MONOGRAFIILE BISERICEŞTI

Biserica ortodoxă română din Nicolinț
Biserica ortodoxă română din Nicolinț

 
Monografiile (gr. monos – singur şi graphein – a scrie) sunt lucrări ştiinţifice care tratează o problemă, o singură temă, cât mai cuprinzător şi cât mai complet. Cel care alcătuieşte o monografie, scrie, de fapt, o istorie. Pentru cei hotărâţi să scoată la lumină trecutul satului lor, scormonind cu migală arhive prăfuite, să prezinte chipuri de oameni şi fapte, întâmplări şi manifestări, instituţii şi fresce ale perioadei trecute, se confruntă cu o chestiune de cea mai mare importanţă şi răspundere morală şi naţională.
Pentru că nu facem de data aceasta inventarul monografiilor scrise la noi în Banatul sârbesc, precizam doar că primele au apărut încă în perioada Austro−Ungară /1896 şi 1911/. Majoritatea însă şi−au făcut apariţia după al doilea război mondial. Am avut ocazia să consultăm tot ceea ce a fost tipărit în acest domeniu despre satele noastre, unele fiind scrise în limba sârbă, majoritatea în limba română, în dependenţă dacă localitatea este mixtă sau nu din punct de vedere etnic. Ele se deosebesc chiar mult între ele. Anume, termenul de monografie la noi a dobândit în timp diferite accepţiuni, în funcţie de conţinutul pe care şi−l propunea să−l cerceteze, în genere, toate acelea apărute în Banatul iugoslav se pot clasifica în monografii generale şi monografii speciale. Majoritatea sunt monografii generale, dar întâlnim, mai ales în ultimul deceniu, monografii speciale, cum sunt sportive, corale, culturale şi în mod aparte menţionăm monografii ale bisericilor noastre.

Biserica ortodoxă română din Coștei
Biserica ortodoxă română din Coștei

 

Suntem interesaţi în lucrarea de faţă de monografiile bisericeşti. Cu privire la studiul trecutului unei biserici ortodoxe, româneşti din Banatul nostru, putem constata existenţa celor două moduri de tratare a acestuia: pe de o parte avem un număr de monografii aparte, special dedicate cercetării trecutului şi prezentului bisericii noastre din părţile acestea; pe de altă parte sunt monografiile generale ale unor sate care în cuprinsul lor tratează apariţia şi dezvoltarea bisericii.
Din categoria celor care numai în treacăt menţionează câteva aspecte din existenţa şi viaţa bisericească, menţionăm pe cele mai cunoscute. Aceasta şi pentru că scopul nostru nu este de a face o analiză amănunţită a lor ci a semnala unele momente semnificative: pe de o parte poziţia de subestimare a bisericii în unele monografii iar în altele o prezentare cât mai cuprinzătoare într−o lucrare de tip general, pe de altă parte dorinţa noastră de a stimula şi îndemna pe cei interesaţi de cercetarea trecutului bisericesc, de a elabora monografii special închinate bisericii ortodoxe române din Banatul sârbesc.
Astfel, o monografie scrisă în limba sârbă de un colectiv de autori, Banatsko Novo Selo, (1765 − 1977), apărută în anul 1978, având de redactor principal pe prof. dr. Radu Flora, menţionează câteva momente cu privire la un număr de preoţi, despărţirea Bisericii române de cea sârbă şi importanţa cărţilor bisericeşti ca document istoric. Nu are nici un capitol aparte dedicat bisericii.
O alţă monografie a satului, Pavel Gatăianţu şi Panta Bagiu, LOCVE IERI SI ASTĂZI, Editura LIBERTATEA, Novi Sad, 1989, cuprinde un subcapitol dedicat bisericii din Sân−Mihai /Lokve/. Se fac referiri la câteva date controversate cu privire la construcţia bisericii şi la relaţia bisericii româneşti în genere cu Patriarhia din Karloviţ. Ca şi cea de mai înainte nici aceasta nu aduce măcar o fotografie a bisericii.
Monografia satului Torac, întocmită de Costa Roşu şi Pavel Filip, BEGHEIŢI (Torac) – pagini din trecut şi de azi, apărută în anul 1976, nu menţionează nici o dată despre biserica din Torac. A mai apărut însă o altă monografie a satului Torac, TORACUL DE LÂNGĂ TIMIŞEL, autor Pavel Pilip, Editura Danubius, Bucureşti, 1999 care foarte puţin vorbeşte despre biserici, doar câteva date care nu crează o imagine despre trecutul sau prezentul parohiei localităţilor respective.

Biserica românească din Toracu Mic
Biserica românească din Toracu Mic

 

Alte două monografii scrise în limba sârbă şi destul de modeste din punct de vedere al conţinutului sunt: SELO VLAJKOVAC U OPŠTINI VRŠAC, 1988, autor Borivoj Kolarski şi EČKA, colectiv de autori, 1986. Ele nu menţioneanză aproape nimic despre bisericile din localităţile celor două sate − Vlaicovăţ şi Ecica.
Acestea sunt monografii care analizează aspectele administrative şi militare, dar în cea mai mare parte referindu−se la actualitatea după al doilea război mondial. Dacă monografia lui Aurel Bojin, SELEUŞ − un secol de activitate culturală, 1990, nu cuprinde nici o referire la biserica din sat, următoarele trei monografii au capitole aparte despre biserică. Astfel, MONOGRAFIA COMUNEI ROMAN−PETRE, autor Nicolae Penţia, apărută la anul 1911, una dintre cele mai vechi la noi; Vasile Spăriosu − Grofu, ISTORIA SATULUI UZDIN, 1999, şi Florin Ursulescu, IANCOV MOST − IANCAID, Novi Sad, 1997, fiecare în parte aduc o serie de date în capitolele separate despre zidire şi dezvoltarea bisericilor din localităţile respective. Trebuie să precizăm că toate trei şi−au făcut apariţia în alte perioade de dezvoltare social−politică, autorii nefiind constrânşi de sistemul totalitar.
O monografie cu caracter general, care acordă o atenţie deosebită bisericii, este cea a Alibunarului. Trebuie să precizăm că autorii acestei monografii Gligor Popi, Ionel Mălaimare, Adrian Negru, Mircea Samoilă, Roman Sfera, Ferenc Koso şi Românel Almăjan au elaborat MONOGRAFIA ALIBUNARULUI tratând în mod complet trecutul şi prezentul satului, monografie apărută în anul 1998. Ceea ce în mod aparte caracterizează această lucrare este capitolul dedicat bisericii din această localitate deosebit de complet şi valoros.
În final mai amintim patru monografii dedicate în întregime bisericii sau parohiilor noastre din Banatul iugoslav. Unele cuprind şi aspecte din trecutul istoric al satului, dar predomină în principal latura bisericească. Astfel amintim: Adrian Negru, BISERICA ADORMIREA NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU DIN ALIBUNAR, 1996; Pr. I.C. Petru Drăghicescu şi Costa Roşu, BISERICA DIN TORACU MARE − BEGHEIŢI − FILE DIN TRECUTUL ŞI PREZENTUL SATULUI, 1997; Florin Ursulescu, IANCOV MOST − TRECUT ŞI PREZENT, 1997; Pr. Petru Draghicescu şi Costa Roşu, SLUJITORI AI ALTARULUI, 2000 şi Gligor Popi, PAROHIA ŞI BISERICA DIN TORACU MIC, Editura Fundaţiei, Novi Sad, 2001.
Nu punem la îndoială şi existenta altor monografii fie generale fie speciale, bisericeşti, care fac referiri la parohie sau mai precis numai la biserică sau sunt monografii care în întregime prezintă trecutul şi prezentul parohiei şi a bisericii.
Acestea sunt cunoscute subsemnatului, dar sperăm că în viitor şi celelalte localităţi şi parohii vor acorda atenţie cuvenită, întocmirii monografiilor bisericeşti, scotând la iveală una din cele mai importante instituţii ale neamului nostru, unul din stâlpii credinţei noastre ortodoxe.
dr Trăilă Spăriosu

 
P. S. Au mai apărut încă trei monografii care fac referiri la parohie sau numai la biserică: Monografia satului Voivodinț, grup de autori, coordonator fiind Cornel Mata; Monografia bisericii din Nicoliț, autor preotul Andrei Turcoane și Monografia Coșteiului, autori fiind Mariana Stratulat și Marin Gașpăr.

%d blogeri au apreciat: