NoutățiOpinii

Să ne cunoaștem identitatea spirituală și de neam

Orice carte sau articol despre istoria unor locuri sau a unei așezări este mai mult decât oportună și binevenită, în primul rând pentru că ea, cartea, adună între paginile ei timpuri trecute, cu tot ceea ce ele au avut glorios sau tragic, apoi, pentru ca actualele generații să-și cunoască izvoarele, obârșia, tradițiile, obiceiurile și datinile care, în timp, le-au asigurat perpetuarea identității spirituale, culturale și de neam.
Biserica Unită, numită și Biserica Greco-Catolică, este una dintre componentele creștine ale peisajului religios românesc contemporan.
Istoria Bisericii Greco-Catolice si a poporului român în general, este legată indisolubil de viața și activitatea unor mari personalități. Personalități care, din păcate, nu de puține ori sunt puse în urma evenimentelor cotidiene. Biserica noastra a format de-a lungul timpului personalități deosebite, laici sau clerici, care au avut o prestigioasă activitate intelectuală în slujba poporului român.
Satul Marcovăț este exemplul viu, a românului care nu și-a pierdut identitatea românească indiferent de perioada și greutățile vremurilor. Sat autentic românesc, în care oameni și-au dat mâna pentru a menține flacăra credinței aprinsă.
Marcovățul s-a dezvoltat ca mai toate satele din Banatul sârbesc, având biserică, școala și mai târziu școală confesională, cor, asociațiuni culturale și reuniuni corale, fanfară.
Elemnetul de legatură care a reușit să țină satul unit a fost biserica, este biserica și va rămane biserica, deoarece este locul unde toți locuitorii satului se întâlnesc, își împărtășesc bucuriile și suferințele.

În ultimi 60 de ani biserica unită din Marcovăț  a reușit să țină unită comunitatea din Marcovăț, datorită preotului Vasile Miclău, care, cu încredere în Dumnezeu și înțelepciune, a slujit alternativ sfintele sacramente în ambele biserici ale satului. De la moartea acestuia, bisericile și-au urmat cursul normal, având fiecare câte un preot care să slujească sfintele sacramente.
În cadrul comunității greco-catolice s-au reînnodat obiceiurile și tradițiile care au format un capitol important, fiind cuprinsă întreaga viață a omului, munca lui din timpul anului și diferitele ocupații și activități: de a ieși cu steagurile bisericești în hotarul Marcovățului la sărbători, copiii care ajută preotul la serviciul religios, rânduiala Binecuvântării Euharistice, corul bisericesc, cateheză cu copiii în noul centru pastoral.
Doresc  să închei această scurtă incursiune prin câteva versuri:
CE-AU FOST STRĂMOȘII MEI?
(de Miron GHITA – Banatica)

Ce-au fost strămoșii mei,
de mie mi s-a dat ca pentru ei
să rabd ocara si bârfirea de mișei…?
Ce-au fost, de mi s-a dat ca răscolind
pământul,
să-mi răscolesc și sufletul și gândul,
și durerile fraților mei eu să le plâng,
cum plânge vântul ?
Ce-au fost ? Au fost Valahi
cu suflet ne-ndurat
de mie mi s-a dat,
ca pentru ei toate durerile
din lume să le rabd,
și să muncesc, să ostenesc,
și gândul niciodată să nu-mi odihnesc,
iar pentru frații mei cu toți tâlharii țării
să mă războiesc…?
Au fost haiduci ce pe la trecători
au adunat în fund de pesteră comori,
uitând că oamenii sunt muritori ?
Ce-au fost, de mie mi s-a dat să dăruiesc,
tuturor celor ce-n cale întâlnesc –
tot aurul comorilor ce stăpânesc?
Sau fost-au ei păstori de munte
și niciodată ei n-au coborât jalea
celor ce stau pe văi sasculte
și umărul n-au pus la carul obidiților s-ajute.
Ce-au fost, de mie mi s-a dat ca-n vârf
de munte să n-ajung
și nici să pot tâlharii țării mele dragi s-alung,
ci numai să plâng durerea și amarul
celor de la plug?

Preot  Mihai Gherghel,
Marcovăț

You may also like

Comments are closed.

More in:Noutăți