Fanfara din Coștei (3)

Fanfara ”Mihai Eminescu” din Coștei
Fanfara ”Mihai Eminescu” din Coștei

Fanfara a rămas fără instrumente
Dragostea şi respectul coşteienilor pentru credinţa strămoşească, cântecul şi jocul popular nu i-a părăsit nici pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La Adunarea generală din 2 februarie 1941, în fruntea Reuniunii de Cântări şi Citire a fost ales Miron Maleta, comerciant, iar în fruntea corului dirijorul Ion Jumanca, preot care a împrospătat repertoriul corului cu cântece noi printre care s-au găsit şi cântecele: „Trăiască România mare” şi „Pui de lei”, respectiv Pavel Ciobanu, învăţător, care a pregătit, printre altele, şi cântecul „Ilenuţa”. Pe timpurile acelea nu erau formaţii de dansatori, ci doar grupul de căluşari în frunte cu vătaful Ionel Iencea. Dirijorul fanfarei Păntelie Drăghici a reuşit să reanimeze activitatea acesteia, aşa că fanfara participă la mai multe manifestări ocazionale. Pregătirile din perioada de iarnă au contribuit ca membrii Reuniunii de Cântări şi Citire să se prezinte în primăvara aceluiaşi an în parcul din Vârşeţ, deşi ţara era ocupată, în faţa ambasadorului României la Belgrad, domnul Victor Cădere, corul interpretând cu măiestrie „Imnul studenţilor” de Radu Giru. Colaborarea corului din Coştei cu Corul „Doina” din Biserica Albă a dus la apariţia în comun în faţa publicului şi vizite reciproce permanente, la Biserica Albă, prezentându-se pe lângă cor, fanfara, căluşarii şi trupa de teatru cu spectacolul „Germanii în Africa”, spectacol pentru care coşteienii dezbrăcaţi, pentru o autenticitate mai mare a spectacolului, „s-au fricat cu funingine”, iar timpul rece şi sănătatea precară a unui dintre actori, care a răcit şi s-a îmbolnăvit grav, au dus la scurt timp la moartea acestuia.
După bombardarea Belgradului din 6 aprilie 1941, şi până la reîntoarcerea prizionerilor (aproximativ 60 de persoane), activitatea a decurs anevoios, în condiţii precare de război, însă coşteienii nu şi-au pierdut spiritul şi dragostea pentru frumos. În vara aceluiaşi an, fanfara, corul şi căluşarii cântă din nou în parcul Vârşeţului, în prezenţa ambasadorului României şi altor invitaţi, Păntălie Drăghici interpretând la flaut cântecul „Doina Oltului”, pentru ca după program, toţi să fie invitaţi la o masă comună. Activităţile şi repetiţiile au continuat şi pe parcursul anului 1942. Miron Maleta reuşind să procure la Belgrad, pentru Casa Naţională o lampă la petrol „Petromax” (800 de lucşi), pe care a adus-o în spate de la Vârşeţ, pentru a nu i se întâmpla ceva. Lumea s-a adunat să vadă „lumina pe care nu a mai avut-o până atunci în sat”! În fiecare an de Crăciun, Anul Nou, petreceri ocazionale…, sala Casei Naţionale era arhiplină de săteni, aceştia neavând altă distracţie. Deşi exista cor mixt, pe timpul ocupaţiei activa doar corul bărbătesc, deplasarea şi participarea la diferite manifestări ocazionale datorau şi efectuau prin intermediul „Astrei Române”. Iar echipa de fotbal „Căraşul”, a primit numele de „Avram Corcea”. Pe timpurile acelea corurile cântau şi la înmormântări, între corurile conduse de cei doi dirijori existând chiar şi unele mici divergenţe, deşi membrii acestora erau aproape aceleaşi persoane.
Corul din Coştei a colaborat foarte bine cu „Corul meseriaşilor sârbi” din Vârşeţ, organizând împreună concerte comune şi vizite reciproce. Trebuie spus că toate manifestările, atât cele cu caracter pur românesc, cât şi cele la care se prezentau apartenenţii noştri, erau dirijate şi coordonate de avocatul Alexandru Butoarcă din Vârşeţ şi preotul Fiştea din Grebenaţ. Când în anul 1944 în aceste părţi au intrat trupele ruseşti, Pavel Ciobanu părăseşte Coşteiul şi pleacă în România.  În vremurile de război, la fiecare manifestare culturală, de regulă în faţă merge un pluton de soldaţi germani, urmaţi de fanfară, cor, căluşari… Deşi, erau vremuri grele, coşteienii nu şi-au „părăsit şi trădat” tradiţia strămoşească, care i-a menţinut pe aceste meleaguri: cântecul, jocul, fanfara, limba, portul naţional, obiceiurile…, şi sentimentul că aparţin unui popor mândru!

Activitatea fanfarei se intensifică, anii `50 ai secolului trecut
Activitatea fanfarei se intensifică, anii `50 ai secolului trecut

Pe 1 octombrie 1944, în Coştei intră trupele sovietice, luptătorii noştri străbătând tot mai greu din cauza timpului ploios. Apariţia partizanilor în sat pe 15 noiembrie a făcut ca toţi fanfariştii, la ordinul acestora, să se adune în faţa primăriei, detaşamentul fiind condus de un tâmplar din sat pe numele Stanimir (din familia Ghela), care a ordonat ca toţi fanfariştii să se ataşeze luptătorilor din Vârşeţ pentru plecare pe frontul din Srem. Printre cei forţaţi să urce în trăsuri era şi Ion Rotariu, cel ce avea să devină unul dintre cei mai vestiţi dirijori ai Banatului, şi tatăl acestuia, Gheorghe. Nici insistenţele permanente ale mamei lui Ion nu l-au înduplecat pe „comandatul din Coştei”! La numai câteva zile după sosirea şi „instalarea” la cazarma din Vârşeţ, mulţi coşteieni au fugit acasă, părăsind instrumentele cu care au plecat, în fanfara militară rămânând doar Nicolae Buda şi Titu Voin. În perioada 1944-1947, fanfariştii din Coştei au rămas practic fără instrumentele proprii care le-au rămas în armată. Reîntors de pe front Nicolae Buda a ordonat dirijorului Păntălie Drăghici să plece cu două trăsuri la Vârşeţ pentru redobândirea instrumentelor la care ţineau atât de mult, dat fiindcă ştia că instrumentele sunt ascunse în podul Hotelului „Gluckman”. Autorităţile de atunci nu au vrut să restituie instrumentele care aparţineau coşteienilor, (probabil pentru că nu s-au supus ordinului), acestor fiind date instrumentele nemţilor care au părăsit ţara, aşa că în anul 1947 fanfariştii îşi reiau activitatea.
După eliberare, corul de odinioară rămâne în cadrul bisericii, în perioada 1944-1945 constituindu-se un nou cor din tineri talentaţi conduşi de Gheorghe Pitic, în repertoriul lor găsindu-se, printre altele, şi piesele: „Hai plugari cu noi”, „I-a sculaţi voi boieri mari”, corul atrăgând de partea sa şi pe unii corişti care în anul 1906 au participat la Bucureşti, printre aceştia găsindu-se: Gh. Fera, Gh. Pitic, Gh. Mircea, P. Drăghici, I. Iencea şi M. Şchiopu. Nici trupa de teatru nu a stat pe loc. Condusă de inimosul Ion Petrică pune în scenă, în genere comedii scurte care relaxau publicul şi erau mai uşor de interpretat, printre acestea amintim: „Putea să fie mai rău”, „Dr. fără voie”…, la teatru fiind incluşi Maria Stricea, Iula Boja, Ana Ignia, Vioara Budă, Maria Păuța, Olimpia Doban, Gheorghe Mozor, Ion Ţera, Adămiţă Ţăran, Petru Toma, Ion Berlovan, Persa Gurila, Ion Rotariu…
– va urma –
Mariana Stratulat

%d blogeri au apreciat: