Localități românești uitate din fosta Iugoslavie

istria

 

Românii din Peninsula Istria (Croația)

Cotidianul belgradean central „Borba” din fosta Iugoslavie, în aprilie 1958, a publicat un articol vast referitor la satele românești în Istria, făcându-se referință la originea, locul de baștină, numărul, precum și denumirile cu care sunt cunoscuți de populația majoritară, dar și a partenenților altor popoare care convețuiesc în această penisulă.

Este bine cunoscut, că în Istria trăiesc croați, sloveni, italieni, iar în satul Peroj de lângă Pola, chiar și muntenegreni, dar mai puțin cunoscut este că aici într-un număr însemnat de sate avem o populație care are origine românească. La poalele celui mai înalt munte din Istria, Učika, la cursul superior al râului Rașa, în 10 localități trăiesc români, veniți din partea de jos a Dunării. Populația românească mai numeroasă se găsea în așezările: Posert, Gradinje, Letaj, Nova Vas și Jasenovica, apoi în satul Zejane și platoul Cicarije din cercul Rijeka. În perioada anilor 1958 – 1960, numărul românilor rămași a fost de două mii.

În trecut au fost cu mult mai mulți, în localitățile de pe platoul Cicarije și pe teritoriul cercului Labin. Pe parcursul secolelor, ei s-au asimilat cu populația slavă majoritară. Astfel, urme despre existența și conviețuirea lor au rămas doar în câteva nume familiare de origine românească, cum sunt: Lițul, Cerniul, Faraguna și altele.

Locuitorii Istriei le spuneau românilor din partea superioară a râului Rase: români, ciceroni, ciceliani, ciribirți, cici și valahi. Limba românilor istrieni care o vorbesc în familie este asemănătoare cu limba românilor din Macedonia, respectiv România, cu o influență a limbii mediului de origine slavă. Românii din Istria au păstrat de la poporul român un dialect specific cu unele însușiri fizice, iar religia au primit-o de la slavi cu care au convețuit peste cinci secole. Totuși, ceea ce îi preocupa pe mulți oameni de știință, savanți, istorici, o problemă fundamentală, a prezentat-o venirea lor în acest spațiu geografic. În această ordine de idei, istoricii italieni de la sfârșitul secolului trecut susțin teza, potrivit căreia ei nu au venit din teritoriul românesc, ci sunt rămășițele coloniei latine din Učika, încă din timpurile romane. Un renumit slavist, profesor universitar vienez, F. Micloșici, decedat în anul 1896, susținea că românii istrieni au aceiași limbă ca și românii din Macedonia și Dacia (România) și concluzia este că au venit din aceste părți. Afirmația este susținută și sprijinită și de scriitorul român Titu Maiorescu, care la jumătatea  secolului al XIX-lea a colindat  localitățile din Istria, cercetând limba românilor istrieni (aromâna). Tot în Istria se găsesc rămășițele vechiului imperiu roman, în așezările Bodnjanu, Balama și Rovin, însă dialectul lor se deosebește constant de graiul locuitorilor români din partea superioară a râului Rașa.

După cercetătorii germani, românii au apărut în Istria încă în secolul al XV-lea, migrând spre apus, împinși de turci, trecând prin Serbia, Bosna, Lika și Croația, așezându-se la poalele muntelui Ucika.

Un lucru este cert. Elementul românesc în penisula Croată-Istria este o realitate care în pofida tuturor deficultăților și oportunităților a persistat în timp și spațiu.

D. S.

 

Vedeți și:

Histria – cetatea de cârciumi

 

 

%d blogeri au apreciat: