La Vârșeț lansarea revistei ”Glasul Cerbiciei” și tribuna Comunității Românilor din Serbia

vs3

 

Luni, 30 aprilie la Vârșeț, în incinta SCA ”Luceafărul”, Comunitatea Românilor din Serbia (CRS) a organizat tribuna deschisă ”Români pentru români” și lansarea noului număr al revistei de cultură și istorie ”Glasul Cerbiciei”, care a ajuns la numărul 9 și apare sub egida Românilor Independenți din Serbia.
vs2În prima parte, Marin Gașpăr, vicepreședinte CRS și redactor tehnic al revistei a prezentat conceptul redacțional, precum și profilul revistei cu o largă deschidere față de spiritualitatea românească din Serbia. Redactorl fondator, dr. Dorinel Stan a menționat locul bine determinat al revistei în viața culturală românească și interesul pronunțat pentru tematica care o abordează publicația. Revista ”Glasul Cerbiciei” își propune sensibilizarea accentuată a cititorilor către temele majore culturale și istorice. Această sensibilizare se realizează prin adoptarea la noile rețele de comunicare, prin folosirea mai eficientă a site-ului asociației Românii Independenți din Serbia, prin prezența frecventă la evenimente care permit un contact direct cu cititorii (lansări, târguri de carte, conferințe etc), precum și prin popularizarea materialelor revistei prin intermediul presei audiovizuale și tipărite.
Vicepreședintele CRS, Daniel Magdu a vorbit despre noua conducere a CRS și promovarea programului de activitate prin campania ”Români pentru români”, care are drept scop prezentarea proiectelor pe care le va derula CRS în beneficiul românilor.
vs4Comunitatea Românilor din Serbia are un protocol de colaborare cu Partidul Democrat, astfel CRS sprijină și susține listele elecorale ale PD la toate nivelurile.
Consiliera CRS, Maria Pâslaru a prezentat realitatea culturală și politică evidențând că nu s-a schimbat doar conducerea ci și modul de funcționare a organizației, care există pentru și în beneficiul românilor.
Vicepreședintele CRS, Dorinel Stan a menționat importanța deschiderii organizației CRS către toți românii și care revine la viață.
Tribuna publică ”Români pentru români” a fost ținută la Srediștea Mică, Grebenaț, Iablanca, Mesici, Râtișor, Uzdin, Jamul Mic, Marcovăț, Satu Nou, Vâșeț, urmând în perioada următoare să se organizeze și în restul localităților românești din Serbia.

%d blogeri au apreciat: