O carte uitată despre un alibunărean

„UN LUPTĂTOR BĂNĂŢAN: ŞTEFAN JIANU” (Caransebeş, 1935)

Despre viaţa şi opera uneia dintre cele mai importante personalităţi din istoria românilor din Alibunar s-a mai scris în istoriografia noastră din Banatul sârbesc şi până în prezent. Acest mare intelectual al Alibunarului şi al Banatului nu este cu totul necunoscut celor care până în prezent au cercatat istoria acestei localităţi şi biografiile marilor personalităţi ale românilor din Banatul sârbesc. Mai puţin este cunoscut volumul publicat în anul 1935 în Editura Diecezană din Caransebeş intitulat „Un luptător bănăţan: Ştefan Jianu”, dedicat acestui fiu al Alibunarului plecat din tinereţe din satul natal şi trecut prematur în lumea umbrelor.
Cine a fost Şrefan Jianu?
Ştefan Jianu s-a născut la Alibunar la 4 august 1882. Şcoala primară o face în satul natal, liceul la Panciova, Braşov şi Fiume (Rijeka), iar studiile şi le face la Cernăuţi (Facultatea de teologie) şi Brati­slava (Facultatea de drept). După absolvirea Facultăţii de teologie din Cernăuţi, trece la Caran­sebeş, unde lucrează ca referent-asesor şcolar. În anul 1909 este ales în fruntea senatului şcolar al Institutului Teologic din Caransebeş, funcţie pe care o deţine până la moartea sa prematură şi neaşteptată, la 15 noiembrie 1918. A fost cunoscut ca un luptător neînfricat pentru apărarea drepturilor şcolare româneşti, în special în lupta împotriva Legii Apponyi şi în anii Primului Război Mondial, când a suferit şi prigoniri din partea autorităţilor austro-ungare.
În memoria acestei personalităţi marcante din istoria cultural-şcolară a românilor bănăţeni, un grup de autori a alcătuit în anul 1935 un volum omagial intitulat „Un luptător bănăţan: Ştefan Jianu”. Despre această lucrare, amintită de fapt şi în Monografia Albunarului (1998), s-a scris însă la noi prea puţin. Din colectivul de autori fac parte cinci colaboratori şi prieteni ai lui Jianu, dintre care trei sunt originari din Banatul sârbesc: Constantin Rudnean (originar din Satu Nou), Ioan David (originar din Panciova) şi Aurel Uroş (originar din Doloave), ceilalţi doi autori fiind Aurel Moaca şi Nicolae Cornean.
Din cuprinsul acestui volum ne dăm seama că pe lângă biografia acestei personalităţi, în care putem găsi informaţii deosebit de interesante despre viaţa şi activitatea sa, o parte a textului este rezervată şi amintirilor despre acesta şi omagiului adus marelui lucrător pedagogic şi, nu în ultimul rând, versurilor dedicate lui Ştefan Jianu.
În acest an, când aniversăm 95 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui fiu al Alibunarului şi Banatului sârbesc, să ne aducem aminte de personalitatea sa prin cuvintele şi versurile publicate în volumul amintit de prietenii săi. Vom desprinde câteva fragmente din acest volum, ca o aducere aminte şi un îndemn generaţiilor de azi de a nu uita realizările înaintaşilor noştri.
„Lumina zilei o văzu la 4 august 1882 în Alibunar, masivă comună românească în pusta din valea Dunării bănăţene. Întinsul şesurilor i-a dat acea nostalgie a libertăţii, care l-a frământat întreaga sa viaţă; i-a zidit sufletul tare în corp puternic şi mlădios, şi acea lumină vie în ochi, căreia nimeni nu i-a rezistat…
(…) Absolvind liceul, glasul bisericosului copil din Alibunar se trezi la întâia răscruce de drumuri a vieţii. Îi şopti discret ceva, şi Ştefan Jianu luă drumul Cernăuţilor, înscriindu-se la teologie. Dar firea lui complexă şi neastâmpărată nu se mulţumi numai cu ştiinţa ce nutrea acum dorul de încoronare a puternicului său simţ religios, nu; precocele sentiment naţional cerea orizonturi, puncte de reazim şi justificare pentru obida sau drepturile unui popor oprimat de veacuri. De aceea, concomitent cu teologia la Cernăuţi, el studie dreptul la Academia din Bratislava, pe atunci Pozsony”.
„În marea de cruci a cimitirului din Caransebeş este şi o cruce modestă; o cruce de ascet; o cruce de lemn înegrit, de ploi şi vânt; o cruce părăsită lângă un muşuroi de pământ ce-ţi dă iluzia uni mormânt de făptură omenească; e crucea lui Ştefan Jianu. Culcată pe o rână, străjuie la căpătâiul celui ce a fost odinioară purtător de cuvânt dumnezeesc şi românesc. Ştefan Jianu!… O existenţă spiritua­liceşte fecundă; o existenţă a cărei potenţialităţi intelectuale şi duhovniceşti erau în urcuş şi desvoltare; o existenţă exuberantă dar modestă; op­timistă, dar inspirată de optimismul înţelepciunii evanghelice, a fost secerată în zile de grea încercare naţională… Deschis la suflet, sincer şi prietenos, – aşa îl ştiu toţii”.
(…) „Iar acum, Ştefan Jianu e uitat!… Arar vreun prieten intim de-şi mai descoperă capul în faţa bătătoritei movile de pământ lipindu-şi buzele spre sărutare, de ruginita cruce de la creştet. Pentru românii din Banatul iugoslav, Ştefan Jianu a rămas un simbol. Un dreptar, cuprins nu în paragrafe şi articole de lege scrisă, ci un exemplar uman de înaltă valoare educativă, religioasă şi naţională. Ţinuta lui ideologică e un isvor de inspiraţie pentru toţi iubitorii legii strămoşeşti. Din depărtarea mea cu privirile umezite de povestea vieţii lui sbuciumate şi jertfelnice, trimit răvaş de sfântă şi vecinică pomenire a celui care a fost Ştefan Jianu…”

dr. Mircea Măran

%d blogeri au apreciat: