Mileniul pierdut de istorie a românilor (7)

7-denumirile-medievale-ale-un

 

Înainte de secolul IX există o ţară a valahilor

 
Din această mie de ani, de la plecarea romanilor din Dacia și până la întemeierea statelor româneşti ne-au rămas suficiente mărturii scrise, care se referă la strămoşii noştri.

În anul 579 un ostaş dac, înaintea unei lupte cu avarii pe malul Dunării, a strigat o frază inserată în „Cronografia” Bizantină a lui Theophan – „Torna, torna, fratre…” („întoarnă-te, întoarnă-te, frate”), o rămăşiţă din graiul valahilor de acum peste o mie şi patru sute de ani…

Strămoşii noştri, numiţi de popoarele dimprejur: volohi, blahi, blahos, olah, valahi, vlaşi, ulag etc., sunt menţionaţi adeseori în analele vremii.

La Biblioteca Centrală a oraşului Aşhabad (capitala Turkmenistanul de astăzi) se păstrează o cronică veche turcească din secolul IX – „Oguz-name”(cronica lui Oguz-han) cu referire la cumani. Ea cuprinde istoria popoarelor turcice din sec. VII î.Hr. până în anul 1035. E scrisă în vechea limbă turceascăgeagatai, cu litere arabe.

lată un fragment din „Cronica lui Oguz-han”, referitoare la strămoşii noştri vlahi:

„… Când Kipceak a crescut mare şi a devenit voinic – ţările ruşilor (urus illari), românilor (Ulac ilari), maghiarilor (Motcear) și başchirilor (Başaird) i-au devenit duşmane.

Atunci Oguz han i-a oferit lui Kipceak ostaşi şi i-a poruncit să meargă în părţile de la Don (Ten) şi Volga (Itil) şi să-i aducă pe inamici sub ascultare”.

Aici e menţionat şi râul Ulug-Suwi (Apa Valahilor), ce despărţea pe cumani de Ţara Valahilor.

Deci înainte de secolul IX există o ţară a valahilor care a avut puterea să i se opună marelui han Oguz, de vreme ce acesta a pornit cu hoarda sa împotriva ei. Dacă valahii aveau oaste, capabilă să-l înfrunte pe Oguz-han, aveau deci şi o formă de organizare statală încă în secolul IX, stat probabil ulterior distrus de incursiunea războinică a hanului orgolios şi dornic de „prieteni”.

După cumanii lui Oguz-han vin peste strămoşii noştri mongolii. Într-o scrisoare din 1250 Bela al IV-lea, regele Ungariei, îi comunica Papei de la Roma că regiunile învecinate cu ţara sa – Rusia, Cumania, Brodnic (Valahia), Bulgaria – se află subjug mongol.

În Cronica persană „Raşid-od-Din” (sec. XII-XIII)  se povesteşte despre ţările cucerite de nohai: Rusia, Valah, Tamah şi Uznan din dreapta Niprului.

În „Cronica bizantină” a lui Niketas din Kronae se atestă încă în anul 1164blahii (balahii) trăitori în stânga Dunării.

Ţara Bolohovenilor din secolele XII-XIII era situată de cronicile ruseşti între cnezatul Kievean, cnezatul Galiţian şi Cumania – la sud.

La nord-vest de bolohoveni era situată o altă ţară valahă – Ţara Brodnicilor, amintită în cronicile ruseşti în anii 1146-1147 şi 1216. Brodnicii îl ajută pe cneazul de Suzdal în războaiele pe care acesta le purta cu alţi cnezi ruşi. Voievodul valah Ploscânea în lupta din 1223 trece cu tot cu brodnicii săi de partea mongolilor care se războiau cu cneazul kievean Mstislav.
Savantul ucrainean Alexa Horbatsch vorbea că „Brodnicii (valahii) erau aşa de numeroşi, încât au avut o influenţă covârşitoare asupra limbii ucrainene, pe care au îmbogăţit-o cu sufixe traco-daco-romane, adăugate la rădăcina cuvintelor ucrainene”, existând în acest sens o influenţă şi asupra portului naţional ucrainean.
Scriitoarea bizantină Ana Comnena (1083-1148) zice că-n anul 1085împăratul Alexiu I Comnenul a poruncit să se organizeze o oaste nouă, sugerând ca ea să fie alcătuită din cei „care duc o viaţă nomadă şi care în graiul comun se cheamă „vlahi”.

În „Cronica bizantină” a lui Niketas din Kronae se atestă încă în anul 1164vlahii (valahii).

În epopeea germană „Nibelungii”, compusă în secolul al XII-lea , se vorbeşte de vlahi, de Ţara Vlahilor (Vlahenland) şi de ducele lor Ramunc. (Cîntecul Nibelungilor a circulat pe cale orală din secolul V până în secolul XII, când a fost transcris. Ducele valah Ramunc apare prezentat ca un personaj de seamă  la curtea lui Attila -n.m.)

În cronica scrisă în versuri de Rudolf van Ems (mort în 1252 sau 1254) se povesteşte despre o „ţară a valahilor sălbatici”, situată în preajma munţilor Carpaţi. Nichita Honiatul, scriitor bizantin mort în anul 1206, care a participat personal la înăbuşirea unei răscoale din 1185, vorbind de fuga de la 1167 a lui Andronic Comnenul în Galiţia, spune că acesta ar fi fost prins la marginea Galiției de vlahi şi înapoiat împăratului Manuil din Constantinopol.

Un scriitor ungur, Simionis de Cheza, menţionează că ungurii din secolul X, venind în contact cu valahii, au învăţat de la aceştia „a citi şi a scrie”.Tot ungarii zic ţării noastre, dat fiindcă era acoperită de codri, Pădurea Valahilor.

În letopiseţul rusesc „Povestea anilor de demult”, scris în secolul XII, valahii sunt amintiţi în mai multe rânduri. Ca şi-n „Cronica Ipatie” (secolul XIII).

În anii 1185-1187 la sud de Dunăre are loc o răscoală contra iluminaţiei Bizanţului asupra Bulgariei, condusă de fraţii Petru și Asan, doi valahi, care vor Întemeia dinastia de ţari bulgari, numită a Asăneştilor şi care va domni aproape un secol (de la 1187 până în 1280) în ţaratul numit în această perioadă Bulgaro-Român. Ţarul Căliman I Asan (1241-1246) va purta pe lângă titlurile sale şi titlul de „stăpân al Moldo-Valahiei”. În acest titlu e menţionat pentru prima dată numele Moldova, semn că el n-a fost născocit de legendele despre Dragoş, ci a existat mult mai înainte.” (Țaratul Româno – Bulgar ocupa o parte din România de astăzi, Bulgaria de astăzi, dar și bucăți din tările vecine  Bulgariei – n.m.)
Sfârșit

glasul.info

%d blogeri au apreciat: