Posts Tagged ‘moldova’

Viața Sfintei Cuvioase Parascheva

miercuri, octombrie 14th, 2015

parascheva1

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. (mai mult…)

La Congresul cadrelor didactice participă în premieră și școlile transnistrene

joi, august 20th, 2015

agiro-moldova3

Sute de dascăli din toate județele țării și peste 250 de cadre didactice, etnici români, din Rep. Moldova, Ucraina și Serbia s-au reunit, începând din 18 august la Cluj Napoca, în cadrul celui mai amplu forum al cadrelor didactice din acest an – a XXXVII-a ediție a Congresului cadrelor didactice.

La deschiderea oficială, care a avut loc marți, 19 august, a participat și ministrul Educației din România, Sorin Cîmpeanu, care patronează onorific evenimentul. (mai mult…)

Procurorii pe urmele finanțărilor DPRRP?

luni, iulie 20th, 2015

procurorii

În Comunicatul Asociației ”Românii Independenți din Serbia” trimis Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, printre altele, se evidențiază și următoarea constatare: ”Serbia apare un fenomen neobişnuit, extravagant, prin care nişte cetăţeni români cu asociaţii fantome înregistrate în România, beneficiază de proiecte însemnate finanţate de DPRRP pe banii contribuabilor români, dar în numele românilor din Serbia. Astfel, cu fonduri considerabile, aceşti indivizi înfiinţează ziare online, scriu şi ne cântă dorul sau ne plâng morţii, dar tiptil ne schimbă identitatea şi destinul.(mai mult…)