomatice aproape imediat cu România și are loc arestarea diplomatului Constantin Diamandi la Moscova. Pe 26 ianuarie 1918, Trotki confirma oficial temerile românești, acesta susținând că tezaurul va rămane în custodia guvernului sovietic.

 

Cloșca cu puii de Aur, Pietroasele - o parte din  tezaurul României de la Moscova
Cloșca cu puii de Aur, Pietroasele – o parte din tezaurul României de la Moscova

Ce s-a returnat
În urma detensionării parțiale a relațiilor româno-sovietice, pe 16 iunie 1935 sosește în București un tren ale cărui 17 vagoane conțineau manuscrise, hărti, documente, colecții de artă, valută cât ăi alte bunuri istorice. Pe 12 iunie 1956 au fost primite alte obiecte de patrimoniu și de însemnătate culturală, cum ar fi Tezaurul de la Pietroasa, tablourile lui Nicolae Grigorescu, precum și alte aproape 40.000 de piese constând din icoane, monede de aur și argint, medalii, gravuri, tapiserii și obiecte de artă. Până în 1990 exista consensul ca Uniunea Sovietica retrocedase întregul tezaur românesc, dar cercetările ulterioare relevă lipsa celor aproape 100 de tone de aur ale primului transport. La aproape 100 de ani de atunci, aceasta problemă încă tensionează relațiile româno-ruse.
basarabia-bucovina.info

%d blogeri au apreciat: