Căldura sufletului și lumina gândului ale celor ce simt cultura limbii române

Viorel Dolha, Pelin Galina și Dorinel Stan
Viorel Dolha, Pelin Galina și Dorinel Stan

 

„Deşi trăim într-o lume individualistă, grupul este glorificat“ – interviu în grup cu profesori ce promovează cultura limbii române pretutindeni, România (Arad), Ucraina (regiunea Odesa), Serbia (Vârșeț).

Există oameni Tari cum este roua,
 ei nu îmbătrânesc, ei nu au grabă,
Ei zilnic adresează pomilor și nouă
Cuvinte sfinte, sincere cuvinte
Și oamenii aceștia-ntotdeauna
Au șoapte mari de zei, șoapte mari și sfinte.

Stimați  profesori, fascinaţia internetului diminuează bucuria unei comunicări „faţă în faţă”, dar oferă drept recompensă, un bob  de comoditate. Tastăm, slobozim gândurile şi, dacă ne auzim, trăim emoţia aşteptării unui răspuns de la celălalt capăt.
Am onoarea să ofer mediului pedagogic român de pretutindeni un interviu de suflet cu  personalităţi ce trăiesc limba română prin fapte, fiind  promotori ai neamului românesc prin acţiuni și diverse activităţi ce  reînvie istoria neamului, mereu în dezvoltare, completând astfel comoara spirituală a omenirii.

 
Ce V-a motivat să alegeți profesia de dascăl?

 
Dolha Viorel:  La 14 ani doream să fiu arheolog, jurnalist sau pădurar. Conducerea şcolii le-a spus colegilor care au zis că vor să dea examen la ,,pedagogic” cum că elevi de la ţară ca noi nu avem şanse la un liceu cu o aşa concurenţă. Am luat-o ca o provocare şi abia atunci m-am hotărât că voi alege pedagogicul. Şi am intrat pe primul loc. Abia mai târziu am început să nu îi înţeleg pe alţii cum pot trăi fără să fie dascăli.
Pelin Galina:  Din frageda copilărie am avut un interes deosebit pentru școală. Pe atunci, școala pentru mine, copil de la țară, era o lume plină de viață și mister. Animatorul acelei lumi era dascălul. Când am devenit elevă, m-a frapat felul de a fi al învățătoarei mele și de atunci a încolțit în mine dorința de a deveni dascăl, de a dezvălui și altor copii taina cărții și a cunoașterii.
Dorinel Stan:  M-am nascut într-o familie de buni români, care mi-au insuflat dragostea față de prima limbă și anume LIMBA ROMÂNĂ. Străbunicul meu preot în asezarea de baștină, ,bunicii, părinții, precum și factorul ereditar au contribuit într-o măsură decisivă la modelarea spiritului de conștiință umană și națională. Am fost trimis la școală, pentru a învăța carte, respectiv pentru a deveni preot sau dascăl, după „frumosul nostru obicei de odinioară”. În Serbia, singura facultate cu  limba de predare română este cea de Învățători de la Vârșeț, respectiv facultatea de Limba Româna din Belgrad (Novi Sad). Astfel, am rămas aproape de vatra părintească și de moșie pentru a nu se destrăma. Conform teoriei mediului psihosocial și locul nașterii are influență asupra profilului, moralului și caracterul persoanei. Pot spune cu certitudine, am simțit pulsul profesiei de Învățător încă din frageda copilarie, m-am urmat destinul și steaua călăuzătoare.

 
Se spune că generația tânără la etapa actuală nu are modele și țin să cred că nu  este așa. Cine au fost modelele Dvs.?

 
Dolha Viorel: Cu câţiva ani în urmă am realizat cât de importanţi au fost dascălii din anii mei de şcoală. Nu voi putea uita niciodată chipul de zână al învăţătoarei mele Florica Mihiţ din clasa I. Era tânără absolventă, în primul său an de învăţământ. Învăţam şi iubeam şcoala fiindcă simţeam că mă iubeşte şi ea. Am luat premiul întâi. Din clasa a doua mi s-a schimbat învăţătoarea cu o alta care îmi părea că nu mă iubeşte. Refuzam să ridic mâna la lecţii. I-a spus mamei că sunt un ,,mutălău”. Doar cât mi-a fost ea învăţătoare eu nu am luat premiul întâi. Realizez acum că în gimnaziu mi-a plăcut istoria din cauza doamnei Momir care m-a invitat la ea acasă şi mi-a împrumutat cărţi mie, unul dintre elevii săraci ai clasei. Am scris poezii şi eseuri fiindcă doamna Doina Kiri mă aprecia şi m-a invitat să scriu în revista şcolii din sat. Mi-a plăcut franceza fiindcă doamna Danciu mi-a dăruit un dicţionar. În liceu ni s-au schimbat deseori profesorii. În funcţie de ei îmi schimbam şi eu disciplinele la care participam la olimpiade şcolare. Datorită unui Vasile Popeangă, Mircea Popa şi Marţian Iovan am luat locul I pe judeţ la istorie şi am fost la olimpiada pe ţară la filozofie. Şi după terminarea şcolii aceştia au continuat să ţină legătura cu mine sunându-mă sau invitându-mă la dumnealor acasă. Aceste gesturi obligă un tânăr să ţină ştacheta sus şi îi îndreaptă sigur paşii spre un domeniu sau altul.
Pelin Galina: Și eu consider că nu este așa. De multe ori tinerii sunt neconformiști, rebeli, tind spre maximalism și nu descoperă modele în  jurul lor.  Eu am avut norocul de a avea drept model prima mea învățătoare,  apoi – profesoara de limbă și literatură română, care posedă la perfecție limba, era dotată cu artistism, cu un deosebit simț al cuvântului și măestrie pedagogică.
Dorinel Stan: Modelul meu în viața a fost dascălul dedicat total meseriei. Cel care m-a învățat primii pași ai experienței în evoluția plină de obstacole. Modelul aproape perfect (ideal nu există), pe lîngă competențe didactice de specialitate, deținea abilități empatice și sociale, Învățătorul model avea talent oratoric, măiestrie pedagogic și tact. Dascălul și-a îndeplinit misiunea atunci când trece în eternitate și rămâne în conștiința elevilor. Un model devine valabil cand produce efecte pozitive – cauta perfecțiunea. Pe parcursul școlarizării au fost cadre didactice care și-au lăsat amprenta asupra vieții mele și carora le sunt profund recunoscator.

 
Daca V-ar întreba un tânăr, de ce să urmeze cariera de profesor, ce i-ați răspunde?

 
Dolha Viorel:  În care profesie mai eşti în fiecare zi ,,un mic Dumnezeu” în ochii a zeci de ochi nevinovaţi? În care profesie mai ai în palme sufletele viitorului lumii: copiii?
Pelin Galina: Să se consume cu alți copii așa cum s-au consumat alți dascăli la modelarea personalității lui. E o onoare să fii dascăl, deoarece contrebuim cu  responsabilitate și cu multă dăruire la „însăilarea”  unor destine, viitorului a sute de copii.
Dorinel Stan: Dascălul aduce lumina în ochii și sufletul copiilor și este în continuare în mediul rural (mai putin urban) privit ca-o autoritate demna de toată crezarea, respectul și admirația comunității. Indiferent ca în timp, statutul sau a suferit o depreciere considerabila  se spune ca a fi dascăl este cea mai nobilă meserie. Dascalul este om  mare! Valoarea dascălilor se stabilește în timp, mai târziu, dar rămân o viață în memoria colectivă a oamenilor repere marcante și inegalabile.

 
Analizând dimensiunea spirituală a carierei Dvs. didactice, observăm că ați promovat activ cultura limbii române. Vă rog să ne relatați prin ce forme, în ce mod?

 
Dolha Viorel: De la 20 de ani m-au fascinat comunităţile româneşti de dincolo de frontierele României. Din fiecare carte citită am început să notez şi cea mai mică informaţie despre Basarabia, Bucovina de Nord, Transnistria, Maramureşul de Nord, Voivodina, Serbia de răsărit, Cadrilater, Vidin, despre aromâni, meglenoromâni, istroromâni. Trecutul şi prezentul tragic, aidoma unui film indian, al acestor oameni de un sânge cu mine mi-au acaparat definitiv sufletul, mintea şi timpul. M-au dus atunci paşii acasă la ei în Transnistria, Macedonia, Vidin, Basarabia, Valea Timocului şi Valea Moravei, Voivodina, Istria, Cernăuţi. Publicate sau nu, am scris lucrări despre fiecare dintre aceste comunităţi, am legat parteneriate în primul rând cu dascălii români de acolo, ei fiind cei care apără în aceste comunităţi frontierele limbii române…
Pelin Galina: În mediul nostru de bilingvist e important, în primul rând, să vorbească o limbă îngrijită și în afara orelor de curs, în orice împrejurări nu s-ar afla. Personal, cer cu strictețe, respectarea normelor lingvistice în exprimarea orală și scrisă, de la elevi, de la colegii de breaslă. Organizez, contribui la efectuarea activităților extracurs cu tematică lingvistică sau  literară. Promovez totul (din ce e posibil) ce ține de cultura națională: cântec, dans, obiceiuri, datini, marcarea sărbătorilor populare, pentru promovarea atât a culturii cât și păstrarea istorie limbii române.
Dorinel Stan: Cultura limbii române în Serbia am promovat-o în calitate de cadru didactic, unul din reprezentanții mediului asociativ românesc, publicist, scriitor, cercetator și luptator pentru drepturile românilor din Serbia. În calitate de redactor-șef fondator al unicei reviste cu profil istoric și cultural a românilor din Serbia „Glasul Cerbiciei”, care apare sub egida asociației „Românii independenți din Serbia” (RIS), înființat în anul 2008.
Între anii 2000-2009 redactor-șef adjunct la „Cuvântul Românesc”, publicație centrala a CRS-ului. În trei mandate consecutive îndeplinesc funcția de președintele SCA „Avram Iancu” din Srediștea Mică (Pârneaora), reînființez formatiunea muzicală-fanfara, grupul coral și sectia de teatru cu care particip la treceri în revistă și festivale. Autor a peste 100 de articole axate pe cultură și istoria romanilor din Serbia, colaborând la mai toate ziarele și revistele care apar în limba română, precum și la diverse publicații din Romania și R, Moldova. În anul 2012, public la Editura Presa Universitară Clujeana din Cluj, studiul cultural „Societătile cultural-artistice  românești din Voivodina 1945-1962”, iar anul acesta  la Editura „Românii Independenți din Serbia” va apare studiul monographic „Manastirea ortodoxă Srediștea Mică” și ”Un corespondent din Serbia al lui B. P. H. – Mihai Juică”.
Din  2010 sunt președintele organizatției de interes obsteșc „Românii Independenți din Serbia” cu sediul la Vârșeț și  membru al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia (CNMNRS) cu sediul la Novi Sad. Așadar, sunt pe „baricadele limbii române în Serbia”.

 
Cum vedeți viitorul culturii limbii române?

 
Dolha Viorel: Spun cercetătorii că şi soarele va muri într-o zi. Eu cred că omenirea va continua să existe şi atunci mutându-se la timp pe planete din alte sisteme solare. Refuz să cred că poate să dispară cândva limba română. Românii ardeleni au trăit 1000 de ani sub legi maghiare care spuneau că ,,valahul nu are voie să poarte haine de postav şi nici să îşi ridice casă de piatră”. Dacă o mie de ani au păstrat limba română nişte ciobani cu preoţi fără carte, cum să nu fie nepieritoare cultura română după ce pronia ni i-a dat ca păstori pe Eminescu, pe Goga, pe Mateevici, pe Vieru şi pe dascălii care îi aduc pe aceştia în casele copiilor de azi şi de mâine!
Pelin Galina: Cam cețos pentru mediul nostru, spre marele nostru regret. Nu există o necesitate funcțională a limbii române în afara satului nostru. Autoritățile locale, care au o pregătire alolingvă, marginalizează, limitează din ignoranță sau necunoaștere funcționarea limbii materne. Acest lucru, pentru noi e  strigăt la cer.
Aceasta și motivează afirmația mea de la început.
Dorinel Stan: Mediul asociativ românesc din nordul și sudul Dunării în acest moment al refacerii spirituale ,depune eforturi constante pe altarul păstrării ființei și spiritualității romane și reprezintă, alternativa și optiunea principale a „Românilor pentru Români”. Însă, există incertitudinea, ca în continuare formațiunile politice prin asociațile românești fantome și sub sechestru, să mențină controlul și influența asupra instituțiilor românești. Așa, eficiența institutională românească din Serbia este pusă sub semnul întrebării de cei care o conduc. Lupta pentru existență identitară și spirituală a românilor din Serbia, depinde de elaborarea unei noi strategii culturale de dezvoltare a mediului asociativ românesc, care trebuie să se bazeze pe elementul strict românesc și nu valah, iar obectivele strategice se ating prin programul de afirmare culturală, care are la bază păstrarea filonului românesc în Serbia, pentru ca programele de activitate și dezvoltare culturală să fie viabile, trebuie împletite armonios cu politici de dezvoltare coerente. Astfel, Strategia cultural „Prin cultură la identitate și spiritualitate” a „Românilor Independenți din Serbia” (2014-2015) constituie temelia păstrării nestingerite a identității naționale române și asigurarea de condiții necesare de creare a unui sistem instituțional propriu. Planul de activitate și dezvoltare este conceput pentru buna funcționare pe termen scurt, mediu și lung, avansarea și aprofundarea relațiilor cu accentul pe sprijinul organelor și instituțiilor din România.
Cultura este una din compomentele esențiale ale vieții pe care orice comunitate etnica responsabilă are datoria de a oferi apartenenților sai, iar pentru românii din Serbia înseamnă identitate și spiritualitate. Însă, fara suportul DPRRP din cadrul MAE din România, oaza de români din Voivodina dispare, iar în Timoc fenomenul „Valah” câștigă spațiu și adepți.

 
Ne puteți lăsa un mesaj sau un îndemn pentru toți care contribuie la   promovarea vorbitorului cult  de limbă română?

 
Dolha Viorel: Fiindcă în august 2015 ne vom întâlni în congres AGIRo la Cluj, vă propun un îndemn al ministrului educaţiei din Anglia către învăţători apărut în august 1926 în revista ,,Învăţătorul” din Cluj- organ al Asociaţiei Învăţătorilor Români din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş. Aceste cuvinte pot fi socotite ca adevărate „table ale legii” şi pentru învăţătorul român: „Fiţi plini de iubire, drepţi, răbdători şi perseverenţi. Să aveţi o idee modestă despre voi, dar o idee înaltă despre funcţia voastră. Să nu treacă nici o zi, fără să învăţaţi ceva, fie de la elevii voştri, fie din cărţi, fie de la lumea în care trăiţi. Hrăniţi-vă sufletul citind zilnic din cărţile umane, din poeţi, din istorici, din biografi: ei încălzesc inima şi întăresc voinţa. În politică fiţi alături de optimiştii, cari cred că lumea poate fi ridicată prin instituţiile bune şi voi sunteţi una din bunele instituţii ale lumii”.
Pelin Galina: Îndemnul este că, totuși să nu pierdem curajul și să contribuim în continuare la formarea vorbitorului cult de limbă română, căci mare e Dumnezeu. Să nu lăsăm să se stingă focul din vatră, în ciuda tuturor greutăților. Prin urmare,  doar împreună putem lupta întru apărarea limbii române.
Dorinel Stan: Asociatia RIS pe care o reprezint încurajeaza creșterea participării românilor la o viață culturală activă, dinamică și conectată la valorile culturale românești autentice și naționale prin sprijinirea dezvoltării tuturor actorilor culturali să pastreze și să valorifice bogația patrimoniului românesc cultural local, regional și național pe întreg teritoriul Serbiei.

 
„Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre și prin gândurile noastre.” (Sfântul Isaac Sirul)
Viaţa unor oameni este ca o carte deschisă, pe care o poţi citi sau reciti ori de câte ori simţi nevoia. Aceştia sunt oamenii cu suflet mare, pe care şi-l dăruiesc tuturor – familiei, prietenilor, colegilor, chiar şi neprietenilor.
Distinși profesori, distinși promotori ai limbii române, Vă admir și Vă mulţumesc pentru confesiunile pe care mi le-aţi oferit nu numai mie ci şi cititorilor acestor rânduri. Vă doresc în continuare sănătate şi multă putere de muncă!

A consemnat Olga BALANICI,
profesor de discipline de specialitate și informatică, grad didactic I, Colegiul Poltehnic din mun. Bălți, membru echipei de redacție al revistei „Învățătorul Modern”, membru AGIRoMd.

%d blogeri au apreciat: