Interviu cu Prof. dr. Ion Lelea – muzicolog, pedagog muzical și dirijor

PROBLEME ACUTE ÎN CULTURA MUZICALĂ A MINORITĂȚII NOASTRE

Muzica reprezintă un izvor de tradiție și o bogăție inestimabilă, în limbaj universal. Ce înseamnă pentru domnul dr. profesor Ion Lelea muzica?

În prezent, muzica este o preocupare profesională, întrucât sunt profesor de muzică la Școala Superioară pentru Educatori și la Facultatea de Învățători din Belgrad, despărțământul din Vârșeț. Muzica este o artă abstractă, o trăim cu un singur simț. Cu toate acestea, ea dă cele mai intense trăiri și sentimente, în toate etapele dezvoltării societății umane. Majoritatea indivizilor trăiesc muzica într-o formă pasivă, ascultând-o, datorită puterii ei magice de a da imbolduri și stimulări în celelalte activități.

De unde și de la cine, de fapt, dragostea față de arta muzicală?

Muzica am îndrăgit-o din copilărie, în sânul familiei, întrucât tatăl meu a fost decenii la rând cântăreț la cor, iar satul meu natal, Toracul Mare, știm că este o localitate cu bogate tradiții muzicale: rapsozi populari, formații corale și de dansatori. Amintim faptul că în această localitate românească a activat unul din cei mai mari rapsozi populari: Vichentie Petrovici-Bocăluț, numit de ilustrul etnomuzicolog de talie mondială, Constantin Brăiloiu, „Paganini al Banatului”.

Vă rugăm, domnule profesor, să ne vorbiți despre bogata Dumneavoastră activitate pedagogică și de dirijor.

În anul 1980 am fost angajat ca instructor cultural la Comunitatea cultural-artistică a comunei Vârșeț, instruind puținele coruri mixte românești încă active în acea perioadă: S.C. „Petru Albu”, actualmente „Luceafărul”, cel din Mesici, corul mixt din Voivodinț, precum și corul mixt și de cameră al S.C. „Mihai Eminescu” din Coștei, cu care am obținut succese remarcabile.
Pe lângă activitatea de dirijor în această perioadă am fost și profesor de muzică la școlile generale din Vârșeț și Coștei. În perioada anilor 1984-1988 am fost angajat ca profesor la Școala medie pedagogică din Vârșeț iar în anul 1989 am fost numit profesor de muzică la Academia pedagogică. Din anul 1994 până în prezent sunt angajat ca profesor de Metodica culturii muzicale și Practica vocal-instrumentală la Școala Superioară pentru Educatoare din Vârșeț.
Din anul 1998, când la Vârșeț se deschide despăr­țământul Facultății de Învățători din Belgrad în limbile sâr­bă și română, sunt numit conferențiar universitar la această facultate. Pe lângă obligațiile de bază (prelegeri, cursuri practice, practica pedagogică) acord o deosebită atenție studenților supradotați muzical în cadrul secțiilor muzicale. Corul de fete este activ, susținând câte 6-7 concerte anual iar secția instrumentală este prezentă la toate manifestările culturale și științifice ale celor două instituții, promovări de cărți, mese rotunde, simpozioane etc.

Ce ne puteți spune, sub aspect muzical, despre cadrele didactice, învățătorii și educatoarele din rândul minorității noastre?

Ca elev al Școlii de Învățători, „Școala normală” pe care am frecventat-o la Vârșeț, pot afirma cu certitudine că nivelul de specialitate pe care l-au primit elevii acestei școli nu l-au atins prin reformele școlare de la desființarea ei.
Sunt martor al tuturor reformelor care, din aspectul muzicii, au diminuat pregătirea viitorilor învățători și educatori, reducând-o azi la o simplă formalitate. Con­cret: azi, la aceste instituții se înscriu peste 95% studenți fără nici o pregătire muzicală din școlile medii din care provin, iar orele (prelegerile) de muzică pentru instruirea și perfecționarea acestora se desfășoară doar în anul I de studiu în grupe mari (30-40 studenți).
Nu putem vorbi de o muncă pedagogică individuală, necesară începătorilor iar în anul al II-lea muzica, ca obiect, lipsește în totalitate.
Aceasta determină să avem cadre cu facultate de învățători analfabeți și semianalfabeți muzical, care nu satisfac nici minimul de necesități, cum sunt: a) depistarea și munca cu copiii supradotați, un imperativ al timpului în care trăim; b) instruirea formațiilor corale și instrumentale din mediul în care sunt angajați, și multe altele.

Este cunoscut faptul că mai bine de două decenii ați fost preocupat de cercetarea folclorului muzical din această zonă. În ce măsură este cercetat folclorul românesc din Voivodina?

Începând cu anul 1979 am efectuat mai multe culegeri de folclor muzical în câteva localități rurale din Banatul sârbesc, intervievând 22 informatori din 6 localități, de la care am cules și am sistematizat 555 producții folclorice.
Aceste cercetări au avut de stabilit următoarele obiective: în primul rând dacă repertoriul folcloric a păstrat caracteristica vetrei folclorice de proveniență, întrucât știm că românii din Voivodina au venit din Banat, Ardeal și Oltenia. Rezultatul cercetărilor a demonstrat că nu s-a mai păstrat folclorul autentic, cu specificul zonei de experiență. Alt obiectiv a fost verificarea existenței categoriilor folclorice întâlnite în cercetările predecesorilor în această zonă, de folcloriști de talie mondială cum sunt: Bella Bartok (1912) și Constantin Brăiloiu (1955).
În urma cercetărilor am constatat că unele genuri folclorice existente în folclorul  istoric activ, deja n-au mai existat în perioada în care eu am efectuat cercetările: Bocetul (Dodoloaia), Zorile, Baladele. Altele au fost depistate și în perioada cercetării mele, cunoscând chiar o înflorire, cum sunt repertoriul de joc și cântecele vocale lirice.

Muzica, în mare măsură, a contribuit la păstrarea tradiției, spiritualității și românității pe aceste meleaguri. Care au fost primele forme de manifestare muzicală la românii din Serbia?

Românii s-au manifestat prin renumitele tarafuri dar mai ales prin muzica corală. Analizând acest segment putem spune că în majoritatea satelor românești au existat formații corale cu activități bogate și de lungă durată. Din păcate, această activitate în zilele noastre s-a stins, existând la ora actuală doar câteva coruri care activează periodic și în formațiuni reduse ce nu pot îndeplini sarcinile și menirea corurilor existente în trecut.

Etnia română din Voivodina organizează anual numeroase festivaluri: Festivalul de muzică și folclor românesc din Voivodina, Festivalul de muzică și folclor al copiilor, Colindele neamului, Festivalul fanfarelor, Festivalul de muzică ușoară „Tinerețea cântă”. Care este menirea și scopul acestor manifestări culturale?

Festivalurile, trecerile în revistă și alte forme similare au menirea de a aduna laolaltă ansamblurile și soliștii vocali și instrumentiști care practică muzica românească cu scopul de a scoate la iveală tradițiile folclorice românești din această zonă. În ultimul deceniu suntem martori că aceste scopuri nu au fost atinse, întrucât pe primul plan s-a pus numărul participanților, masivitatea participanților și nu calitatea și păstrarea tradiției și a obiceiurilor autentice din Banat.

Ce părere aveți Dumneavoastră despre manualele de muzică ale minorității noastre?

La nivelul Școlii Superioare de Educatoare și al Facultății de învățători, care au o tradiție îndelungată în Vârșeț, studenții noștri nu posedă manuale în limba română care ar satisface necesitățile pedagogico-profesionale. Deși am înaintat în mai multe rânduri și am concurat cu proiecte la tipărirea acestor manuale, sursele materiale au împiedicat tipărirea lor. La școala primară, practica de până ieri a fost să se traducă manualele din limba sârbă de către oameni incompetenți. În aceste manuale, elementele (piesele muzicale) apartenente minorității noastre au fost introduse simbolic și acestea au fost, la fel, nefuncționale pentru vârsta și nivelul copiilor. De exemplu: „Doina lui Bocal”. Repertoriul pentru copii, cântecele ra­diționale și ale obiceiurilor specifice poporului român lip­sesc cu desăvârșire, ca de exemplu: paparudele, do­doloaiele, cântecele de Crăciun etc. Sperăm că în viitorul apropiat vom avea manuale de muzică ce vor satisface criteriile europene, ca de pildă: piesele muzicale să fie în totalitate ale apartenenței naționale și cu mai multe niveluri în funcție de posibilitățile elevilor. Acestea au ca scop pre­gătirea uniformă a fiecărui elev, indiferent de dez­vol­tarea capacităților muzicale la o anumită vâ­r­stă. Pentru aceasta va fi necesară și tipărirea unui ghid al învățătorului, care va ușura munca cadrelor didactice. Pentru realizarea acestor sarcini importante, eu mi-am luat obligația ca în noul an școlar (2005/2006) să avem manuale care să satisfacă necesitățile copiilor de etnie română din Serbia și să aibă o calitate superioară.

O ultimă întrebare, domnule profesor. Ce ne puteți spune despre soarta și viitorul învățământului superior din Serbia?

În anul 1999, la Bologna, miniștrii învățământului din majoritatea statelor europene au semnat un tratat care prevede implementarea căilor integrative a unui învățământ identic în toate țările Europei, sub toate aspectele: pregătirea profesională, perfecționarea în specialitate, echivalarea gradelor etc.
țara noastră a semnat printre ultimele acest tratat iar în această primăvară Parlamentul sârb va ratifica Legea învățământului superior, care, dacă va fi ratificată, va schimba situația actuală în totalitate, oferind studenților posibilități și drepturi egale cu standardele din Europa.

Vă mulțumesc, domnule profesor!
Interviu consemnat de Dorinel Stan în 2005, actual și în prezent

 

Prof. dr. Ion Lelea s-a născut pe data de 29.07.1951 la Toracul Mare. După terminarea școlii generale din localitate, se înscrie la Școala Normală de învățători din Vârșeț. În aceeași perioadă frecventează și Școala de muzică (6 ani) având ca obiecte principale: teoria muzicii, solfegiul și pianul. În 1971 se înscrie la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București, Facultatea de Pedagogie, Compoziția muzicală – Muzicologie. Universitatea din Zagreb (Croația) îi echivalează diploma de studii postuniversitare, conferindu-i-se titlul științific de Magistru în muzicologie. În anul 1982 Ion Lelea se înscrie ca doctorand la Conservatorul de Muzică „George Dima” la Facultatea de Muzică și Compoziție Muzicală, Muzicologie de la Cluj-Napoca. Doi ani mai târziu (1984) susține cu succes teza de doctorat în prezența a peste 40 de oameni de știință. Astfel, i se conferă titlul științific de doctor în muzicologie. În perioada anilor 1984-1988 prof. Ion Lelea este angajat ca profesor la Școala medie pedagogică din Vârșeț iar în 1989 este numit ca profesor de muzică la Academia pedagogică. Din 1994 până în prezent Ion Lelea funcționează ca profesor de Metodica culturii muzicale și Practica vocal-instrumentală la Școala Superioară pentru educatoare din Vârșeț. În anul 1998, când la Vârșeț se deschide despărțământul Facultății de învățători din Belgrad în limbile sârbă și română, dr. Ion Lelea este numit conferențiar universitar la această facultate. Profesorul a fost instructorul corurilor mixte și de cameră din Coștei, Vârșeț, Voivodinț, Mesici, cu care a obținut succese deosebite. Mai bine de două decenii participă la un număr semnificativ de seminarii, sesiuni științifice, simpozioane, mese rotunde în țară și în străinătate cu mai multe prelegeri și lucrări științifice. Scrie articole de specialitate cu referiri la viața muzicală a românilor de pe aceste meleaguri în: „Libertatea”, „Cuvântul românesc”, „Tradiția”, „Caietele S.L.R.”, „Almanahul Libertatea” etc. Mai mulți ani a fost președintele comisiei artistice și a juriului Festivalului de Folclor și Muzică al Românilor din Voivodina. Este printre primii care a inițiat Festivalul de Muzică și Folclor al Copiilor Români din Voivodina.

%d blogeri au apreciat: