Mesici – sat cu două mănăstiri

Situat între dealuri, Mesiciul se află la o depărtare de 10 km de oraşul Vârşeţ, aparţinând aceleiaşi comune. Monograful Borovszky susţine că la originea satului stă o mănăstire. Aceasta există şi astăzi la intrarea în sat, de partea stângă, când se vine dinspre Vârşeţ, dar data zidirii acestei mănăstiri nu se poate determina cu precizie. O urmă scrisă despre întemeierea ei ar fi monografia mănăstirii elaborată de Vikentie Liuştina, egumanul acestei mănăstiri, între anii 1796 – 1805. Lucrarea poartă titlul: „Scurtă istorie despre populaţia mănăstirii Mesici din Banatul Timişorii, de la apariţie 1225-1797„, editată la Buda, în limba slavonă bisericească. În această monografie se precizează că Sf. Sava ar fi trimis în jurul anului 1225 pe călugărul mănăstirii Hilandar de pe muntele Athos, Arsenie Bogdanovici, ca primul egumen al mănăstirii Mesici, astfel că acestuia i se atribuie şi întemeierea mănăstirii. După altă versiune, în baza unui raport din anul 1751, mănăstirea a fost întemeiată de către despotul Iovan Brankovici, în secolul al XV-lea. Între anii 1552, când turcii ocupă Vârşeţul şi anul 1788, armata ţaristă jefuieşte şi distruge bunurile mănăstirii şi aşezământul aflat pe pământul mănăstirii, de patru ori, ea fiind din nou ridicată şi renovată. Pe la anul 1740, satul Mesici a fost colonizat cu români, care au cultivat pământul mănăstirii. În anul 1753, satul este consemnat ca aşezare românească. În anul 1832, Mesiciul a avut 640 de locuitori români. Hotarul avea 15 sesii jumate. În decurs de 22 de ani, numărul locuitorilor a crescut cu 62, astfel că în anul 1854 Mesiciul avea 718 locuitori. Hotarul se întindea pe o suprafaţă de 2653 jugăre de pământ, dintre care 1283 au aparţinut mănăstirii. În anul 1865, hotarul satului avea 2599 jugăre de pământ, cu un venit net de 10.243 florini şi 33 coroane.

 

Populaţia
În ceea ce priveşte populaţia satului, aceasta a înregistrat o creştere continuă până spre sfârşitul veacului al XIX-lea, după aceea, numărul locuitorilor este în continuă descreştere.
După ce în anul 1832, Mesiciul avea 640 de locuitori, iar în 1854 – 718, în anul 1865 Mesiciul avea 735 locuitori (375 bărbaţi şi 360 femei), în 1869 avea 747 locuitori, iar în 1880-807. Zece ani mai târziu, numărul locuitorilor a scăzut la 762; în anul 1900, Mesiciul avea 747 locuitori, în 1911-707, în 1921-677, în 1931-621, în 1940-570 iar în 1948-490 de locuitori. În 1971 la Mesici au fost înscrişi 414 locuitori, iar după ultimul recensământ, marea majoritate a locuitorilor sunt români, vreo 15 sârbi şi de alte etnii.

 
Viaţa religioasă
De la întemeierea localităţii viaţa religioasă a mesicienilor s-a desfăşurat în jurul mănăstirii. După desfiinţarea mănăstirii de la Srediştea Mică (1777) şi a celei de la Şemlocul Mic (16 iunie 1778), mănăstirea din Mesici a rămas singura mănăstire ortodoxă pentru creştinii din împrejurime. După despărţirea ierarhică din 1864, românii cer să li se cedeze mănăstirea Mesici. În acest sens s-au ţinut procese, între anii 1904-1907, purtate de Mitropolia din Sibiu cu Mitropolia din Karlovci. Revendicările românilor au fost respinse şi mănăstirea a fost cedată părţii sârbeşti. Atunci, mesicienii ortodocşi români au pus umăr la umăr şi pe banii proprii, în anul 1911, au cumpărat casa ce serveşte drept capelă pentru oficierea serviciilor divine, iar anul trecut s-a terminat și biserica românească.  Hramul bisericesc este sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, iar serviciile divine sunt oficiate de către pr. Cornel Juică. În urmă cu câțiva ani, la 2 km de Mesici este sfinţită mănăstirea românească Dumbrava al cărei stareţ este ieromonahul Longhin. Este construită prin donaţia familiei Meici din Vârşeţ şi a altor creştini binefăcători.

 
Viaţa culturală
Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, la Mesici a existat un cor bărbătesc care a cântat atât la oficierea serviciilor divine, cât şi la diferite concerte ocazionale. Cu numeroase întreruperi, corul a activat până în anul 1955. La 28 februarie 1934, la Mesici a fost înfiinţată fanfara „Turturica”. De-a lungul deceniilor lăsate în urmă, „Turturica” a dus faima mesicienilor în întreg Banatul, ba chiar şi în afara lui. De altfel, în trecut, la Mesici au activat o secţie de teatru, o orchestră şi o formaţie de dansatori, însă din cauza lipsei de tineret în sat, acestea s-au stins.
Valentin MIC

%d blogeri au apreciat: