Românii Independenți din Serbia luptă pentru identitate și spiritualitate

Viorel Cioloca, primul cetățean român care a devenit membru al organizației obștești ”Românii Independenți din Serbia”
Viorel Cioloca, primul cetățean român care a devenit membru al organizației obștești ”Românii Independenți din Serbia”

“Banatu-i fruncea” nu este o sintagmă gratuită şi asta se datorează hărniciei oamenilor din acest ţinut care au dat dovadă întotdeauna de un spirit gospodăresc superior, ceea ce le-a asigurat un nivel de trai incomparabil mai bun faţă de celelalte regiuni populate de români.

 

Scurtă biografie

 

M-am născut în satul Fizeş din comuna Berzovia, situată pe drumul naţional ce leagă Timişoara de Reşiţa, într-o zonă colinară ce precede munţii Dognecei. Am avut parte de o copilărie frumoasă, eu şi fratele meu mai mare, Teofil, având şansa de a ne bucura, alături de dragostea părinţilor, şi de dragostea celor patru bunici. Am terminat şcoala generală de 8 clase în satul natal apoi am urmat 4 ani la Liceul industrial nr 2 (actualmente liceul “Tata Oancea”) din Bocşa Montană pentru ca după aceea să urmez timp de 5 ani cursurile Facultăţii de Electrotehnică, secţia Electronică şi Telecomunicaţii pe care am absolvit-o în 1987. Am lucrat iniţial la AEM (Ȋntreprinderea de Aparate Electronice de Măsurat) iar din 1998 şi până în prezent lucrez la Alcatel-Lucent (actualmente Nokia), companie de telecomunicaţii.

Timp de 10 ani, munca la această companie m-a purtat prin numeroase ţări precum Franţa, Olanda, Irlanda, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Libia (pe vremea când la putere era Gadhafi), Senegal, Ciad, Thailanda, Sri Lanka, Cuba, etc. Contactul cu atâtea culturi şi societăţi complet diferite de cele cunoscute până atunci mi-a schimbat radical unele concepţii despre viaţă şi lume pe care le aveam până atunci.

Am participat activ la Revoluţia din decembrie 1989 izbucnită în oraşul de pe malul Begheiului, atât datorită faptului că pe vremea studenţiei am fost anchetat de  fosta Securitate ca urmare a unor scrisori de protest anticomuniste, cât şi din cauza saturaţiei legată de condiţiile de viaţă tot mai grele.

Am doi copii, o fată de 20 ani, studentă la Calculatoare, şi un băiat de 16 ani, elev la liceu, amândoi în Timişoara.

 

 
– Ce reprezinta pentru dvs. Banatul?

 

Banatul e regiunea din această parte a Europei care poate fi dată drept exemplu de convieţuire paşnică a numeroase minorităţi. Români, germani, maghiari, sârbi, slovaci, bulgari, ruteni şi alte naţionalităţi convieţuiesc aici de peste trei secole într-o armonie exemplară. Un bănăţean  nu are nici un fel de reacţie negativă atunci când lângă el altcineva vorbeşte o altă limbă şi în Timişoara se spune că un bănăţean adevărat şţie să vorbească româna, maghiara, germane şi sârba. Istoric vorbind, este dureros faptul că această regiune unitară de dinainte de primul război mondial a fost drastic împărţită la finele lui. Nimic nu cred că exprimă mai bine acest sentiment decât cântecul lui Ghiţă Călţun Brancu, “Doamne, greu le-o fi păcatul”. Deşi a avut o existenţă efemeră, de doar 4 luni, la finele primului război mondial, Republica Bănăţeană n-a fost cuprinsă în planul marilor Puteri. Posibil ca un lider charismatic bănăţean care ar fi antrenat populaţia la masive mişcări de protest să fi atras atenţia mai marilor lumii din acea vreme, dar n-a fost să fie. Rămân la opinia că un Banat întreg ar fi putut deveni un fel de Elveţie danubiană.

viorel4
Sunteţi un bun cunoscător al românilor din Banatul Istoric. Care sunt valorile bănăţene, aici şi dincolo de graniţă prin care într-adevăr „Banatu-i fruncea”?

 

“Banatu-i fruncea” nu este o sintagmă gratuită şi asta se datorează hărniciei oamenilor din acest ţinut care au dat dovadă întotdeauna de un spirit gospodăresc superior, ceea ce le-a asigurat un nivel de trai incomparabil mai bun faţă de celelalte regiuni populate de români. Munca şi cinstea au fost valori de mare preţ la bănăţeni şi nu uit faptul că în urmă cu câţiva ani o persoană în vârstă din Timişoara mi-a spus că înainte de venirea comuniştilor se făceau afaceri grele bazate doar pe cuvântul dat, fără prea multe hârtii. Ȋnsă nimănui nu-i trecea prin gând să-şi încalce promisiunea.

Ȋn spijinul acestei aserţiuni cred că e suficient dacă dau ca exemplu migraţia românilor din alte regiuni înspre Banat şi niciodată în sens contrar.

viore1
Domnule Viorel Cioloca, sunteţi primul cetăţean român cu domiciliul în România (Timişoara) care este membrul unei organizaţii româneşti din Serbia. Ce v-a determinat să deveniţi membru al Asociaţiei obşteşti „Românii Independenţi din Serbia (R.I.S.) ?

Ȋntotdeauna am avut sentimente de simpatie pentru românii bănăţeni care trăiesc în Serbia, separaţi imediat după război de fraţii lor de către o graniţă de neimaginat în ziua de azi, de parcă eram in stare de război cu ei. Ȋn ultimii ani ai comunismului românesc, când Ceauşescu a devenit tot mai alienat, pe lângă numeroase alte privaţiuni, mass-media din România a devenit sufocată de odele înălţate dictatorului mioritic şi practic nu aveai ce să asculţi sau să vezi la radio şi TV. Astfel că toţi românii şi-au orientat antenele TV înspre ţările vecine. Ascultam cu deosebit interes emisiunile  în limba română ale postului de radio Novi Sad unde auzeam lucruri dealtfel normale într-o ţară normală, cum ar fi interviurile cu ţăranii de prin satele Voivodinei care îşi spuneau necazurile în mod liber şi fără să fie cenzuraţi, lucru de neimaginat în România acelor ani. Cu acelaşi interes urmăream şi emisiunile în limba română ale televiziunii Novi Sad şi ne minunam de scenetele cu Ventilă Agraru’ filmate la Uzdin şi în care jucau oameni simpli, ţărani cu dragoste pentru cultură. Evident, şi astfel de lucruri păreau a ţine de domeniul SF în România acelor vremi. Mi s-a întipărit definitiv în minte o emisiune dintr-un sat românesc voivodinean unde era prezentat un localnic ce poseda un cazan de răchie mobil cu care mergea la casele celor ce îl solicitau ca să frigă comina. Prin comparaţie, în România acelor ani puteai face închisoare dacă erai prins că ai cazan. De pe dealul cimitirului de la mine din sat, de la Fizeş, se pot vedea foarte clar colinele Vârşeţului iar bunicii noştri povesteau că înainte de venirea comuniştilor la putere era ceva obişnuit să meargă acolo cu căruţele la târg. Generaţia mea s-a născut însă cu convingerea că Vârşeţul e un loc intangibil şi interzis. Din acest motiv, gândul ca vreodată voi ajunge să cunosc români trăitori în fost Iugoslavie rămânea în acele timpuri la stadiul de vis.

Dar iată că ciuma roşie s-a prăbuşit în 1989 şi graniţele au devenit libere. Munca în alte ţări precum şi greutăţile întâmpinate cu obţinerea vizei m-au împiedicat să păşesc în Banatul sârbesc, însă de vreo doi ani am devenit mai puţin ocupat şi în diversele căutări pe Internet am dat peste nişte comunicate şi reviste ale RIS. L-am contactat pe Dorinel şi am fost surprins de promptitudinea răspunsului său, astfel că în cursul unei escapade la Vârşeţ într-o zi de sâmbătă a lunii iunie 2015 am avut ocazia să vorbesc/givănesc pentru prima oară cu un bănăţean din Voivodina, ocazie cu care am şi vizitat pentru prima oară vestita kulă pe care o văzusem de atâtea ori însă doar de la peste 50 km depărtare. Am primit cu acea ocazie şi numerele revistei “Glasul cerbiciei” apărute până la acea dată pe care le-am citit din scoarţă în scoarţă. Astfel mi-am format convingerea că prin acţiunile pe care le desfăşoară, asociaţia “Românii Independenţi din Serbia” promovează românismul şi luptă pentru păstrarea identităţii româneşti în Voivodina şi nu numai.

Contactele cu domnul Dorinel Stan s-au înmulţit, cred că s-a înjghebat şi o relaţie de prietenie şi în primăvara acestui an l-am întrebat dacă statutul organizaţiei RIS permite afilierea unor membri de altă cetăţenie decât cea sârbească. Cum răspunsul a fost afirmativ, am semnat o cerere de adeziune şi astfel iată-mă membru al acestei organizaţii obşteşti.

viorel3
Aţi fost prezent la evenimentele organizate şi autofinanţate de Asociaţia „Românii Independenţi din Serbia”, respectiv Festivalul Mărţişorului-2016, lansare  de carte “Aşezământul monahal Srediştea Mică”, lansarea revistei de actualitate, istorie şi cultură a românilor din Serbia, „Glasul Cerbiciei”, Sărbătoarea din Poieni şi altele. Care sunt impresile şi cum vedeţi organizaţia „Românii Independenţi din Serbia”, care vine în sprijinul tuturor românilor din Serbia?

Logic, impresiile mele au fost dintre cele mai bune, ăsta fiind şi unul dintre motivele care m-au determinat să solicit adeziunea la RIS. Talentul de publicist al d-lui Dorinel Stan l-am remarcat încă de la prima noastră întâlnire, soldată cu escapada la kulă despre care am spus mai devreme, când odată cu numerele revistei “Glasul Cerbiciei” mi-a înmânat şi lucrarea de doctorat a domniei sale pe care am lecturat-o cu deosebită plăcere şi în care am remarcat eforturile deosebite pe care le-a efectuat în vederea documentării, eforturi regăsite în studiile realizate pentru editarea cărţii “Aşezământul monahal Srediştea Mică”. Ţin să remarc faptul că  numele revistei pe care o editează RIS pare a se inspira dintr-o trăsătură de caracter a d-lui Dorinel Stan, şi anume cerbicia, încăpăţânarea cu care se luptă pentru un scop atât de nobil, acela de păstrare şi promovare a identităţii şi valorilor culturale ale românilor din Serbia.

Ȋntâlnirile cu ultimii preşedinţi ai României din ultimii ani (de la care s-a ales, din păcate, cu prea multe promisiuni neonorate), cărora le-a expus situaţia reală a românilor trăitori pe meleagurile Serbiei, reprezintă o altă dovadă cerbiciei pe care o posedă domnul Dorinel Stan. Ţin să precizez că această afirmaţie nu este o tămâiere ci reprezintă rezultatul faptelor sale. Cu un asemenea om în fruntea ei, nu văd decât o evoluţie pozitivă a RIS în viitor.

Şi să nu uit : toate manifestările mai sus amintite au fost organizate exemplar, nemţeşte aş putea spune.


– Ce mesaj aţi vrea să transmiteţi membrilor  RIS-ului şi românilor din Serbia?

 

Membrilor RIS le doresc să se inspire din încăpăţânarea şi neoboseala de care dă dovadă domnul Dorinel Stan şi să înţeleagă că de multe ori lucrurile trebuie făcute cu eforturi proprii, “patria mamă” devenind adeseori o sintagmă goală de conţinut. Dacă pe vremea epocii comuniste ţara mamă nu numai că n-a ajutat cu nimic românii din diaspora, dimpotrivă, a căutat să-i învrăjbească sau să obţină control asupra lor cu metode KGB-iste, e regretabil că în zilele noastre această “mumă” care ar trebui să fie România, nu se ridică la înălţimea tuturor aşteptărilor dacă comparăm ce fac ţările vecine pentru “copiii” lor trăitori în alte graniţe.

Ar fi de dorit, de asemenea, ca toate asociaţiile şi organizaţiile româneşti din Serbia să coopereze mai mult fiindcă am observat ca deseori există disensiuni între ele. Eu m-am convins mai de mult că în ADN-ul românilor există o genă a invidiei, a lipsei de înţelegere faţă de opinia celuilalt, a convingerii că “doar eu am dreptate”, genă hrănită din belşug de perioada de 45 ani de comunism, când impostura şi demagogia au ajuns virtuţi naţionale

Iar românilor din Serbia, le doresc să continue pe mai departe păstrarea identităţii naţionale prin cultură şi folclor, cu aceeaşi trimitere ca mai sus vizavi de sprijimul pe care îl pot aştepta de la “patria mamă”.

 

– Vă mulțumim pentru acordarea interviului, mult succes și realizări frumoase.

 

 

%d blogeri au apreciat: