Realitatea culturală românească

pozoriste

 

Cultura ca temelia identității etnice a românilor din Serbia, de pe o parte, reprezintă perpetuarea și dezvoltarea capacității de creație culturală a comunității românești, într-un cadru instituționalizat adecvat, iar pe de altă parte, a însemnat schimbul de valori etnoculturale ce țineau de nivelul istoric și geopolitic, caleidoscopul tradițiilor, peisajul multietnic, multicultural și pluriconfesional, și nu în ultimul rând de un nivel de civilizație relativ ridicat al infrastructurii culturale.
Activitatea culturală a fost singura formă organizată care s-a perpetuat într-un spațiu cultural aparte și exhaustiv în timp, însumând conflagrația identității culturale, spirituale și proprii, cultivarea și apropierea de nivelul culturii și civilizației românești, prin școală, biserică, presă și cultură în ansamblu.
După al doilea război mondial, un factor determinant în animarea, organizarea și evoluția vieții culturale a românilor voivodineni au devenit instituțiile culturale, iar amatorismul ca formă a culturii populare și a artei larg răspândite a luat avânt vertiginos. Puțini își dau seama însă că, de aproape un deceniu, instituțiile culturale românești nu mai reprezintăreferențialitatea culturală de odinioară, dezvoltarea abilităților și virtuozităților datorită așa-ziselor contribuții a unor personalități de marcă, mai nou din spațiul ex-iugoslav, iar realitatea culturală este tradusă și transpusă secvențial de indivizi lipsiți vădit de competență, potențial și poziție echilibrată.
Interesul minoritar primordial în plan socio-cultural al generațiilor de azi în direcțiile de acțiune este dreptul lor legitim – Reorganizare. Vom încerca o luare de poziție în centralismul ierarhic instalat și condiționat reciproc în rândul etniei românești, menținut și sprijinit de viață și umbră.

– Eliminarea cultului personal din instituțiile instituționalizate, tradiționale și culturale românești;
– Determinarea strategiei de dezvoltare și propagare a culturii printr-o diversitate polimorfă și prin forme multiple de activitate;
– Păstrarea aspectului de continuitate al manifestărilor tradiționale românești (Festivalul Fanfarelor, Festivalul Copiilor, Festivalul Colindele Neamului, Mărțișorul…), cultivat și dezvoltat în plan comunitar și interes propriu;
– Atitudinea activă a tuturor factorilor și implicarea organică, inedită și permanentă în toate aspectele și la toate nivelurile vieții culturale pentru îmbunătățirea calității și armonizarea vieții culturale a românilor din Serbia.

Într-un plan și mai general, realitatea româ­nească are nevoie de reconstituirea faptică și evenimentală reliefată a fondului cultural idealic din care să desprindem idei revalori ficabile și de activitate pentru proiectele prezente și viitoarele politici culturale bazate pe componente și valori vivace.
În etapa actuală, reorganizarea depinde de grupația menținută cu orice preț aproape un deceniu în vârful piramidei și nu de interesul colectiv, iar găsirea unor soluții și rezolvări corespunzătoare în forma actuală instituțională dirijată de opțiunea condiționărilor reciproce contextuale nu determină strategia de dezvoltare și propagare a culturii, dar reprezintă realitatea românească.

%d blogeri au apreciat: