Școala Clericală din Vârșeț

Vârșețul la începutul secolului al XX-șea, fotografie din arhiva Agenției de Turism a Municipiului Vârșeț
Vârșețul la începutul secolului al XX-lea, fotografie din arhiva Agenției de Turism a Municipiului Vârșeț

 

La sfârșitul sec. XVII și începutul celui al XVIII-lea, când ocupația turcească a Banatului (1552-1718), făcea loc celei habsburgice (1718-1918), iar românii bănățeni erau împărțiți din punct de vedere bisericesc în trei eparhii: Caransebeș, Vârșeț și Timișoara – nu se poate vorbi de o școală națională românească.
Prima atestare documentară despre existența în trecut a unei școli la Caransebeș o avem datată din 6 mai 1566 și 15 iunie 1566 – primul document este un decret al regelui Ioan II, care îi dăruia lui Ludovic Fiat ,,locul deșert – părăsit al școlii papistașilor, în Cetatea noastră Caransebeș, în vecinătatea caselor credincioșilor noștri, a înțelepților și cirscumspecților Ioan Păcurariul și George Zagorian”; iar al doilea document este un raport al nobililor din Caransebeș – Nicolae Bokosnicza și Ioan de Caransebeș – în care împărtășeau regelui că, dorind să-l pună pe Ludovic Fiat în posesia locului amintit, consiliul orășenesc a protestat.
În veacul XVII este amintită o școală a reformaților calvini – în care copiilor români în orele libere trebuia să li se propună catehismul calvin. Despre existența în Caransebeș a vreunei școli ortodoxe românești în veacurile anterioare celui al XVIII-lea, nu aflăm. Tot în sec. XVIII, la 1748 exista la Caransebeș un Gimnaziu, înființat de împărăteasa (pe atunci mare regentă) Maria Tereza (1740-1780), unde se predau: ,,Gramaticile” – se numea clasa I și a II-a gimnaziului (clasa a III-a se numea ,,sintactica”, a IV-a ,,poetica”, a V-a ,,retorica” și a VI-a ,,filosofica” – deoarece un gimnaziu complet cândva nu avea decât 6 clase. Un dascăl renumit aici a fost Preotul Lazăr Popoviciu.
Acest Gimnaziu s-a întemeiat prin călugării franciscani minoriți din Caransebeș, căci franciscanul Nicolaus Schroedel împreună cu 6 monahi la 1742 a întemeiat noviciat și teologie. Prima jumătate a veacului al XIX-lea va cunoaște de asemenea lupta românilor din aceste părți pentru a avea o școală națională.
În fruntea acestei zbateri s-au distins dascăli de seamă, cum au fost: Dimitrie Țichindeal și Moise Nicoară. Iar în anul 1807, protopopii Ștefan Atanasievici al Lugojului. George Petrovici din Belinț, Petru Popovici al Bocșei și preotul Dimitrie Țichindeal din Becicherecul Mic (azi Zrenianin) – se adresau împăratului Francisc I (1792 – 1835), cerându-i ca în postul de director școlar pentru Banat să fie numit un reprezentant al națiunii române. La finele secolului al XVIII-lea în părțile Ardealului și Timișoarei existau cursuri sporadice de Teologie.

Episcopia Caransebeșului
Episcopia Caransebeșului

Astfel, în anul 1779, dascălul Mihai Martinovici-Roșu din Timișoara, a deschis un ,,curs de normă” (de pedagogie), iar între 1790 – 1794 un ,,curs de preoție” – ambele cu predare în limba română. La 3/15 nov. 1812 s-au deschis cursurile unei ,,preparandii” – școli de pedagogie la Arad pentru pregătirea învățătorilor ortodocși din Banat, cu predare în limba română, având profesori pe măsură: D. Țichindeal, Constantin Diaconovici-Loga, Dr. Iosif Iorgovici, Ioan Mihuț. Însă cursurile teologice vor lua naștere mai greu, la 1 noiembrie 1822, printr-o rezoluție imperială, când s-a dat voie să existe școli clericale, pentru fiecare eparhie. Cursurile teologice de la Arad erau pe 2 ani și printre primii profesori s-au remarcat: Gavriil Raț (călugărit sub numele de Gherasim și devenit apoi episcop al Aradului); Patrichie Popescu; Ghenadie Popescu, ș.a.
O nouă etapă în școala arădeană a avut loc în toamna anului 1876, în vremea episcopului Ioan Mețianu (1875 – 1898) – când ,,Preparandia” și ,,Teologia” s-au unit într-un singur ,,Institut teologic – pedagogic diecezan”, al cărui prim director a fost Preotul Ioan Rusu (1816 – 1891), care preda Ermineutica, Pastorala. Alți profesori: Aron (Augustin – după călugărie) Hamsea, care a predat: Pedagogia, Dogmatica, Morala, Dreptul canonic; Vincențiu (Vasile – după călugărie) Mangra, care a predat: Limba și literatura română, Istoria bisericească și Retorica bisericească, și mulți alții.
O școală reprezentativă în Banat a fost și cea de la Caransebeș. Astfel în 1822 a luat naștere la Vârșeț o Școală Clericală cu program sistematic în limbile română și sârbă, unde au predat personalități de frunte ale vieții culturale din vremea acea, cum au fost: Andrei Șaguna (viitorul mitropolit al Transilvaniei: 1864-1873); Nicolae Tincu-Velia; Ignatie Vuia.
Odată cu reactivarea Episcopiei Caransebeșului, în anul 1865, se transfera la Caransebeș secția românească a Școlii Clericale din Vârșeț, așa cum se sugerase în decizia Sinodului de la Sibiu, din 16 august  1865, în care se specifica faptul că: ,,Viitorul secției românești va sta sub nemijlocita purtare de grijă a P.S.S Părintelui Episcop al Caransebeșului...”.
Putem spune că toate aceste școli mânăstirești și academii domnești (care au funcționat în țara Românească și Moldova) aveau să deschidă calea viitoarelor Seminarii Teologice, ce aveau să se înființeze în veacul al XIX-lea, ca de altfel și a Facultăților de Teologie (mai întâi la Iași, la 1881 / 1884), care aveau să formeze vrednici slujitori ai Bisericii și învățământului teologic românesc, înscriind pagini de aur în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Prof. Ion I. Mutu-Strehaia

%d blogeri au apreciat: