Noutăți

Două evenimente importante pentru românii din Serbia și Ucraina anulate din cauza reducerii bugetului ICR

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române (31 august) în comunitățile istorice din vecinătatea României urma să fie marcată în acest an prin două evenimente culturale în Voivodina-Serbia și Maramureșul Istoric – Ucraina.
Pentru această dată, erau programate: un concert al marelui maestrului Nicolae Furdui Iancu la Vârșeț în Serbia și reprezentații ale grupului Iza din Maramureș și formația Direcția 5 la Slatina în Ucraina.
Atât Comunitatea Românilor din Serbia, cât și Clubul Maramureșenilor din Dreapta Tisei, care sunt partenerii ICR în realizarea acestor proiecte, au anunțat în comunitătile lor, de mai bine de o lună, organizarea acestor evenimente importante pentru românii din zonă și au făcut demersurile necesare pentru rezervarea sălilor de concert și promovarea lor.
Românii din Voivodina și Maramureșul Istoric așteptau ca o sărbătoare sfânta pentru ei, care este Ziua Limbii române să se bucure de suportul României, al Guvernului român, iar ICR să asigure finanțarea promisă anterior. Iată însă că Guvernul a tăiat o parte din bugetul ICR, iar instituția a anunțat cele două asociații românești că nu mai poate susține sărbătorirea “Zilei Limbii române”.

Liderul Comunității Românilor din Serbia, Stevan Mihailov constată cu tristețe că “Sigur că este regretabilă tăierea bugetului dar comunicatul ICR nici măcar nu pomenește de această importantă sărbătoare care este “Ziua Limbii române” sau de miile de români care ar rămâne profund dezamăgiți dacă aceste evenimente nu ar avea loc. ICR pomenește de cărți, expoziții și alte evenimente, dar nimic de “Ziua Limbii române”! Să nu conteze pentru ICR această zi sărbătorită de românii de pretutindeni?”
Nu putem să nu-i dăm dreptate liderului român din Serbia și să nu ne gândim că poate  ar trebui comparate bugetele alocate de ICR tipăririi de cărți, expozițiilor sau serilor de lectură și cel alocat celor două comunități istorice românești din Serbia și Ucraina pentru sărbătoarea Limbii române. Poate bugetul fiind mai mic se poate găsi o soluție.
Este totuși o sărbătoare importantă la care inclusiv Ministerul de Externe și Guvernul ar trebui să se gândească pentru că dincolo de faptul că este vorba de mii de români dezamagiți, imaginea României ca Țara Mamă a acestor comunități va fi afectată.
Sursa : Romanian Global News

You may also like

Comments are closed.

More in:Noutăți