Familia de sculptori Bosioc

Nistor Bosioc cu fii Iosif şi Iulius
Nistor Bosioc cu fii Iosif şi Iulius

 

Nistor Bosioc şi urmaşii săi Iosif, Iuliu, Gheorghe şi Nistor junior au efectuat sculpturi în 13 biserici din Banatul Sârbesc. Familia de sculptori Bosioc, mai precis Nistor şi urmaşii săi, Iosif, Iuliu, Gheorghe şi Nistor junior au fost umăr la umăr cu mari artişti ai şcoli de pictură din mânăstirile Săraca şi Sredişta Mare, Oraviţa, Bocşa, Lugoj, Caransebeş, Vârşeţ, Timişoara, Arad, Becicheretul Mare şi cu meşteri tâmplari din familiile Ianici din Arad, Marcovici din Novi Sad sau Cotârlă din Oraviţa care în jumătatea a doua a secolului XIX şi prima jumătate a secolului al XX−lea au fost angajaţi să picteze şi sculpteze multe biserici din Banat.
Familia de sculptori Bosioc este de origine din localitatea Berlişte, Judeţul Caraş−Severin, România dar au avut relaţii de sânge cu Banatul Sârbesc, mai precis cu Nicolinţul, deoarece la sfârşitul secolului XVIII sau începutul secolului XIX, fraţii Avram, Gheorghe şi Şoimul s−au stabilit în această localitate.
Până spre sfârşitul secolului al XVIII−lea majoritatea bisericilor au fost construite din lemn iar multe din ele au fost distruse în timpul deselor războaie sau incursiuni ale trupelor otomane pe aceste meleaguri. Curtea de la Viena, la 16 iulie 1779, a adoptat criterii foarte stricte pentru construirea lăcaşelor de cult, astfel că noile biserici trebuiau construite după anumite planuri şi din cărămidă. Unele biserici din satele noastre au fost construite din cărămidă şi înaintea acestei legi ca bunăoară cea din Grebenaţ, construită în 1722, totuşi majoritatea bisericilor de la noi construite din cărămidă au fost zidite în perioada 1800 (Uzdin 1801) – 1930 (biserica din Ovcea). Aceste schimbări au necesitat şi angajarea pictorilor şi sculptorilor de vază români şi străini pentru a picta şi sculpta bisericile din această parte a Banatului.

Ușa altarului bisericii din Nicolinț
Ușa altarului bisericii din Nicolinț

 

 

 

Dintre sculptorii care u fost solicitaţi cel mai mult şi care s−au bucurat de o apreciere deosebită în multe localităţi bănăţene, un loc de vază a revenit iscusitului Nistor Bosioc (1850−1921 ) şi celor doi fii ai săi Iosif (1867 – 1951) şi Iuliu (1875 – 1959), apoi nepotului Gheorghe şi strănepotului Nistor junior (1907 – 1988). Aşa cum a consemnat Maria Boisoc, (fiica lui Iuliu, născută în 1923) Iuliu Bosioc împreună cu tatăl şi fratele său au efectuat lucrări în 65 de biserici din Banat, opera lor fiind admirată de mulţi români dar şi străini.
Sculptorii din Familia Bosioc, în special Iuliu, s−au bucurat de multe recunoştinţe dar şi diplome de onoare de la expoziţiile la care au participat, ca bună oară la Bucureşti, Neapoli, Barcelona, Timişoara, Budapesta, Vârşet…
Predecesorul familiei de sculptori Bosioc, Nistor, conform datelor disponibile, primele lucrări le−a făcut la biserica din Jurjova în anul 1886. Preotul din Jurjova, Sineriu Bistrean în „Foaia Dieceseană” din luna noiembrie 1886 scrie:
„ … văzându−l pentru prima oară, în suman şi opinci, cu purtarea sa sătească, nu ne−am încumetat ai da spre lucrare „două tronuri” şi „trei uşi” de la templă, ne având nădejdea că sculptorul român ne va mulţumii…
Dar românul tot român este şi tocmai Nistor Bosioc din Berlişte este un român adevărat care ştie ce−i parolă şi vorbă românească… Înainte de termen ne−a surprins prin fineţea şi măestria, ce eşise din mâniile sale… Pot mărturisi cu cuget curat că sculptorul român Nistor Bosioc poate realiza cu orice sculptor străin… şi−l recomand onoratelor comune bisericeşti ca pe un român onest şi cu credinţă, scutindu−ne astfel de lucrurile cele nesolide a unor sculptori străini şi cu caracter dubiu…”.
Conform consemnărilor Mariei Bosioc, Nistor Bosioc şi fii Iosif şi Iuliu primele lucrări în aceată parte a Banatului le−au efectuat în 1889−1890 la biserica din Biserica Albă, au urmat apoi lucrările la bisericile din Alibunar, Deliblata, Maramorac, Panciova, Ulmu, Râtişor, Sân−Mihai, Toracul Mic, Vârşeţ, Satu−Nou, Cuvin şi Voivodinţ.
Preotul biserici din Cuvin, Alexandru Guga, despre lucrările lui Iuliu Bosioc făcute la iconostasul biserici în anul 1937 a consemnat „ … tâmpla din Cuvin se înalţă bogat împodobită cu decoraţiuni filigran executate în tot ce are mai frumos stilul baroc..”
Altarul biserici din Satu Nou a fost îmbogăţit cu ornamente sculptate în lemn şi aurite în anul 1938/39, iar într−o scrisoare din 23 aprilie 1939, preotul Ioan Murgu îşi exprimă mulţumirile artistului şi remarcă: „…Îţi comunic cu plăcere că sculptura şi aurirea templului, cât şi a celorlalte părţi din Biserica Română din Satu-Nou executate de dumneata, este de o frumuseţe rară, admirată de toată lumea vrednică de numele de care te bucuri şi te recomand tuturora cu toată căldura inimii, ca pe un artist distins, apreciat în lucrările artei bisericeşti..”
Iuliu Bosioc a expus la expoziţia din Vârşeţ (1902) mai multe sculpturi în lemn făcute cu dârzenie în mod artistic, iar cum a consemnat presa vremi:
„… Ministrul agriculturi a zis că va trimite pe ţăranul artist care sa distins la expoziţia din Vârşeţ la o şcoală industrială ca să se perfecţioneze în arta sculpturi…”

Altarul bisericii din Nicolinț - detaliu
Altarul bisericii din Nicolinț – detaliu

Comitetul parohial din Nicolinţul mare, la 16 februarie 1925, încredinţează lucrările de sculptură a biserici sculptorului Nistor Bosioc. Împreună cu Iuliu şi Iosif, Nistor Bosioc are nevoie de şapte luni de zile pentru a termina lucrările, conform contractului acestea s−au terminat la 1 septembrie 1925. Lucrările la sculptarea biserici au costat 455784 lei, iar deoarece consiliu parohial a comandat şi 52 scaune paralele, valoarea totală a lucrărilor a fost de 472.680 lei. Prin contractul semnat sculptorul şi−a luat obligaţia să organizeze transportul sculpturilor până la frontieră iar de la frontieră transportul s−a efectuat de către biserica din Nicolinţ.
În consemnările Mariei Bosioc se precizează: „ …Îmi amintesc din povestirile tatălui, că atât tata precum bunicul şi unchiul au fost foarte mândri că vor lucra biserica din Nicolinţ unde după cum preciza bunicul, aveam fraţii de sânge..”.
După unele amintiri în perioada cât a fost la Nicolinţ, Iulius Bosioc şi cei doi fii ai săi au gost găzdui şi de familia Bosioc din Nicolinţ. Pentru ospitalitatea de la Nicolinţ, Iulius Bosioc şi urmaşi săi va onora pe câţiva nicolinceni, după douăzeci de ani, mai precis în 1945, când îi vor găzdui, o perioadă de timp, cu ocazia pribegiei lor prin România din cauza războiului.
Păstrez cu sfinţenie tejgheaua la care a lucrat tatăl meu Iuliu, dălţile şi pietrele de ascuţit, ramele şi diferite obiecte sculptate, multe mulaje, a consemnat Maria Bosioc ultima urmaşă din familia de sculptori Bosioc, în ultima scrisoare trimisă la Nicolinţ pe 30 mai 1978. În ultima parte a vieţi, tatăl trăia din amintiri, povestând celor care l−au vizitat despre munca, călătoriile şi succesele salte… Se plimba prin atelier, deseori oftând şi zicând „ … Oh dălţilor cum să plec de lângă voi…” Pe un perete în micul său atelier−muzeu a lăsat cea din urmă lucrate a sa, flori şi spice de grâu dăltuite de el în lemn, montate şi încadrate într−o ramă în stil baroc, toate în culoarea naturală a lemnului.
I. Turcoane

 
Literatura:
Valentin Mic, Ilie Baba, Biserica din Satu-Nou, Editura Fundaţiei, Novi Sad 1997
Adrian Negru, Impulsurile timpului, Lumina, Drobeta Turnu Severin, 2002.

%d blogeri au apreciat: