Muzica – ecoul unei existențe românești

Orchestra de muzică populară a S.C.A "Luceafărul" din Vârseț la Festivalul de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina, Republica Serbia - Coștei, 2011
Orchestra de muzică populară a S.C.A „Luceafărul” din Vârseț la Festivalul de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina, Republica Serbia – Coștei, 2011

 
Pentru românii din partea sârbească a Banatului, de-a lungul vremii, activitatea muzicală a reprezentat mult mai mult decât o simplă manifestare artistică şi culturală. Prin muzică, românii şi-au dovedit prezenţa şi spiritul naţional.
Creaţia muzicală alături de instituţiile de educaţie şi justiţie şi alături de biserică au fost “templele” de păstrare a identităţii româneşti a cărei păstrare era o veşnică preocupare pentru populaţia minoritară românească din afara graniţelor patriei mame. Cu atât mai greu a fost ca o microentitate să reziste într-un spaţiu urban în care pericolul stingerii flăcării româneşti a fost mai mare. Oraşul Vârşeţ a fost şi este un exemplu de referinţă.
Nu putem şti cu siguranţă când s-a auzit pentru prima dată la Vârşeţ muzica românească. Datele scrise ne indică anul 1867, mai precis luna octombrie, când aici are loc înmormântarea protopopului  român Nicolae Pincu Velea (1814-1867).
Protopopul Velea s-a născut la Ticvaniul-Mare (judeţul Caraş-Severin, România). După terminarea studiilor elementare, urmează cursurile secţiei române de pe lângă seminarul teologic din Vârşeţ unde va fi şi hirotonit de diacon în ziua de Paşti a anului 1837. După ce slujeşte timp de câţiva ani altarele bisericilor din Sinersig şi Secaş (România), devine profesor la seminarul al cărui elev a fost. După despărţirea canonică a bisericii române de cea sârbă, Velea devine primul protopop român la Vârşeţ. Nu după mult timp însă, se stinge din viaţă în casa lui din Vârşeţ. La slujba de înmormântare iau parte în jur de 17 coruri din satele populate de români , aceasta fiind prima mărturie despre o muzică românească la poalele dealurilor.
Totuşi primele evenimente muzicale româneşti la Vârşeţ nu au fost create de vârşeţeni înşişi. Va trece încă destul timp până ce vârşeţenii vor crea muzică proprie. Între timp viaţa muzicală românească de aici se bucură de momente create de “oaspeţii” veniţi în oraş. Aşa de exemplu, pe 14 aprilie 1897, “Societatea de cântări şi muzică” din Ciacova (România) prezintă un concert cu dans la Vârşeţ. Concertul a avut un scop umanitar, veniturile fiind menite ridicării bisericii româneşti din Ciacova. Programul a decurs integral în limba română.

Vârșeț, 1904
Vârșeț, 1904

În primii ani ai secolului XX, se accentuează migraţiile româneşti spre Vârşeţ. Aceasta va facilita o mai bună organizare a românlor şi până la urmă înfiinţrea primelor “instituţii” muzicale proprii. Climatul muzical vârşeţean (existenţa numeroaselor coruri) a facilitat şi în rândul românilor înfiinţarea unei astfel de societăţi. În anul 1912 se pun temeliile corului bisericesc român sprijinit de angajaţii băncii româneşti “Luceafărul” care erau şi nucleul acestui cor. Acesta va funcţiona cu numeroase întreruperi până la cel de-al Doilea război mondial, fiind reînfiinţat în anul 1986 de data aceasta ca şi cor bărbătesc.
Vârşeţenii au fost ţinuţi la curent şi cu marile evenimente ale lumii muzicale din patria mamă. Presa timpului (în primul rând ziarul “Nădejdea” care apare la Vârşeţ din anul 1927) notează momentele muzicale importante ce au loc în România. În anul 1930 se scrie despre succesul Operei “Năpasta” de S. V. Drăgoi, despre premiile marilor lucrări pe scenele româneşti. Presa va consemna şi moartea lui Ion Vidu, pe care vârşeţenii au avut ocazia să-l vadă “pe viu”. Anume, la sfinţirea bisericii din Vârşeţ participă celebra “Reuniune de cântări” din Lugoj dirijat chiar de maestrul Vidu. Se pare că marele compozitor nu a poposit la Vârşeţ numai cu această ocazie (mai 1913). Totuşi cele scrise nu confirmă o altă întâlnire cu Vidu. Cert este că în anul 1913, în cadrul manifestărilor de sfinţire a bisericii, corul din Lugoj susţine un “concert extraordinar” înscriind momente glorioase în cartea muzicală a Vârşeţului.
Odată cu apariţia şcolilor în limba română (Liceu şi Şcoala Normală) începe un nou moment în viaţa românilor, implicat în activitatea muzicală a românilor vârşeţeni. Cele două instituţii, Liceul şi Şcoala Normală devin principalele răsaduri ale tinerilor intelectuali, viitori purtători ai simţului românesc. Spectacolele muzicale organizate din primii ani de după înfiinţare de către liceişti şi normalişti au trasat o nouă cale muzicală. Se trasează drumul spre înfiinţarea Corului secţiei române a Şcolii Normale ce avea să devină celebru odată cu venirea la pupitru dirijoral a profesorului Coriolan Bugariu în anul 1952. Acest cor a fost un adevărat  ambasador al românilor de pe meleagurile noastre  fiind premiat în numeroase concursuri de rang naţional (federal).
Punctul “forte” al Vârşeţului muzical românesc a fost şi va fi însă Societatea cultural-artistică “Petru Albu” (astăzi “Luceafărul”), înfiinţată în anul 1948. De la înfiinţare şi până astăzi, Societatea culturală este principalul loc de întâlnire al românilor. Generaţii nenumărate de tineri au fost creatoare de frumos muzică şi dans popular românesc, aici s-au întâlnit actori amatori, poeţi, oameni de cultură şi chiar sportivii vârşeţeni. În cei peste cincizeci de ani de existenţă, “Petru Albu” (“Luceafărul”) a afirmat zeci de nume ale spaţiului folcloric bănăţean. Nu prea există muzician român din  Vârşeţ, fie el profesionist sau amator care să nu fi poposit pentru un timp şi la Societatea culturală.
Perioada de glorie a Societăţii a fost perioda dintre anii 1961-1979 timp în care cârma muzicală a deţinut-o profesorul Gheorghe Velici. În această perioadă secţiile societăţii în frunte cu orchestra dirijată de Velici, duc numele folcloric vârşeţean pe podiul de frunte. Numeroasele spectacole susţinute în localităţile româneşti din partea sârbească a Banatului, turneele prin Serbia (Petrovac na Mlavi, Leskovac) şi în România (Constanţa, Scorniceşti, Buziaş, Arad) alături de premiile obţinute la festivalurile noastre marchează o epocă glorioasă.
După moartea profesorului Velici, în anul 1979 urmează o perioadă de stagnare în activitatea Societăţii cultural-artistice “Petru Albu”. Mai bine de cincisprezece ani nu se reuşeşte o consolidare a forţelor într-un mod mai serios. Totuşi în anul 1994 odată cu numirea nouluidirijor în persoana domnului Ionel Corneanu, ansamblul de muzică populară şi Societatea în întregime reuşeşte să se pună pe picioare deschizând porţile spre tineri şi scoţând  numele “Luceafărului” din anonimatul de mai mult de un deceniu. Din 1995 când Societatea cu secţile ei apare pentru prima dată pe scena în noua formulă şi până astăzi, alături de dirijorul Corneanu, “Luceafărul” vizitează numeroase localităţi româneşti de la noi şi vizitează România în câteva rânduri (Bistriţa –Năsăud, Făget, Valea lui Liman, Timişoara, Reşiţa) ba chiar Bulgaria. Soliştii vocali şi instrumentişti duc faima societăţii la festivalurile nostre şi festivaluri în România, Secţia de teatru este premiată la rang naţional şi la fel actorii ei. Deşi s-a confruntat şi se confruntă în continuare cu numeroase probleme, “Luceafărul “ nu se stinge. El trebuie să lumineze sufletele românilor vârşeţeni  fiindcă doar alături de el ceştia îşi semnează existenţa.

Redacția ziarului “Nădejdea” din Vârșeț: Adam Bulic, dr. Alexandru Butoarcă, pr. Cuzman Lăpădat și Trăian Mucuceanu
Redacția ziarului “Nădejdea” din Vârșeț: Adam Bulic, dr. Alexandru Butoarcă, pr. Cuzman Lăpădat și Trăian Mucuceanu

Redeschiderea şcolii de muzică la Vârşeţ reprezintă un nou moment în viaţa muzicală de aici, implicit în activitatea muzicală românească. Este acesta un prilej de creare a noi cadre muzicale care să sprijine viaţa muzicală românească. Rezultatele se vor vedea însă abia peste câţiva ani.
În momentul de faţă problemele cu care viaţa muzical-românească la Vârşeţ se confruntă sunt multe. Se duce lipsa de cadre profesioniste care să se implice direct în activitatea muzicală. Mai există două “oaze” muzicale româneşti: corul bisericesc şi S.C.A. “Luceafărul”. Ele trebuie împrospătate cu cadre fie la pupitrul dirijoral fie în rândul membrilor de rând. Trebuie să existe voinţă şi p tragere local-patriotică, or aceasta din urmă nu se prea simte. Majoritatea vârşeţenilor nu sunt de naştere de aici şi în loc să pună umărul la viaţa culturală  a oraşului, gândul şi inima îi trag mai mult spre localitatea de unde au venit. Trebuie oare să aşteptăm să vină o nouă generaţie, una care să fie născută aici şi care să aibă tragere de inimă spre Vârşeţ. Tinerii trebuie stimulaţi şi convinşi cu argumente puternice să-şi dea aportul la păstrea activităţii muzicale fiindcă ea este unul dintre puţinele semne că există ca entitate.
Să nu uităm că avem menirea să nu distrugem munca depusă de înaintaşii noştri. Dacă fericitul Augustin spunea: „căutând te rogi de două ori” atunci cântecul românesc la Vârşeţ să fie rugăciunea noastră ca Dumnezeu să ne ţină vii, sănătoşi şi dreptmergători.
Eugen Cinci

%d blogeri au apreciat: