Jamul Mic – Localitate rămasă în ceață

Din Vârșeț, mergând pe șoseaua care duce spre țara mamă, România, veți întâlni, la doar 5 kilometri de frontieră, o localitate de pustă, numită Jamul Mic, în care trăiesc laolaltă mai multe naționalități: români (în majoritate), sârbi, maghiari, macedoneni și cu toții vorbesc românește.
Intrând în localitate, ceea ce impresionează sunt străzile largi, curcubeul în florile din grădinițele îngrijite, verdeața abundentă și oamenii primitori de oaspeți. Dinspre apus, de la o anumită depărtare vă privește Dealul Vârșețului, care zâmbește și confirmă existența Carpaților pe meleagurile noastre. În partea opusă, de la marginea satului, la aproximativ 4 kilometri distanță, se poate vedea turnul bisericii localității surori de dincolo de frontieră, numită Jamul Mare.

Întâia fanfară din Jamul Mic (1928)

Localitatea Jamul Mic nu a purtat de întotdeauna acest nume. Este pentru prima dată amintită în anul 1372 sub numele de Cham, fiind în posesia vlastelinului cu același nume, urmând apoi să aibă și alte denumiri: Czam, Klein Scham, Kis Zsam. Fiind sub stăpânire turcească în anul 1597 devine posesiunea lui Frantz Sarkesi. În anul 1713 în localitate, care acum se amintește sub numele de Geam, existau 12 case. În anul 1716, trecând sub stăpânirea Monarhiei Habsburgice, este alipită districtului vârșețean. În acel an localitatea numără 25 de case. Dar, prin anii ’40 ai secolului al XVIII-lea, densitatea locuitorilor Geamului crește odată cu venirea unui număr însemnat de români, ajungând să aibă 80 de gospodării. În anul 1789 în fruntea satului este cneazul Trăilă Drăghia. În anul 1821 izbucnește un incendiu, în urma căruia clădirile de bază trebuiau reconstruite. În anul 1826 Jamul Mic și Jamul Mare sunt cumpărate de Lazăr Karacsony de Beodar, urmând apoi ca în anul 1888, moșia să fie împărțită între contesa Ilma Karacsony pe de o parte, și Alexandra și Guido Karacsony pe de altă parte.
În ceea ce privește statisticile numărului de locuitori, documentele existente arată că în anul 1832 au fost 1254 de locuitori dintre care 1252 ortodocși (majoritatea români) și 2 catolici. În anul 1846 erau 1292 locuitori români. Prin anii patruzeci ai secolului al XIX-lea începe colonizarea germanilor din Moravița și Jamul Mare, care, după un scurt timp părăsesc satul. Astfel că, în anul 1854 Jamul Mic numără 1022 locuitori, urmând ca în secolul al XX-lea numărul locuitorilor să descrească semnificativ, în anul 1921 ajungând până la 677 de locuitori, dintre care 608 români, 38 sârbi, 15 maghiari, 14 cehi și 2 germani.
Astăzi, din păcate, numărul locuitorilor este în continuă descreștere și anume 367 (români, sârbi, maghiari și macedoneni).
În prezent în localitate există două biserici: Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Sârbă. Dar în trecut era o singură biserică zidită din piatră în anul 1752, la care slujeau doi preoți. În anul 1778 apar primele matricole bisericești. Biserica Ortodoxă Română actuală (care pe atunci era comună) este zidită în anul 1841, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În anul 1874 sârbii se despart bisericește de români, iar zece ani mai târziu ridică și o casă de rugăciune.

Aspect din Jamul Mic

În anul 1958 Sfânta Biserică românească a fost reparată și s-a înconjurat cu zid și grilaj de fier prin sprijinul financiar al inginerului Corneliu Bota din Columbia. În anul 1991, biserica a fost împodobită cu picturi din darurile bunilor creștini ai acestei parohii. Lucrările de pictură au fost făcute de către pictorii Ion D. Ion și Ioan Pop din Prilog – România.
Un mare sprijin financiar, atât bisericii, cât și pentru dezvoltarea culturii satului, l-au acordat frații Nanu și Tibi Oalge cu familiile lor din SUA. Astfel că, în anul 1993 pe turnul bisericii au fost atașate patru ceasuri electrice.
În momentul de față, la biserică activează trei cântăreți în strană și zece coriști. Corul bisericii este condus de Gheorghe Coceț.
Primul cor bisericesc este înființat în anul 1912 de către Ion Manea din Chizătău și condus de Traian Pascu. Între anii 1923 și 1926, corul este condus de Alexandru Petrică, iar între anii 1927 – 1934 de Mita Lațcu și apoi de Vasile Boroancă. Din anul 1935 conducător a fost Petru Măceș.
Fanfara satului este înființată de către Lazăr „maistoru” din Coștei, numărând între 25 și 30 de membrii. Primul dirijor a fost Alexandru Petrică, apoi urmează, din anul 1928, Mita Lațcu și Petru Măceș. În anul 1951 se schimbă structura fanfarei și se reînființează de către Petru Lăpădat (învățătorul satului). O perioadă apoi, fanfara nu mai activează, urmând să fie reactivată de către Ion Rotariu Cordân din Coștei în anul 1993 și este alcătuită din 30 de membrii și dirijată, din anul 1996, de către Daniel Boca. Aceasta participă la festivaluri în cadrul Uniunii Fanfarelor din Banat ocupând locuri de frunte.
Acum aproximativ șapte-opt decenii, au fost înființate secția de dansatori și orchestra din Jamul Mic, de către Constantin Alexandru – Dițu (notar). Orchestra, formația de dansatori, soliștii vocali și instrumentiști participă la diferite festivaluri de folclor și muzică populară românească, având succese însemnate. Din păcate, prin anul 1977 se stinge parțial activitatea folclorică.
Jamul Mic are școală primară cu patru clase, cu predare în limbile română și sârbă. Aruncând o privire asupra documentelor scrise, se poate constata că în anul 1789 școala din Jamul Mic avea 12 elevi, iar în anul 1846 – 28 de elevi.
Numărul elevilor crește odată cu creșterea numărului locuitorilor, apoi începe să descrească, datorită diminuării numărului de locuitori din sat care migrează spre oraș sau în țări cu perspective mai bune. Astfel că, astăzi școala numără opt elevi dintre care cinci în clasele I-IV cu limba de predare sârbă și doar trei elevi în clasele I-IV cu limba de predare română.
Majoritatea din românii noștri își dau copiii la școli cu limba de predare sârbă, contribuind astfel la stingerea limbii și culturii românești în această localitate. Aceștia consideră că le va fi mai ușor copiilor mai târziu la școala medie și la facultate, de parcă nu ar exista liceu cu limba de predare română, dar și facultăți în țara mamă, care oferă anumite oportunități și avantaje studenților români din străinătate.
În ceea ce privește îndeletnicirea, în această localitate majoritatea oamenilor  s-au ocupat și se ocupă cu agricultura, dar mai sunt practicate și  alte îndeletniciri: viticultura, pomicultura, vânatul, dar și creșterea melcilor. Macedonencele căsătorite aici au adus cu ele obiceiul de cultivare, în cantități mari, a ardeiului.
Dintre oamenii de cultură îl putem aminti pe Aurel Păsulă, de origine din Jamul Mic, actualmente stabilit în Mesici, poet și ziarist colaborator, născut pe data de 30.06.1921, care a publicat un volum de poezii intitulat „Poezii”.

Marisela Zgârgea

 

%d blogeri au apreciat: