Activități RISNoutăți

Invitație la lectură – revista Glasul Cerbiciei nr. 17

revista

Românii din Serbia se pot bucura de apariţia unui nou număr (17) al revistei de actualitate, cultură şi istorie a românilor din Serbia „Glasul Cerbiciei”.
Ultimele trei numere (15-17) au fost tipărite cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi editate de organizaţia obştească Românii Independenţi din Serbia. Revista se distribuie gratuit în ţară şi străinătate, poate fi descărcată gratuit de pe pagina de Facebook a asociaţiei, respectiv poate fi citită gratuit în format PDF pe siteul – www.ris.org.rs.
Ca şi celelalte, acest număr se evidenţiază prin bogăţie şi informaţii, diversitate, prin ţinuta ştiinţifică deosebită. Şi de această dată echipa a reuşit să aducă cititorilor materiale inedite semnate atât de publicişti consacraţi, dar şi debutanţi. În cele 40 de pagini pot fi citite articole de actuatate, cultură, istorie, literatură, artă, spiritualitate, destin românesc, demersuri cu succes, etnografie şi patrimoniu cultural, incursiuni pedagogice, analize şi concluzii.
În acest număr semnează: Dr.Dorinel Stan, Prof. dr. Univ. Mircea Măran, Călin Iorga, Maria Păuţa Gaşpăr, Mircea Rusnic, Natalia Stan şi Ion Miloş.
Între articolele din acest număr al revistei, amintim: Un zugrav de elită – Vasile Deaconul de la mănăstirea Srediştea Mică, Demersurile Asociaţiei RIS au stopat desfiinţarea Cancelariei Locale din Grebenaţ, Protocol de colaborare a RIS-ului cu Asociaţia Studenţilor Timoceni din Timişoara. De asemenea, la capitolul istorie, cititorii pot descoperi românii din Serbia care au scris pagini de istorie, pandurii (vikingii) Banatului şi Ultimul haiduc al Banatului. Interesante sunt cercetările lui dr. Dorinel Stan – Primele manuale româneşti elaborate în Serbia şi Biblioteca Populară. La secţiunea „Românii din Timoc, consemnăm un articol de actualitate despre Vlăhism. În paginile dedicate culturii, Ion Miloş ne propune – Cultura minoritară şi/sau majoritară? Maria Păuţa Gaşpăr vine cu noi detalii despre zborul lui Aurel Vlaicu la Vârşeţ(1912). La capitolul”Dacii”, se sublinează filonul dacic stăbun al românor. Numărul se încheie cu prezentarea Societăţii cultural-artistice din Omoliţa în primele două decenii postbelice.
Aşadar, revista Glasul Cerbiciei sau Vocea Românilor din Serbia, vine la sfârşit de an cu o formulă vie şi inedită în spaţiul publicistic al comunităţii istorice româneşti din Serbia. Felicitări întregului colectiv de redacţie şi pentru acest număr de înaltă ţinută.

You may also like

Comments are closed.