La Congresul cadrelor didactice participă în premieră și școlile transnistrene

agiro-moldova3

Sute de dascăli din toate județele țării și peste 250 de cadre didactice, etnici români, din Rep. Moldova, Ucraina și Serbia s-au reunit, începând din 18 august la Cluj Napoca, în cadrul celui mai amplu forum al cadrelor didactice din acest an – a XXXVII-a ediție a Congresului cadrelor didactice.

La deschiderea oficială, care a avut loc marți, 19 august, a participat și ministrul Educației din România, Sorin Cîmpeanu, care patronează onorific evenimentul.

De la primul congres din 1898 de la Ploieşti şi până la mai recentele Congrese Naţionale (XXVIII-XXXVI) de la Arad, Bucureşti (Palatul Parlamentului şi Universitatea Politehnica), Constanţa, Slobozia, Buşteni, Chişinău, Slatina, Suceava și Cernăuți, congresele au intrat deja în tradiţia învăţământului românesc. La aceste evenimente cel mai mic număr a fost de 750 delegaţi, iar cel mai mare de 1.500 delegaţi din toate judeţele ţării. Au fost prezenți deseori și miniştri ai educaţiei din alte ţări, preşedintele României, preşedintele şi vicepreşedintele Academiei Române, parlamentari, europarlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi ale vieţii publice şi din domeniul culturii. Au conferenţiat, și vor conferenția și acum, nume de cel mai mare prestigiu din domeniul ştiinţelor educaţiei.

Clujul a mai fost gazdă a acestor congrese în 1-3 august 1920, 23 ianuarie 1921, 6 -7 august 1921, 6 -8 august 1922, 27 -28 decembrie 1928 şi 8 -10 septembrie 1933.

La ediția din acest an, este pentru prima dată în istoria organizării congresului când cadrele didactice de etnie română din comunitățile din jurul granițelor vin organizați în asociații proprii.

De asemenea, o altă premieră a congresului din acest an este participarea cadrelor didactice din școlile transnistrene cu predare în grafia chirilică.

rgnpress.ro

 

%d blogeri au apreciat: