EvenimenteNoutăți

Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii cetățeniei române

pasaport-romania_wordpress_com
Această modificare a fost făcută pentru a se reglementa situația persoanelor care fac dovada nașterii lor sau a ascendenților lor până la gradul III anterior înfăptuirii Marii Uniri din anul 1918, pe teritorii care la acea dată nu aparțineau statului român. Aceste persoane nu au dobândit cetățenia română nici prin naștere și nici prin adopție, așa cum stipulează în prezent norma juridică.
Cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care au contribuit în mod semnificativ la promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești vor putea dobândi cetățenia română în condiții mai facile, decât cele reglementate în prezent. De asemenea, este reglementat, un regim derogatoriu și în ceea ce  privește obținerea cetățeniei române de către persoanele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, prin reprezentarea țării noastre în loturile naționale, și care își exprimă atașamentul față de România și față de sistemul de valori românesc.

Aceste modificări, între altele, fac obiectul unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, adoptată de Guvernul României. Astfel, în cazul persoanelor care ar putea contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, cetățenia română se acordă prin Hotărâre de Guvern inițiată de Ministerul Tineretului și Sportului, pe baza avizului Autorității Naționale pentru Cetățenie, care verifică îndeplinirea de către solicitanți a următoarelor condiții stipulate în legislația în vigoare:

– dovedesc, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprind sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu au întreprins asemenea acțiuni;
– au împlinit vârsta de 18 ani;
– sunt cunoscute cu o bună comportare și nu au fost condamnate în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care să le facă nedemne de a fi cetățeni români.

Persoanele care au vocația de a dobândi cetățenia română în baza acestei proceduri speciale sunt cele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului și care vor reprezenta România în loturile naționale, conform reglementărilor statutare ale federației sportive internaționale la care România este afiliată.

O altă modificare adusă Legii cetățeniei române stipulează că cetățenia română poate fi, obținută de către cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care a contribuit în mod semnificativ la protejarea și promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

– dovedesc, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprind sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu au întreprins asemenea acțiuni;
– au împlinit vârsta de 18 ani;
– sunt cunoscute cu o bună comportare și nu au fost condamnate în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care să le facă nedemne de a fi cetățeni români.

În această ipoteză, cererea de acordare a cetățeniei române se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie.

O altă modificare adusă actului normativ privește clarificarea înțelesului dispoziției referitoare la persoanele care pot solicita redobândirea cetăţeniei române în condiţiile art. 11 din lege.

Totodată, sunt operate unele modificări în scopul reducerii termenelor în procedura de depunere a jurământului de credință față de România, având în vedere că cetățenia română se dobândește la data depunerii jurământului.

Prevederile introduse prin Ordonanța de Urgență aprobată astăzi sunt compatibile cu normele și standardele internaționale în materie de cetățenie.

În primele opt luni ale acestui an au fost înregistrate 49.501 cereri de acordare și de redobândire a cetățeniei române, din care 49.148 au fost cereri de redobândire a cetățeniei. Comparativ, în cursul întregului an 2014 au fost înregistrate 21.664 cereri de acordare și redobândire a cetățeniei, din care 21.124 au vizat redobândirea cetățeniei române.

timpromanesc

You may also like

Comments are closed.

More in:Evenimente