Schintei din cenușa creștinismului daco-roman

schintei

Valea Timocului reprezintă zona Serbiei de Nord-Est, în care trăiesc în jur de 300.000 de români, așa-numiții vlahi

Real, zona aceasta cuprinde și Valea Moravei și zona muntoasă Homolie și ajunge aproape până la Belgrad, iar oamenii care trăiesc în această zonă sunt românii/vlahii timoceni. De multe ori se vorbește de românii/vlahii timoceni sau românii din Valea Timocului. Ce înseamnă asta? Cine sunt acești oameni?

Din păcate, despre noi, timocenii, nu se prea vorbește în manualele oficiale nici în România, nici în Sebia.

Teoretic, românii/vlahii Serbiei de Nord-Est sunt împărțiți în două: români de pe vale de la Mălainița spre Răsărit și Nord, și români de la munte. Cei de pe vale sunt numiți câmpeni sau țărani (olteni), iar cei de la munte sunt numiți ungureni (bănățeni, ardeleni și moldoveni).

Noi, românii Serbiei de Răsărit, suntem urmașii dacilor de la sudul Dunării care au avut o structură foarte puternică în Biserica primară, multe episcopii, biserici și mănăstiri și care au reușit să rămână pe vatra strămoșilor până în ziua de astăzi. Sigur au mai fost și migrații; unii treceau Dunărea și se duceau în „Țara Rumânească“, iar alții veneau din țară în Timoc. Să treci Dunărea nu era nimic ciudat sau neobișnuit. Se spunea „mergem în țară și acolo sunt tot de-ai noștri“. Domnitorii Ungrovlahiei construiau mănăstiri și biserici pe ambele maluri ale Dunării.
154 de sate românești și 48 de localități mixte, dar nici un preot să slujească în românește

 

 

Istoria timocenilor în ultimii 200 de ani a fost și este foarte tristă. În anul 1833 le-a fost ruptă toată legătura cu Biserica neamului, le-au fost ocupate biserici și mănăstiri și au rămas fără slujire în limba maternă. Se știe foarte bine că un neam ortodox îl poți asimila mult mai ușor dacă îl răpești din brațele Bisericii-mamă, ale Bisericii neamului său. Asta s-a încercat cu noi și pot să vă spun că le-a reușit foarte bine. Pas cu pas ne tot călcau, ne interziceau una câte una și am ajuns în secolul al XXI-lea cu o mare criză religioasă și de identitate. Vorbim o limbă arhaică (graiurile limbii române literare care s-au vorbit în anul 1833), tot mai puțin avem nume românești, nu știm să citim și să scriem în limba maternă, se fac foarte mari presiuni asupra noastră. Cum să nu fim în criză de identitate? Bătrânii mor, copiii se nasc, dar criza asta înaintează. Așa a fost aproape 200 de ani și Dumnezeu a făcut o intervenție în anul 2003, când Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop român de la Vârșeț, a acceptat cererea noastră și din nou, după aproape două secole, în ziua de 23 ianuarie ne-a luat din nou sub omoforul Bisericii neamului nostru, Biserica Ortodoxă Română.

Acest lucru a schimbat totul și a început o nouă perioadă, o nouă eră, mai bună pentru românii/vlahii din Timoc.

timocDe atunci am început să ne organizăm și să scoatem schintei din cenușa creștinismului daco-roman, făcută de popoare barbare care au distrus Biserica din zonă cum era ea odinioară. Noi, urmașii daco-romanilor de la sudul Dunării, am fost onorați de către Dumnezeu să reactivăm ceea ce au făcut strămoșii noștri și ce vânturile istoriei au dărâmat. Am spus să reactivăm, pentru că noi nimic nu am desființat sau dezactivat. Alții au făcut asta și noi am așteptat momentul rânduit de Dumnezeu să refacem ce ne-a fost stricat de alții.

Care era situația? 154 de sate 100% românești și 48 de localități mixte, dar nici un preot să slujească în românește. Oamenii s-au depărtat de Biserică, în unele locuri total. Au mers la vrăjitoare pentru că pe ele le înțelegeau ce spun, dar „popa numa boscorodește ceva și nu-l înțălegi nimic…“

Unii se botezau și nu se împărtășeau niciodată în viață, alții nici nu se botezau, mureau nebotezați, se îngropau fără slujba înmormântării… îi petreceau doar bocitoarele…
„Când înțăleg eu ce spui tu, asta mult îmi place…“

 

 

Românii/vlahii din Timoc, urmași ai credincioșilor Bisericii primare, au ajuns să nu mai fie botezați… Cred că noi suntem cel mai bun exemplu de ce se întâmplă cu un popor când îl rupi de Biserica neamului său… Din strănepoții primilor mucenici faci necreștini…

Mulți ani am fost singurul preot, și era foarte greu, dar Dumnezeu mi-a dat putere. Mai mare bucurie mi-a fost când vedeam cum se bucură oamenii când aud slujba în limba maternă. La o înmormântare în satul Țârnaica după ce am făcut slujba înmormântării a venit la mine o bunică și mi-a cerut numărul de telefon, spunându-mi: „Maică, să-mi dai numărul tău de telefon ca să-l dau la nepoții mei să te cheme când mor, să vii tu să mă îngropi. Eu i-am lăsat cu blăstăm să nu-mi aducă popa când mor că și așa nu-l înțălegi nimic, că numa boscorogeșce, dar când te-am văzut pe tine, când înțăleg eu ce spui tu asta mult îmi place, baș ie mândru (e chiar frumos). Tu să vii să mă îngropi…“

Într-o casă ne-au chemat să botezăm copiii, când am ajuns, am întrebat dacă sunt botezați părinții și ne-au spus că nu, a intrat și bunica, o întrebai și pe ea, nu era nici ea, și atunci le-am spus: „Veniți toți să vă botezăm acum“; era problema că nu aveau lumânări și atunci am luat unele colorate de la Anul Nou care le-au rămas pe masă și i-am botezat pe toți, am încreștinat toată casa.

Pe mulți bătrâni îi spovedim și împărtășim la „patul morții“ și ne spun că este pentru prima dată.

În multe case găsim pe bunica, care nu știe nici o vorbă sârbească, iar nepoata, nici una românească. Părinții nu vor ca pruncii lor să pățească ce au pățit ei, și atunci au început să-i învețe pe copii numai sârbește. Ce tragedie, într-o casă bunica cu nepoata nu se pot înțelege?!

A fost și este foarte greu, dar de când am început cu Biserica neamului, multe lucruri s-au schimbat spre bine, românii/vlahii din nou au un stâlp de care se pot sprijini, au început să se boteze cei nebotezați, să se înmormânteze cu slujba ortodoxă în limba maternă…
„Suntem ca la începutul creștinismului…“

 

 

La început nu am avut nici o pietricică, eram la minus, iar acum cu ajutorul lui Dumnezeu avem 4 biserici, 4 paraclise, 10 troițe și 7 preoți… și tot mai mulți români/vlahi care se deșteaptă, se botează și vor să țină de Biserica lor, Biserica românilor/vlahilor, fosta Mitropolie a Ungrovlahiei, iar acum Biserica Ortodoxă Română.

Suntem ca la începutul creștinismului și ne trebuie mare sprijin din țara-mamă – România. Fără ajutorul vostru, frații noștri, noi vom fi pierduți, vă rugăm să nu ne lăsați! Unii încearcă să creeze diferența între termenii vlah, rumân, român numai din cauză că vor să ne asimileze mai ușor. Iar eu vă rog să nu acceptați asta, ci întotdeauna să spuneți și să spunem celor care nu știu, sau nu vor să știe, că oricum ne vor numi, noi suntem români și suntem la casa noastră. Sunt român, sunt născut în Timoc, slujesc lui Dumnezeu și neamului în zona mea natală, trăiesc aici și mă voi îngropa aici după ce pregătesc pe un urmaș, pe care aștept să mi-l trimită Dumnezeu de oriunde, care va continua lucrarea noastră.

Pentru noi este așa VLAH = RUMÂN = ROMÂN – stăpân la casa lui, zona lui și vatra lui, Valea Timocului!
Prot. Boian Alexandrovici – Boian al Lisăndroaichi,
protopop al Daciei Ripensis și vicar al Timocului

Sursa aici

%d blogeri au apreciat: