CRS a sărbătorit Unirea Principatelor Române

Felicitări pentru activarea site-ului celei mai vechi și importante organizații românești din Serbia – Comunitatea Românilor din Serbia, în care găsim, simbolic, articolul despre serbarea Unirii Principatelor Române, așa cum dorim și sperăm ca și CRS să unească organizațiile românilor din Serbia. Să fie de bun augur.

În incinta Casei de cultură din Satu Nou, Comunitatea Românilor din Serbia a marcat în mod festiv pe data de 27 ianuarie Unirea Principatelor Române. Programul cultural-artistic ocazional a fost inaugurat de către Stevan Mihailov, președintele CRS care a făcut o scurtă referire la importanța evenimentului pentru neamul românesc.
Totodată din rolul de gazdă al evenimentului a adresat cuvinte de salut înalților oaspeți: Excelenței sale Ambasadorului României la Belgrad Daniel Banu, atașatului cultural Doru Raul Truțescu, primarului Satului Nou, Predrag Șkaljak, directorului Casei de cultură Sorin Boleanțu, protopopului Gheorghe Ianeș, membrilor președinției CRS Daniel Magdu și Dorel Cebzan, precum și numerosului public ce a umplut sala până la refuz. Evenimentul a fost ocazie bună de a scoate în evidență activitatea CRS înmânând totodată și două premii celor mai active filiale. În numele filialei din Uzdin premiu la primit Eugen Boier iar în numele filialei din Satu Nou, președintele acesteia Marinel Blaj.
Adresându-se celor prezenți Excelența Sa Daniel Banu a vorbit cu cuvinte alese despre obiectivul și despre dezideratele unirii, adresând și un apel la unitate pentru toți românii din Serbia:
– Ca de fiecare dată îmi face o deosebită plăcere să mă aflu în mijlocul dumneavoastră. Într-un moment de bucurie iată ne-am astrâns aici la Satu Nou să sărbătorim împreună ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române când în 1859 strămoșii noștrii românii, lăsând la o parte amozitățile personale au dovedit puterea solidarității și au putut să se unească pentru binele comun. Astfel ziua de 24 ianuarie 1859 a marcat începutul unei noi perioade istorice pentru România cu semnificații deosebite. A marcat practic începutul perioadei României moderne, a declarat ambasadorul Banu și a adăugat între altele:
– La rândul meu vreau să vă asigur ca de fiecare dată de întregul sprijin al autorităților române și al meu personal pentru eforturile pe care dumneavoastră le faceți în mod constant în promovarea și dezvoltarea pe maideparte a identității dumneavoastră etnice, culturale, lingvistice și religioase.
Un scurt istoriat al evenimentelor ce s-au soldat cu Unirea Principatelor Române a făcut prof.dr. Mircea Măran iar moderatorul evenimentului prof. Victor Mihailov a anunțat în continuare un program cultural-artistic de toată lauda, la care și-au dat aportul în cea mai mare măsură elevii Școlii generale din localitate instruiți de învățătorii lor precum și tinerii muzicieni, membri ai Casei de Cultură din localitate.
Publicul spectator a urmărit o dramatizare a povestirii „Moș Ion Roată și Cuza Vodă” de Ion Creangă în interpretarea elevilor Marinel Malaimare și Alexandru Cebzan instruiți de învățătorul lor Ionel Baba. A urmat un recital în interpretarea elevilor Marina Malița, Rebeca Todorov, Estefania Mălaimare, Emilian Blaj și Marinel Baba.
Au impresionat intercalările muzicale ale orchestrei Casei de cultură care au interpretat piese muzicale din Ardeal, Oltenia și Banat.
Dovadă că „bobocilor” nu le lipsesc talentele a fost prezentarea tinerelor soliste vocale Monica Blaj, Magdalena Roșu și Cristina Mic.
Poezia „Limba noastră” de Alexei Mateevici au interpretat-o elevele Andriana Beca și Carolina Buzdică, iar tânărul acordeonist Sebastian Bogdan a interpretat câteva piese muzicale românești.
Serata s-a încheiat cu proiectarea filmului documentar „Renașterea națională în timpul lui Alexandru Ioan Cuza” iar Satu Nou și-a mai înscris pe pagina culturală bogată încă o manifestare reușită.
http://www.comunitatea-romanilor.org.rs

%d blogeri au apreciat: