Podul de la Sucidava- cel mai lung pod din Antichitate

Podul-Sucidava2

După retragerea legiunilor și a administrației romane, Dacia a rămas în stăpânirea neamurilor germanice. În partea de apus, prin Banat și Crișana locuiau vandalii. Spre răsărit, adică în Ardeal, Muntenia avem ca populație majoritară goții. O știm de la Iordanes: ”Vandalii aveau atunci la răsărit pe goți”. Eutropius aduce și el lămuriri. Acesta ne relatează: ”Traian a supus Dacia și a făcut o provincie romană din acele teritorii de peste Dunăre pe care azi le ocupă taifalii, victoalii și thervingii”. Prin thervingi se înțelegeau vizigoții, al căror nume înseamnă ”goții de apus” sau ”goții cei buni”. Taifalii ocupau vestul Olteniei și răsăritul Banatului, însă despre victoali nu putem afirma cu siguranță unde se aflau. Timpul când scrie Eutropius, ”astăzi”, este sub împăratul Valens, adică 364-378.
Între sfârșitul veacului III și începutul celui de-al IV-lea, a fost liniște din partea germanicilor. Tensiunile se acumulează însă, germanicii devin ostili, iar romanii vor porni război împotriva lor. O inscripție din provincia Dacia Pontică datând din 340 ne luminează: ”Regiunea de la graniță, expusă temerității goților”, adică expusă atacurilor goților. Pentru a ușura operațiunile militare, Contantin cel Mare acționează. Cea mai importantă şi în acelaşi timp surprinzătoare realizare a acestei strategii ofensive a fost construirea podului care lega Oescus (Gigen, Bulgaria) de cetatea Sucidava (Celeiul medieval) de pe malul de nord al Dunării. Podul a fost inaugurat la 5 iulie 328 în prezenţa împăratului. Este ştiut că împă­ratului îi plăcea să se compare cu Traian. În acţiunea de recuperare a unor teritorii din fosta Dacie Traiană putem vedea aplicarea acestei dorinţe, iar ridicarea unui pod similar, dar mai lung decât cel de la Drobeta, a fost desigur motivată de aceeaşi dorinţă, de ”imitatio Traiani”. Pe pod puteau fi deplasate trupele care urmau să ocupe teritoriul de la nord de Dună­re.

Contantin cel Mare
Contantin cel Mare

Se consideră totuşi că a fost un efort nejustificat din punct de vedere militar sau economic, deoarece comunicaţiile cu teritoriul restrâns care a fost efectiv reocupat la nord de Dunăre nu necesitau un pod de piatră, spre deosebire de perioada în care la nord de fluviu exista o provincie întinsă. Podul a fost construit mai mult din motive de propagandă imperială, pentru a sublinia acţiunea de restituire a ceea abandonase Aurelian. La Sucidava s-a descoperit un miliarium (un fel de bornă kilometrică), a cărui inscripţie afirmă că împăratul Constantin cel Mare a construit un drum la nord de Dunăre, pe o distanţă de 1000 de paşi. Lungimea sa era de 2.437 de metri, din care 1.137 de metri peste albia Dunării, iar lățimea era de 5,70 de metri, ridicându-se la 10 metri înălțime deasupra apelor fluviului. Podul lui Constantin cel Mare a fost construit de către arhitectul roman Theophilus Patricius, cel care a conceput și o monografie despre podul lui Apolodor de la Drobeta. Podul de la Sucidava a avut o importanţă mai mică decât cea proclamată de propaganda imperială.

Construcția avea piloni din piatră și mortar, cu pod de lemn în arc și suprastructură de lemn, fixată cu scoabe din cupru (aramă). Podul avea două pile culee, câte una la fiecare capăt, care jucau și rolul de portal. Astăzi se mai conservă doar baza unuia dintre picioarele celebrului pod, pe malul românesc al Dunării. În 332 Constantin cel Mare trimite sub comanda fiului său Constantin al II-lea o armată însemnată împotriva germanicilor deoarece thervingii și taifalii îi atacaseră pe sarmați, aliații romanilor. Deşi împăratul nu a luat parte efectiv la campanie (a rămas la Marcianopolis), conflictul a fost plănuit de el. La 20 aprilie 332, pe podul de la Sucidava a fost traversată Dunărea, iar la 12 mai s-a dat bătălia decisivă, într-un loc necunoscut. Cu ocazia inaugurarii podului și a victoriei asupra germanicillor au fost emise monede comemorative care reprezentau un barbar îngenuncheat, un taifal. Podul de la Celei nu a avut o utilizare foarte lungă. Istoricul Ammianus Marcellinus și-a compus opera pe la 390 și ne oferă indicii asupra neîntrebuințării podului.

Podul construit de Constantin cel Mare la Sucidava
Podul construit de Constantin cel Mare la Sucidava

Astfel, împăratul Valens a mers împotriva goților trei ani consecutivi. În 367 el trece Dunărea pe la castelul Constantiana Daphne, lângă Oltenița, deci nu pe la Sucidava. Împăratul nu a reușit să dea de inamici care se retrăseseră. Al doilea an n-a putut să treacă Dunărea din cauza inundațiilor și a trebuit să stea până în toamnă în castru, lângă un sat unde erau colonizați carpi, daci din Moldova. Nici în al treilea an podul de la Sucidava nu a fost utilizat. Romanii au trecut pe la Noviodunum (Isaccea), l-au bătut pe Athanaric, căptenia thervingior și l-au fugărit până în munți. Căderea în uitare a podului lui Constantin cel Mare este pusă în legătură cu invazia hunilor din 375 care a măturat în cavalcada ei stăpânirea romană din nordul Dunării. Podul a fost menționat peste mai bine de un mileniu de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”: ”…au zidit pod peste Dunăre. Iară unde și în ce loc să fie fost zidit acel pod, pre cât a noastră nevoință a să întinde au putut, la istorici afla n-am putut”. Dimitrie Cantemir face mai apoi presupunerea că podul s-ar fi aflat la Isaccea, dar el fiind un spirit științific desăvârșit, recunoaște că s-ar putea înșela, lăsând posterității sarcina identificării exacte a podului: ”însă pentru acesta noi deplin neadeverind lăsăm socoteală la cititoriu”.
Podul se află figurat pe o hartă redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716). Cam în aceeași perioadă topograful Luigi Ferdinando Marsigli (1658 – 1730) a încercat fără succes să localizeze construcția. Azi la Sucidava, doar o rămășiță de picior de pod amintește că aici a fost acum 1700 de ani cel mai lung pod din antichitate.
istorie-pe-scurt.ro

%d blogeri au apreciat: