Noutăți

La Ovcea s-a sărbătorit cultura românească

Festivitatea consacrată marcării Zilei Culturii Naționale și a zilei de naștere a poetului național Mihai Eminescu a avut loc marți, 15 ianuarie 2013, la Căminul Cultural din Ovcea, organizată și anul acesta de Societatea de Limba Română din Voivodina, în colaborare cu Ambasada României la Belgrad.
La reușita bogatului program cultural și-au dat aportul Corul de copii ,,Steluțele”, respectiv Grupul vocal mixt, ai căror membri sunt instruiți de Lidia și Firuța Cina, apoi mai mulți soliști vocali și instrumentiști, cele trei formații de dansuri instruite de Carolina Evi, orchestra condusă de Dorel Cina și Asociația Femeilor „Etno-Art” din Ovcea.
La reuniune au participat și scriitori români consacrați, istorici și critici literari, editori, cercerători științifici și profesori universitari – oameni de cultură care respectă opera eminesciană, literatura și cultura românească.
Prin această reuniune, Societatea de Limba Română din Voivodina continuă practica de a marca festiv ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, de a trezi conștiința națională și de a ține mereu aprinsă făclia românismului.
Valentin MIC
Săptămânalul ”Libertatea”

You may also like

Comments are closed.

More in:Noutăți