Jidanii nu sunt evrei

iudaism2
În cazul jidanilor, se impune o precizare importantă: jidanii nu sunt evrei de neam, adică nu sunt dintre cele 12 triburi de evrei originari din Palestina biblică (dintre care 10 – zece! – au dispărut definitiv din istorie, rămânând doar triburile lui Iuda şi Benjamin), ci sunt urmaşii khazarilor – care sunt de origine turco-mongolă şi care s-au răspândit printre popoarele Europei, în interiorul cărora au produs numai tulburări, motiv din cauza căruia au fost alungaţi de peste tot – iar în unele ţări au fost chiar exterminaţi („pogromizaţi“) în anumite proporţii, insuficiente, însă, ca în Antichitate, ca să fi dispărut cu totul; ba, dimpotrivă, în unele ţări, ca Germania, Polonia, Lituania s-au înmulţit excesiv.

Ei sunt „Al treisprezecelea trib“, cum i-a indicat istoric, etnic şi genetic, Arthur Koestler [1] – jidan şi el, deci descendent khazar, după cum şi recunoaşte – în cartea sa omonimă [2]! Nu este exclus ca să fi fost „sinucis“ din cauza acestei cărţi, care, în fond, denunţa intenţia perfidă a jidanilor de a se da drept „evrei“. Conducătorul khazarilor, un anume Bulan [3], le-a impus – „probabil în 740“, scrie Koestler – adoptarea cultului iudaic în varianta talmudică de atunci, ei devenind, astfel, viitorii „Das Jüden“ – adică jidani neintegraţi în Europa, claustraţi în ghetto-uri la comanda rabinilor, fiindcă aşa stipula Talmudul: să nu se integreze în societatea în care vieţuiau, să nu se lase asimilaţi de goiymi, fiindcă ei erau „neamul ales“. Între „evreii de neam” – sau, măcar, de provenienţă cât de cât iudaică – din Palestina şi jidani există o luptă surdă şi absconsă, care abia recent a fost exteriorizată de Neturei Karta [4], organizaţia evreilor numiţi de jidani „fundamentalişti“ (din ramura caraiţilor), care, la manifestările lor organizate cu predilecţie în S.U.A. şi Canada, etalează sloganuri ca acestea: JUDAISM REJECT ZIONISM and the state of „Israel“; Authentic Rabbis always Opposed Zionism and The State of Israel; Torah forbids a Jewish state; Judaism Condemns Zionist Atrocities in Gaza and Lebanon; State of „Israel“ does not reprezent world Jewry etc. şi ard sistematic drapelul statului Israel [5].

Primul congres mondial sionist a fost convocat de Theodor Herzl ca un parlament simbolic pentru simpatizanţii implementării obiectivelor sioniste. Herzl intenţionase să organizeze întâlnirea la München, dar, din cauza opoziţiei locale evreieşti şi jidăneşti, reuniunea a fost ţinută în Elveţia, în sala de concerte al Cazinoului Municipal din Basel, la 29 august 1897. Să reţinem, aşadar, că, încă de la înfiinţarea sa, Sionismul a întâmpinat opoziţia cvasitotalităţii evreimii şi jidănimii simple din Germania, dar, mai ales, aproape a tuturor rabinilor – cu excepţia, fireşte, a celor foarte puţini, care erau sionişti. Şi explicaţia acestei atitudini era foarte simplă: în Germania jidanii o duceau cel mai bine, germanii erau cei mai toleranţi dintre toate popoarele europene – şi, ca atare, nici un jidan cu mintea întreagă nu dorea să plece de la starea de „bine“ ca să ajungă în necunoscut. Studiile competente şi îndelungate de psihologie comportamentală (îndeosebi curentul behaviorist, dezvoltat în Occident) au stabilit o concluzie cu valoare de axiomă: schimbarea întâmpină opoziţia subiecţilor, din cauza temerilor faţă de necunoscut. Iar migrarea în Palestina constituia o cădere în necunoscut şi, din premise, jidanii europeni – îndeosebi cei din Germania – nu voiau „să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard!“; cu atât mai puţin nu voiau să emigreze în Palestina în cazul când mai cunoşteau câte ceva despre Palestina: că este o ţară inospitalieră sub aspect geografic şi demografic, dar mai ales politic, întrucât era sub ocupaţia Imperiului Otoman, care, de patru secole, îşi dobândise o faimă care băgase groaza în europeni. De aceea, liderii sionişti şi-au concentrat direcţia acţiunilor lor propagandistice în ţările din Europa Centrală şi de Est, unde, realmente, jidanii erau persecutaţi, cel mai adesea din motive întemeiate – dar dându-se, astfel, apă la moară clamării lozincii „antisemitismului“. În mod corect „politic“, Herzl chiar recunoscuse în lucrarea sa, Statul iudeu, că „antisemitismul este în favoarea Sionismului“ – adică este un argument major în determinarea jidanilor să se conformeze principalului obiectiv sionist, emigrarea în Palestina, spre a se forma acolo un stat jidănesc. După formarea Italiei, marele promotor al acestui deziderat, masonul Giuseppe Mazzini, a declarat: „Am format Italia, acum trebuie să-i creăm pe italieni!“ În cazul lui Herzl, problema se punea invers: pentru a reuşi înfiinţarea statului Israel, trebuia, mai întâi, să-i creeze pe sionişti. Principalul mijloc pentru aceasta era arma propagandei holocaustice: răspândirea prin presă şi, de aici, prin propaganda de la om la om, a informaţiilor despre ororile pe care trebuie să le suporte jidanii în ţările central- şi est-europene, despre holocaustul care li se pregăteşte, spre a le induce atât frica de a mai sta acolo, cât şi necesitatea emigrării în Palestina. Unii istorici chiar opinează că, pentru a-i determina pe jidani să devină sionişti şi să emigreze, chiar liderii sionişti provocau, prin interpuşi, persecuţii, pogromuri contra jidanilor, ca să îi bage în speriaţi şi să-i determine să emigreze cât mai mulţi şi cât mai repede în Palestina. Unii chiar încearcă să demonstreze că cele două războaie mondiale au fost provocate de către oculta jidănească şi chiar aşa-zisul holocaust a fost planificat – fiind „prezis“ vreme îndelungată – de către un grup abscons şi restrâns de lideri sionişti.

Congresul sionist de la Focşani

Jidanii se mândresc cu locul pe care îl are în istoria Sionismului „congresul sionist de la Focşani“, numit şi „marele congres de la Focşani“. Citiţi, în continuare, descrierea făcută acestui „congres“ de către Zvi Ben Dov, publicată în 10 decembrie 2012, pe care o redau textual, cu greşelile pe care le găsiţi aici şi, desigur, fără diacritice, fiindcă jidanii nu se grăbesc, întrucât nici nu au intenţia, să respecte limba română şi poporul român (cf. http://net7.com/rjh/ro/?p=10564):
«Acum aproape de jumatatea anului 2006 gasesc de cuviinta sa astern pe hârtie un eveniment care a adus schimbari istorice în viata poporului evreu si în special în viata evreilor din România, în urma cu 125 de ani.
Este vorba despre Congresul de la Focsani, care se cheama si Marele Congres de la Focsani, si care a avut loc pe 30 si 31 Decembrie 1881 în orasul Focsani din România (orasul meu natal), cu 16 ani înaintea primului congres sionist de la Basel. Hotarârile congresului au fost înfaptuite în anul 1882 prin emigrarea In Palestina a celor care au înfiintat coloniile Ros Pina si Zihron Iacov si denumita prima alia (emigrare). (…)
Primul congres al tuturor uniunilor din România pentru colonizarea în Eretz Israel a avut loc la Focsani, la scoala evreiasca de baieti, în urma cu 125 de ani (30-31 Decembrie 1881) cu participarea a 51 delegati, reprezentantii a 32 de uniuni, alaturi de doi ziaristi, trei scriitori si Eliezer Rokeah, redactorul ziarului “Israel”, precum si alti invitati. (…)
Presedintele congresului a fost ales Dl. Smuel Pineles (din Galati) care fost principalul spirit conducator pentru emigrarea în Eretz Israel. Principalul sustinator al sau a fost David Rintler, care a fost ales secretarul congresului. Invitatia la congres a fost scrisa de David Rintler în limba ebraica si trimisa lui Theodor Herzel, pe data de 1 August 1898. [Aici este o evidentă greşeală de datare: nu puteau să-l invite pe Herzl în 1898, când congresul s-a ţinut în 1881 – n.n., V.I.Z.]
Presedinte de onoare al congresului a fost Rabinul Sef din Focsani, Mose Aharon Alevi Goldring. Interventia lui a fost primita cu entuziasm. Dupa el a luat cuvântul scriitorul Israel Teller. S-au evidentiat prin discursurile lor Eliezer Rokeah (nepotul lui Israel Bek, om cu multe calitati care a venit în România ca sa încurajeze emigrarea în Israel si înfiintarea de colonii agricole) si Sir Lawrence Olifant (crestin iubitor al poporului evreu, încrezator ca se poate rezolva problema evreiasca. Ei au fascinat participantii prin descrierea peisajelor din Israel si au accentuat importanta momentului pentru emigrare. In sala congresului a fost prezentata harta Palestinei, alaturi de fotografiile lui Mose Montefiori si Adolf Cremié (sic).
Primul congres pentru asezarea în Israel, desfasurat cu 16 ani înaintea Congresului Sionist de la Basel în anul 1897, a semnificat începutul miscarii sioniste si a avut influenta mare asupra evreilor din Romania, dar si a celor din afara granitelor României.
Congresul a stabilit ca solutia problemei evreiesti din România este emigrarea în Israel, în colonii agricole, unde se putea continua traditia si cultura evreiasca. Totodata din Israel urma sa se asigure ajutorul necesar si al celor care vor urma sa emigreze.
La sesiunea de incheiere a congresului au participat rabinul din Focsani, si Rabinul Avner Katvan. Israel Teler si Smuel Pineles au încheiat congresul cu cuvintele „Robi suntem pentru poporul nostru“. Hotarârile congresului au fost duse la îndeplinire în anul 1882 prin emigrarea în Israel si înfiintarea coloniilor Ros Pina si Zihron Iacov. (La jumatatea lunii Noiembrie 1882, a fost cumparat pamântul în Zihron Iacov, si la prima lumânare de Hanuka au ajuns si primele trei familii care au venit din Focsani: familia Israel Schechter – fratele geaman al lui Zalman Schechter; familia Alter Weinstock – fiul familiei Filderman; si familia Itzchak Apelboim, care participase la Congres in anul 1881).
Acest congres a fost primul în istoria evreilor. El a fundamentat ideea unui stat al evreilor în Israel. Evreii din România au fost primii care au pus în practica ideea sionista. Congresul de la Focsani a fost un capitol nou în istoria poporului evreu. Existenta congresului a fost un factor principal în gândirea evreilor din România si întreaga Europa în anul 1881».

Evident, stilul festivist din acest articol şi din altele similare are rolul de a induce în cititor ideea că evenimentele descrise fac parte din „istoria poporului evreu“, aşa cum procedează unii jidani istorici-de-profesie, ca Léon Poliakov, Nahum Goldman, Alfred Hârloanu ş.a., sau jidani istorici-improvizaţi, ca Teşu Solomovici, Jean Ancel, Lya Benjamin ş.a., sau unii istorici neevrei, dar care preiau clişeele fabricate de aceştia. NU, „istoria poporului evreu“, care poate fi încropită, cât de cât, din fabulaţiile consemnate, iniţial, în Vechiul Testament, şi, apoi, croşetată de către istoricii antici şi medievali se termină, în mare, la anul 740, după care, în mic, se diminuează tot mai mult, fiindcă este înlocuită de „istoria jidanilor“, care constituie, cum sugera A. Koestler, pe urmele lui A. Poliak, o farsă: „Povestea Imperiului khazar, aşa cum se dezvăluie încetul cu încetul din trecut, începe să apară ca cea mai cruntă farsă pe care a pus-o vreodată la cale istoria“.
Vasile I. Zărnescu

 

NOTE
[1] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Arthur_Koestler).
[2] Cf. THE THIRTEENTH TRIBE. The Khazar Empire and ist Heritage, 1976, pe http://www.amazon.com/Thirteenth-Tribe-Khazar-Empire-Heritage/dp/0091255503/ref=la_B000AQ0AYU_1_4?s=books&ie=UTF8&qid=1397236917&sr=1-4;
[3] Vezi şi trad. rom., Al treisprezecelea trib: KHAZARII. Editura Nagard, 1987. http://www.altermedia.info/romania/2005/07/30/khazarii-al-treisprezecelea-trib/.
[4] Cf. http://www.nkusa.org/; http://occupiedpalestine.wordpress.com/2011/06/23/zionist-thugs-beating-up-jewish-rabbis-video/.
[5] Cf. http://www.nkusa.org/activities/demonstrations/israeliflag.cfm.

%d blogeri au apreciat: