Portul popular din Sân-Mihai

Măria (Țeruga) Gătăianț cu cei doi copii (ciupag alb, prusluc, haine de otoman, argătin)
Măria (Țeruga) Gătăianț cu cei doi copii (ciupag alb, prusluc, haine de otoman, argătin)

În cele ce urmează ne-am propus să descriem cele mai importante componente ale îm­brăcămintei fo­losite de sâmienți care datează de la începutul secolului XX până în perioada în care se folosește îm­bră­că­min­tea produsă industrial. Cu atât mai mult cu cât cos­tumația folosită la ma­jo­ritatea coregrafiilor se ba­zea­ză tocmai pe portul de altădată.
Pentru a face cunoscut cititorilor portul popular, vom proceda la o trecere în revistă a acestuia.

Portul popular bărbătesc  se încadrează în portul popular din Banat, având o notă specifică locului, cu ornamentație, ocupând un loc de frunte în patrimoniul cultural al satului. În pofida vremurilor gre­le, portul bărbătesc și-a pă­strat elementele de bază până prin anii 1905-1906. Și anume era de două feluri: de vară și de iarnă.
Portul bărbătesc de iarnă își are specificul său dar seamănă cu portul din satele românești: Uzdin, Seleuș, Barițe, Nicolinț, Vladimi­rovaț, Ovcea și Glo­goni. Compo­nen­tele sale sunt: căci­ula, pălăria, cămașa (scur­tă sau lun­gă) cu mâ­neci largi și guler mic, prașchie, cio­areci, izmene, lungi și làrgi, cojoc – cojoc scurt din piele, numit ben­chieș, duruț, burdic, ciorapi, papuci, boșcă, chi­meșancă (de culoare neagră).
1. Căciula se încadrează în portul de iarnă, fiind de culoare neagră, țuguiată. La căciulă se observă unele schimbări în aspectul ținutei. Într-o perioadă se trece la căciulă rotundă (o influență a portului sâr­besc). De sărbători în căciulă se prin­de o pană de păun. Vara se pur­ta pălărie de culo­are închisă: negru, brun și gri. Trebuie accentuat că nu s-a mers cu capul descoperit. Doar în caz de doliu bărbații umblau cu capul gol.

Pătru, Măria și Ion Muncian (1915)
Pătru, Măria și Ion Muncian (1915)

2. Prașchia era confecționată din piele de culoare brun închis și avea o lățime care se estima la 10-15 cm. Era împodobită cu ornamentații de metal alb și galben. Mo­tivele florale cu cercuri acopereau întreaga suprafață. Prașchia avea cataramă galbenă cu (ișloci). Fecio­rii purtau cele mai frumoase praș­chii cu ornamente deo­se­bite, în ti­mp ce vârstnicii aveau prașchii mai obișnuite, fără ornamente. Praș­chia se purta peste cioareci și izmene. Ea avea menirea să țină strâns talia la muncă grea, dar și pentru a accentua elementul estetic, talia zveltă a feciorilor.
Prașchia era confecționată de meșteșugari din Vladimi­ro­vaț și Vârșet. Cei care făceau hamuri la cai, confecționau și prașchii.
3. Cămașa scurtă era îmbrăcată de bărbați pentru a fi pusă în cioareci. Cămașa lungă cu mâneci lu­n­gi și largi, cu guler mic, se în­cheie în față de 3-4 nasturi. Ea era confecționată din pânză de argantin și țesută din două ițe, plus două tălpițe din bumbac. Din această pânză se confecționau cămăși de săr­bătoare și pentru defuncți. Se confecționa bumbac alb, în fu­ior bă­tut, bumbac galben pentru cămăși și izmene de uz casnic și pentru munca țăranilor. Înălbirea pânzei se făcea cu o pungă de cenușă în apă și prin spălarea ei în leșie uscată, ca apoi să fie uscată la soare.

    Portul bărbătesc și femeiesc din Sân-Mihai
Portul bărbătesc și femeiesc din Sân-Mihai

4. Cojocul este o piesă importantă în portul bărbătesc de iarnă. Se pare că era și cea mai costisitoare. Se zice că ar fi costat o avere și nu rareori ace­ia care își pregă­teau feciorii de însurat își vindeau holdele pentru a le putea confec­ționa cojocul, cu care aveau să se prezinte la jocul din mijlocul satului. Tot în cojoc, feciorii din sat se pre­zen­tau la cununie.
Cojocul se confecționa la coman­dă. Clientul deseori dic­ta cât de bo­gată va fi ornamentația acestuia. În ceea ce privește culoarea, predomina cărmăjânul. Motivul floral era mai simplu. Specifice sunt și oglin­zile care s-au aplicat doar la aceia care aveau mai mulți bani să plă­tea­scă acest ornament. Cojocul bărbătesc era mai lung, în timp ce co­jocul fe­meiesc, mai scurt. Erau identice, aceeași lucrătură, aveau acee­ași culoare și se deosebeau doar prin lungime.
Cojoacele din Vladimirovaț erau cu cele mai multe ornamente din Ba­natul iugoslav, pe lângă cele din Uz­din, Barițe. Nicolinț. Cojocul, duruțul și burdicul erau confecționate de cojocarii din Sân-Mihai.
5. Burdicul (pieptaru!) era confecționat din piele de oaie și era fără mâneci. Era de culoare brun în­chis, că­rămiziu. ornamentat cu me­rișoare. În față avea 5 nasturi de piele. Sub braț încă trei nasturi din piele, iar pe umărul stâng încă doi. Era scurt până la brâu. Partea din față este foarte bogat ornamentată cu piele aplicată și o floare mare pe pie­pt și cu flori mai mici pre­sărate pe cealaltă suprafață. Burdicul sau pieptarul are de­cor aplicativ din piele lucioasă. Mai târziu, prin anul 1940 Vasa și Alexa Gătăianț (Leca Cecea) le făceau mai ornamentate, aplicând oglinzi, piele de cu­loare roșie sub formă de floare.

6. Ciorecii aparțin portului bărbătesc de iarnă. Erau confecționați din șubă albă, puțin ornamentați cu găitane de culoare neagră, în față având ornamente sub formă de bu­zu­nare fără nici o floare. Erau mo­de­ști, fără mari ornamente și cu foarte puține cusături, deo­sebindu-se de cio­arecii din alte regiuni și sate ro­mânești: Barițe, Seleuș, Vla­dimirovaț, Uzdin. Cioarecii aveau ace­lași model.
La Sân-Mihai ei erau confecționați de Gheorghe Scum­pia (ªerbănescu Didu), iar în 1890, de Ion Scumpia (Cecea) și de Panta Șă­manț (Ico­nariu). Bărbații mai purtau și cioareci așa numiți brigeși. Primul din sat i-au purtat a lui Muscalu și (Ion Ardelean) a lu Cucu prin 1906.

    Măria Gătăianț (1917) (opreg, dușancă, sumnă de biță)
Măria Gătăianț (1917) (opreg, dușancă, sumnă de biță)

Duruțul era tricotat din lână sură, în brun, cenușiu, negru, cu tivitură (cival) în cărmăjân, fără nici un ornament. Avea o tivitură roată de guler și în partea inferioară, precum și la buzu­nare într-o culoare bordo.
7. Papucii prezintă toată dibăcia femeilor din acest sat. Pre­do­mină cu­lorile: negru, verde, cărămiziu. În 1960 întâlnim papuci lucrați din pâ­n­ză pe o bază neagră. S-au ornamentat cu flori în diferite culori și s-au lu­crat ca la goblen, după un tipar și mo­del anumit. Papucii erau identici și la femei și la bărbați.
Opregul este piesa de îm­bră­că­minte caracteristică portului popular femeiesc din Ba­nat, alcătuită din­tr-o bucată dreptunghiulară mai lată. Se țesea la război, prin combinarea mai multor materiale, cum sunt: bumbacul. fi­rul de păr de oaie, etc. Femeile ti­ne­re aveau opreg în bordo, iar cele mai în vârstă de culoare neagră. Opregul se îmbracă în loc de boșcă.
8. Sumna (sucna) era din țesătură neagră sau bordo. Pe­ste suc­nă, fe­me­ile mai în vâr­stă purtau opreg negru în loc de boșcă.
9. Pârslucul este un obiect vestimentar la femei. Era confecționat din șubă sau de vidră în bej, negru de jelit (doliu) sau pur și simplu în alb. Pâr­slucul era un obiect vestimentar îmbrăcat la joc, la nunți sau sărbători. Era cu mâneci sau fără.

10. Izmene largi de argătin se purtau vara și se legau cu brăcinare. Peste izmene bărbații purtau boșcă lungă până la genunchi, cu o lamă pe mij­loc, unde era trecut numele po­sesorului: Stanicu Ion… Stanicu Sima…
Izmene se făceau la Seleuș și la Sân-Mihai (Panta Todoran – Gârba­vu). Predomina culoa­rea albă, culori mari albastre. Deseori îmbrăcați astfel, fe­ciorii mergeau și la joc. Aveau cămașă lungă și largă, praș­chie bă­tută cu ornamentații metalice și 2-3 ca­­tarame. Boș­ca era în albastru în­chis, cu flo­ricele albe și o lamă cu nu­mele feciorilor care o purtau. Peste cămașa de arămiz aveau burdic scurt, pălărie, papuci de lâ­nă cu flori, cu vârful lucrat și că­ptușit cu piele și o lucrătură mică din piele, prinsă cu un nasture. Bărbații purtau și cizme crețe și cizme drepte (turiac), lucrate de doi meș­teșugari pricepuți din Ierme­novți (Pișta și Mișa).

port-sanmihai5
Petru Țeruga (1895)

Aceste detalii însemnate le-am aflat de la Sima Stanciu (Bălu), la vâr­sta lui onorabilă de 88 de ani, care și-a amintit limpede de anii tinereții sa­le și care, cu un lux de amănunte, mi-a povestit multe lu­cruri deosebit de interesante des­pre portul din trecut. Mi-a spus, prin­tre altele, că în 1890 Moș Moa­nă Cojocariu făcea burdice și pentru femei și pentru bărbați. Cu această meserie no­bilă s-au mai ocupat și Tima Cebzan (1906), Văsălie Sfera (Poponi) 1912, Ion Mu­n­tean (Da­bome) 1940, Alexa și Vasa Gătă­ianț (Leca Cecea). Alte detalii pre­ți­o­ase despre frumosul port de la Sân-Mihai mi le-a furnizat și Gheo­r­ghe Scu­mpia (Giugea).
Se pune întrebarea: cum să se mai păstreze aceste comori pre­țioase, această zestre rar întâlnita a satului Sân-Mihai; acest port strămoșesc autentic și care sunt modurile de pre­ze­n­tare a acestei inegalabile valori? Co­s­tumul, când e pus pe oa­meni, își manifestă din plin culorile și frumosul. Pentru a nu dispărea aceste valori de o rară frumusețe, se impune revitalizarea lui la festivaluri de fol­clor, manifestări corale, serbări, la manifestări culturale, totdeauna cu tendința de păstrare a acestuia.
Căci, costumul popular are o mare importanță istorică, etnografică, este o trecere peste vremuri. El păstrează memoria portului de altădată, purtat cu mândrie și de aceea noi, sâ­mienții, dorim cu atâta ardoare să nu-l dăm uitării niciodată ci să-1 promovăm în coregrafiile noastre.
Rodica Todoran

%d blogeri au apreciat: