Mihai Juică (1845-1910) Un preot şi cărturar distins

Un mormânt uitat Mihai Juică

Mihai Juică s-a născut la 18 octombrie 1845, comuna Broşteni, lângă Oraviţa. Şcoala generală o termină în satul natal, iar Seminarul Teologic la Caransebeş. După absolvirea Teologiei, în anul 1867 se căsătoreşte cu Cristina. Din căsătoria lor, se nasc patru copii: Maria (născută 1868), Silvia (1872), Romu (1874) şi Valeriu (1879). Începând cu 4 august 1870 este numit preot la Srediştea Mică (Pârneaora). Timp de patru decenii (până la stingerea din viaţă, 19 martie 1910) desfăşoară o bogată activitate pe tărâm cultural şi religios, devenind o personalitate remarcantă în cadrul etniei româneşti din Serbia.1
În protocoalele bisericeşti din Srediştea Mică, Mihai Juică semnează din 4 august 1870, iar Ale­xandru Popovici, administrator parohial este întrodus în protocoale (răposaţilor, botezaţilor) până la începutul anului 1870. Din acest an, Mihai Juică semnează fără notarea funcţiei, iar din 22 februarie 1871 completează, administrator parohial. Aproape după un an, începând cu 23 februarie 1872 notează „ presbiter”.2 Din anul 1878 este administrator parohial și la biserica din Mărgita până la 1891.3 În perioada petrecută de preotul Mihai Juică la Srediştea Mică a fost construită actuala biserică pe locul unde era biserica mănăstirească, s-a zidit o biserică nouă în anul 1878, spăţioasă deoarece numărul locuitorilor s-a triplat, anjungând la circa şaptesute, iar biserica mănăstirească era de dimensiuni mici. Ideea şi contribuţia preotului Juică l-a ridicarea  sfântului lăcaş a fost hotârâtoare. Vasiliu de Lazarevici mare jupan în această parte a Banatului, a zidit o biserică mare la Srediştea Mică, care a fost răsplătită de popor, prin muncă pe parcurs de zece ani. Tot în această perioadă a fost zidită şi şcoala din localitate, care este proprietatea bisericii.4
Mihai Juică a înfiinţat la Pârneaura corul biseri­cesc pe trei voci. De asemenea, din lista membrilor despărţământului Vârşeţ al Reuniunei învăţătorilor români din dieceza Caransebeşului pentru anul, 1908/1909, aşa cum a fost prezentat în raportul general, vedem că între membrii fondatori figurează şi Mihai Juică, preot din Srediştea Mică.5
În perioada anilor 1898-1902 a fost în fruntea protopopiatului din Vârşeţ, cu sediul la Srediştea Mică. Consistoriul diecesan l-a denumit în anul 1905 comisariu consistorial preoţesc în cercul Vârşeţului. Juică este deputat preoţesc la Congresul bisericesc naţional în perioada 1906-1908. Din 1902 nu mai este administrator protopop la Vârşeţ. Pe parcursul vieţii a ţinut în arendă Sesia Popii (32 de jugăre), iar în anul 1889 s-a dat în arendă lui Johan Micler pe 30 de ani. Mihai Juică pe lângă limba maternă vorbea cursiv limba sârbă, germană şi maghiară.6  A trecut în lumea drepţilor, la 19 martie 1910 şi este înmormântat la Srediştea Mică. A rămas în memoria cre­dincioşilor ca un preot model, modest şi cu dragoste faţă de semenii săi. Preotul Juică, s-a afirmat ca unicul corenspondent din Serbia al lui B.P. Haşdeu, animator al vieţii religioase, lingvistice şi culturale  desfăşurând o intensă activitate atât în cadrul bi­sericii, cât şi pe plan cultural, în domeniul în­văţământului.7

Casa parohială în care a locuit Mihai Juică, strada Vojvodjanska 9, Srediștea Mică

Mihai Juică este cunoscut lumii intelectuale ro­mâneşti  datorită colaborării sale la Etymologicum Magnum Romaniae, Dicţionarul limbei istorice şi poporane a românilor, al lui B. P. Haşdeu.8 Con­tribuţia lui B. P. Haşdeu (1838-1907) este cunoscută în literatura românească şi cultura română. În anul 1877, B.P. Haşdeu devine membru al Academiei Române, lărgindu-şi  sfera intereselor cu privire la cultura populară şi lansează „Chestionarul Juridic”, care viza aspectele economice şi sociale ale satului românesc. Răspunsurile la acest chestionar provin din aproape 37 de aşezări. Academia Română în 1884 îi oferă alcătuirea unui dicţionar al limbii ro­mâne. În următorii ani,  apare „Etymologicum magnum Romaniae” cu subtitlul „Dicţionarul limbi istorice şi poporane a românilor”, tipărit între 1886-1893, în trei volume în total 1649 de pagini, dar ajungând doar până la litera b, la cuvântul bărbat.9
Dicţionarul trebuia să cuprindă un imens tezaur de cunoştinţă privitor la cultura materială şi spiri­tuală a poporului. În prefaţa lui „Etymologicum Magnum Romaniae”, Haşdeu scria „Dicţionarul unei limbi trebuie să fie pentru un popor o enciclopedie a traiului său întreg, trecut şi prezent. În limba a naţiunei se priveşte pe sine însăşi într-o galerie de portrete din epocă în epocă, unele ceva mai şterse de vechime sau de împrejurări, dar în care totuşi ea îşi recunoaşte pe deplin individualitatea cum a fost din leagăn, cum a crescut, cum a mers înainte şi iarăşi înainte, cum a ajuns acolo unde este.”10
Potrivit aceleaşi metodologii de cuprindere a culturii populare în ansamblul ei (texte vechi, manuscri­se, documente, acte, dicţionare şi glosare în manuscris, vocabularele româneşti, poezii populare, basme, zicători publicate sau inedite, arha­isme, provincialisme etc), în anul 1884 B.P. Haşdeu lansează cel de al doilea chestionar „Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba română”. Datorită prestigiului va avea o largă adeziune Ches­tionarul lingvistic trimis  revizorilor şcolari şi proto­popilor. Haşdeu primeşte numeroase răspun­suri, după cum precizează în prefaţa „Ety­mo­logicului„  unde publică şi cele 206 întrebări din Chestionar. „În interval de un an mi-au sosit tencuri de răspunsuri de la preoţi şi mai ales de la învăţători săteşti: vreo câteva adevărat preţioase, unele foarte bune, multe bunicele, aproape nici unul din care să nu se tragă o brumă de folos…”11
Răspunsurile la chestionarul lingvistic provin din aproximativ şaptesute de aşezări  şi sunt cuprinse în 19 volume, care se găsesc în Fondul de manuscrise al Academiei Române. Răspunsurile la Chestionarul lui B.P. Haşdeu trimise de preotul Mihai Juică din Srediştea Mică (aproape de Vârşeţ) cotele 3418-3436 (filele 266-273, vol. XVIII). Acestea sunt sin­gurile răspunsuri primite de Haşdeu de la românii din Serbia.12
Din cele 206 întrebări din Chestionarul lui Haş­deu, primele 46 de fonetică, 3 de gramatică, 86 de lexic şi 71 se referă la variate aspecte ale vieţii culturii populare în legătură cu climatologia, mineralogia, flora, fauna, ocupaţii, industrie casnică, port, alimentaţie, obiceiuri, credinţă, mitologie populară, practice populare etc.
Zonele teritoriale, judeţele sunt reprezentate în mod diferenţiat, iar Banatul ca zonă etnografică este mai puţin pregnant inpus, în raport cu alte zone. Aşadar, este  vorba doar de cantitatea materialului cules, nu valoarea lui, care are substanţă, semnificaţie şi sens.
Toate răspunsurile din Banat se află în volumul XVIII, cu cel din Ardeal. Materialele cuprind micro­zo­na Timisoarei, Orşovei, Mehadiei, Caransebeşului (mai puţin) şi Caraş-Severin.13  Mihai Juică este ci­tat în Etymologicum magnum Romaniae, la cuvântul „baier, baieră” cea ce reprezintă recunoştinţă la contribuţia sa, când este vorba de date înregistrate în localitatea Pârneaura (Srediştea Mică) din Serbia.14
Preotul Juică la începutul lui decembrie 1884, primeşte Chestionarul lui Haşdeu, iar la Srediştea Mică a petrecut deja 14 ani, timp suficent pentru a cunoaşte realităţi şi aspecte ale vieţii românilor din Serbia, respectiv în localiatea amintită şi toate cele cuprinse în întrebări.
Răspunsurile lui Mihai Juică sunt scrise pe hârtie de mărimea unei coli, foarte citeţi şi antent. Diferenţierea valorică a materialului, provine de la modalitatea conceperii răspunsului. Comparativ cu o bună parte din corenspondenţii lui Haşdeu, preotul Juică foloseşte o terminologie bogată, cu multe nuanţe zonale, nu transcrie întrebările, ci doar numerotează răspunsurile, spre a se observa legătura cu cele pretinse în Chestionar. La unele întrebări nici nu dă răspuns, cum este cazul cu întrebările de la nr. 17-45, 60-63, 75-79, 90-93, 96, 97, 99-101, 105-110, 119, 129, 130, 133,136-138, 147, 148, 152, 154, 155, 158-160, 164, 168, 171, 172, 174, 180-182, 184, 185, 187-190, 194-196 și 198-202. În încheiere la răspunsurile sale, preotul Juică a notat: ”Amintind în fine, că Chestionarul l-am primit abia acum zece zile  de la Prea Onoratul  Domnul protopresbiterul alu nostru și că n-am putut răspunde mai de grabă la întrebările dintrânsul recomandându-me înaltei Voastrei consinderațiuni.„
Răspunsurile au fost expediate pe 17 decembrie 1884 din Srediștea Mică. Din cele menționate de preotul Juică, că neavând timpul necesar unei aprofundări, înțelegem precum nu se putea reține cu mai multă insistență asupra tuturor detaliilor. Indiferent de condiții, cele consemnate de Juică nu scade din valoarea documentului, care are o în­semnătate deosebită pentru românii din Serbia. Considerăm că materialul alcătuit de preotul din Srediștea Mică are importanță incontestabilă în cu­noaștera unor realități ale culturii materiale din această zonă etno­grafică și multiculturală, redând aspecte de viață tradițională de mare însemnătate de la jumătatea secolului al XIX-lea. Juică este unic în felul său prin fixarea în scris a unor date referitor la graiul vorbit pe aceste meleaguri în urmă cu aproape un secol și trei decenii, precum și a altor momente caracte­ris­tice din viața românilor. În limita cunoștințelor de ca­re dispunea, M. Juică n-a putut satisface în tota­li­tate cerințele inpuse de întrebări. Este specific pen­tru mulți alți corenspondeți ai lui Hașdeu. Preotul din Srediștea Mică, nu se oprește doar la transcrierea întrebărilor și la răspunsuri cu ”da” sau ”nu”, cum practicau o seamă de corenspondenţi, ci încearcă să explice în propoziții cele pretinse, exemplificând unele răspunsuri.
Ma­joritatea întrebărilor au fost formulate pentru precizarea terminologiei locale, răs­punsurile de cele mai multe ori conţin detalii extrem de importante sub aspect etnografic, ilustrând legătura nemijlocită între limba şi cultura populară.15

Mihai Juică – preot slujitor la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Srediştea Mică (Pâr­neaora) a fost un intelectual afirmat, vrednic misi­onar, apologet şi slujitor al altarului străbun, precum şi un neobosit cărturar şi participant activ la multe conferinţe, simpozioane şi manifestări culturale şi spirituale.
Un preot harnic şi evlavios.
Prof. Natalia Stan

 
Note:

1. Arhiva Bisericii Ortodoxe Române din Srediştea Mică,
Nr.3, 1907
2. Ibidem
3. Arhiva BOR din Mărghita, însemnat în evanghelie
4. Arhiva Episcopiei din Vârşeţ, Nr.222/1878
5. Costa Roşu, Personalităţi româneşti din Voivodina,
Panciova, Libertatea 2004, p. 23
6. A BOR din Srediştea Mică, Nr.60, 71,72/1908
7. Glasul Cerbiciei, Vârşeţ, Nr.3 anul 2008, p. 20, Libertatea , Panciova Nr.40, 1 octombrie 1972, p. 11
8. Costa Roşu, Bănăţenii noştri de altădată, Cărturarii secolului XIX; Mihai Juică din Pârneaura, Libertatea, Panciova, 16 martie 1991 p. 9
9. Vol. I apare în 1880, cuprinde litera A până la cuvân­tul amurţesc, vol. II apare în 1887 (amuş-am), vol. III (bărbat) apare în 1893, 1898 apare doar introducerea în vol. IV, cu care se întrerupe  activitatea lui Hașdeu la această mare operă.
10. B.P. Haşdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, Dicţionarul limbei istorice şi poporane a românilor, vol.I, Bucureşti, Ed.Minerva, 1972, p. 12
11. Un corenspondent bănăţean a lui B.P. Haşdeu: Mihai Juica, Jon Bălan Analele SRL Panciova, 1973 nr. 3-4, p. 96
12. Jon Musled, Ovidiu Bârlea, Tipologia folcrolului, din răspunsurile la chestionarele lui Haşdeu, Bucureşti, Ed. Minerva, 1970 p. 107
13. Germina Comănici, Studii şi comunicări, Etnografie istorie, Elemente etnografice din zona Banatului în răspunsurile la chestionarul lui Haşdeu, Caransebeş, 1974. p. 156-158
14. B.P. Haşdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, Vol. II BPT, nr.555 Ed. Minerva , Bucureşti 1970, p. 233: “Baer, baerile, înpletituri de lână colorată cusute cu amândouă capetele de partea deschisă a straiţei spre a o putea anina după grumaz. Baer se numesc şi nişte înpletituri mai subţiri de lână, descântate de vreo muiere știuitoare cari se pun la grumazul copiilor bolnavi spre a redobândi sănătatea. În fine, poporul numeşte pre aici baer şi urechile inimei, nemţeşte Herzklappe. Fraze: Coasă baerul la straiţă. Am fost la baba Eva să-mi facă un baer la copil că e biciag de giochiu. Tuseşte aşa tare, încât crezi că i se rup baerile inimei (M. Jică, Banat, Srediştea Mică)
15. Un correspondent bănățean a lui B.P. Hașdeu: Mihai Juică, Jon Bălan, Analele SLR, Panciova, 1973 , nr. 3-4, p. 96 Grigorie Brâncuș, Întroducere la EMR, vol. I, București, Ed. Minerva, 1972, p. 9-11

%d blogeri au apreciat: