Pâinea noastră cea de toate zilele

painea
”Pâinea noastră cea de toate zilele” face parte din hrana zilnică de mii de ani. Nutriționistul Marius Calinici spune că, pe teritoriul locuit acum de români, principala cereală cultivată era meiul, o cereală nepanificabilă, din care se obținea terciul.

”Se cultiva meiul pentru că este o cereală cu perioada de vegetație scurtă, ce se putea semăna primăvara târziu și se cocea vara devreme. Se potrivea condițiilor istorice de atunci”, explică acesta.

În tradiția populară, aluaturile rituale, folosite în biserică, intră exclusiv în sarcina femeilor pure, adică a celor care nu au raporturi sexuale: femeile bătrâne și văduvele.
”Murdăria, receptată ca opusă nu doar fizic, ci și simbolic, purității, provine, într-o mare măsură, din manifestarea sexualității”, explică etnologul Camelia Burghele, apreciind că această condiționare morală este conectată, la nivelul mentalității folclorice, la capacitatea acelei femei pure de a ordona lumea, de a reintegra lucrurile în armonia arhetipală, sau, altfel spus, la eficacitatea actului ritual benefic.

Camelia Burghele spune că acesta este unul dintre puținele momente în care marca de reprezentativitate este atribuită femeii: ea este cea care duce prescurile la biserică în numele întregii familii și ea este cea care se roagă pentru toată familia.

”Practica de a face prescuri doar femeile văduve, deci caste, fără bărbat, bătrâne, „iertate”, este cvasigenerală, chiar dacă până și în comunitățile cele mai conservatoare se profilează renunțarea la această indicație rituală, în favoarea unui pragmatism acceptat: prescurile se fac la brutărie, de unde pot fi cumpărate foarte ușor”, completează ea.
stireazilei.com

%d blogeri au apreciat: