Cine a fost Dr. Avram Imbroane? (2)

Delegația românilor bănățeni, participanți la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918. În rândul de sus, primul din dreapta este Avram Imbroane.
Delegația românilor bănățeni, participanți la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918.
În rândul de sus, primul din dreapta este Avram Imbroane.

Soţia sa îl va urma pretutindeni. Îndrăgostită, la rându-i, de arta populară şi de etnografia românească, Sofia Imbroane îşi va dedica viaţa, alături de soţul ei, colecţionării unor piese deosebit de valoroase de ţesături populare şi salvării acestora de la dispariţie. Eforturile sale s-au vădit a fi salutare îndeosebi în ceea ce priveşte ţesăturile populare bănăţene, pe cale de dispariţie, în epocă. Colecţiile Sofiei Imbroane au fost apreciate cu premii deosebite în cadrul unor expoziţii internaţionale, cum ar fi: Viena, Bruxelles, Roma(12).
La întoarcerea în Banat, Avram Imbroane este angajat, din 1902, în cadrul consistoriului din Caransebeş(13). Apreciindu-i calităţile, superiorii săi îi oferă posibilitatea de a-şi perfecţiona studiile la Universitatea din München, unde Imbroane va audia, între altele, cursurile de economie ale lui Luglio Brentano(14) şi, după cum se poate vedea şi din corespondenţa de presă susţinută de acolo, va reţine cu mult discernământ o seamă de idei sociale şi politice aflate pe atunci în dezbatere, idei ale căror urme se regăsesc în activitatea sa politică de mai târziu. Experienţa germană i-a fost de bun augur şi Sofiei Imbroane. La întoarcerea în ţară, aceasta va milita pentru emanciparea femeii prin educaţie şi, ulterior, va ctitori primul liceu românesc de fete din Timişoara(15).

Portretul soților Avram și Sofia Imbroane, Cernăuți, 31 august 1913
Portretul soților Avram și Sofia Imbroane, Cernăuți, 31 august 1913

 

Avram Imbroane nu mai revine la consistoriul din Caransebeş, ci va ocupa un post de redactor „membru intern” la ziarul „Drapelul” din Lugoj, alături de Valeriu Branişte. De asemenea, devine şi diacon predicator la biserica ortodoxă din Lugoj(16). În paralel, începe să se implice tot mai profund în viaţa politică. Astfel, în anul 1906  organizează la Vârşeţ o conferinţă  pentru alegerea unui deputat român în Dietă(17), iar în 1910, la Moraviţa, tot el se află la baza alcătuirii comitetului pentru susţinerea candidaturii lui Caius Brediceanu pentru funcţia de deputat la Budapesta(18). Tot aşa, colaborează la manifestările Astrei lugojene, condusă la acea vreme de către C. Grofşoreanu. În anul 1912 se ocupă cu organizarea zborului lui Aurel Vlaicu la Lugoj şi în 1913 susţine şi întreprinde toate demersurile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a turneului bănăţean al Teatrului Naţional din Bucureşti(19). În acelaşi timp, era preşedinte al Societăţii de Lectură şi Ajutorare a Meseriaşilor din Lugoj(20), preşedinte al Reuniunii de Cântări, preşedinte al Societăţii pentru Fondul Teatrului Român(21) etc., iar în 1913 participă el însuşi la alegeri(22). Activitatea lui nu a scăpat vigilenţei autorităţilor, care îl declară, în cele din urmă, „agitator periculos”(23). Astfel, în toamna lui 1914 se refugiază în România. Drept represalii, familia lui, rămasă în Coştei, este persecutată. Tatăl său este arestat şi întemniţat la Sopron(24).
Ajuns în Bucureşti, Avram Imbroane se angajează ca profesor la liceul „Sf. Sava” şi este numit diacon la mănăstirea Cernica(25). Va milita şi aici, cu aceeaşi pasiune, pentru drepturile românilor bănăţeni. Avram Imbroane, asemenea colegilor săi de generaţie din Banat şi Ardeal, care se împărtăşiseră şi cultivaseră un spirit cu totul aparte în timpul studenţiei la Cernăuţi, nu vedea rezolvarea chestiunii românilor din Imperiu decât într-un mod radical, anume prin dezlipirea de Austro-Ungaria şi unirea cu ţara mamă, România. Astfel, aflat la Bucureşti, el va milita fără rezerve pentru intrarea României în război alături de Antanta, convins fiind că, pe această cale, se va putea ajunge la realizarea României Mari. Pentru aceasta, desfăşoară o activitate publicistică intensă. Colaborează la ziare ca „Universul”, „Adevărul”, iar în „Epoca”, Nicolae Filipescu îi acordă o rubrică permanentă: „Ardealul vorbeşte”(26). În anul următor, 1915, publică, în colaborare cu preotul ardelean Vasile Lucaciu, o broşură de propagandă românească, Ziua Învierii – unde prezintă viziunea viitoarei Românii, aşa cum ar fi putut arăta aceasta după război(27). Este vorba despre un ideal, în slujba căruia se va angaja de aci înainte cu trup şi suflet. Astfel trebuie înţeles, fără doar şi poate, gestul său făcut public de a adera la Federaţia Unionistă pentru realizarea unităţii naţionale. Actul de adeziune va fi publicat în numărul din 20 septembrie 1915 al ziarului „Epoca”(28), iar semnătura lui Avram Imbroane se învecinează, aici, cu aceea a lui Octavian Goga, Onisifor Ghibu, Ion Grămadă ş.a.(29). Este important de ştiut că din Federaţia Unionistă mai făceau parte personalităţi precum: Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Nicolae Titulescu, Vasile Lucaciu, Dr. C. I. Istrati, Dr. L. Cantacuzino ş.a.(30). Adeziunea la Federaţia Unionistă, precum şi întreaga activitate desfăşurată în sprijinul românilor bănăţeni va fi aspru amendată de către tribunalul din Cluj, care îl pune sub urmărire penală sub acuzaţia de „crimă de complot împotriva patriei”(31). În acelaşi timp, autorităţile imperiale încep să exercite presiuni îndeosebi asupra responsabililor ecleziastici români, pentru stoparea activităţilor diaconului Avram Imbroane. Astfel, reprezentanţii administraţiei bisericeşti  a Bucureştilor îl vor ameninţa cu destituirea din funcţia de diacon. Gala Galaction intervine în favoarea lui, încercând să aplaneze chestiunea.

Familia Avram Imbroane cu copiii și rudele (surorile Sofiei) la Cernăuți, 1925
Familia Avram Imbroane cu copiii și rudele (surorile Sofiei) la Cernăuți, 1925

 

Lucrurile vor lua o altă întorsătură după intrarea României în conflagraţia mondială, aşa cum îşi dorise Imbroane, alături de Antanta. Imediat după ce Regele Ferdinand I declară război Puterilor Centrale, la 27 august 1916, Avram Imbroane se înrolează ca voluntar în grupul de armată „Cerna” şi, sub conducerea generalului Ion Dragalina (bănăţean de origine), participă la luptele de pe dealul Alion, la eliberarea Orşovei, a Topleţului, apoi la confruntările din Valea Cernei şi din zona Sibiului(32). Pentru faptele sale de vitejie deosebite, va fi decorat cu ordinul „Ferdinand” şi avansat la gradul de sublocotenent(33). Generalul Dragalina moare la 27 octombrie 1916, în spitalul din Palatul Regal din Bucureşti, ca urmare a unei răni provocate de un foc de mitralieră, în defileul Jiului, unde organizase contraofensiva.
În noiembrie 1916, Imbroane urmează armata română în retragere spre Moldova. De aici, pleacă în Rusia, unde colindă lagărele de prizonieri de război, spre a recruta voluntari pentru armata română în refacere. El spera să găsească aici o mână de români ardeleni şi bănăţeni, soldaţi ai armatei austro-ungare şi căzuţi prizonieri în mâinile ruşilor, în decursul luptelor de pe frontul de est. Rezultatul este peste aşteptări. În câteva luni de zile, Avram Imbroane a reuşit să strângă în jurul lui nu mai puţin de 7000 de voluntari, pregătiţi să se înroleze în armata română. În timpul misiunii sale în Rusia, Avram Imbroane va trece printr-o experienţă aproape dostoievskiană. Arestat de către o patrulă ţaristă, este condamnat la moarte şi dus direct înaintea plutonului de execuţie, sub acuzaţia de propagandă bolşevică. Înainte de executarea sentinţei,  ofiţerul care comanda plutonul de execuţie obişnuia să desfacă, la piept, cămăşile condamnaţilor. Avram Imbroane a fost salvat de faptul că purta un crucifix. Ofiţerul ţarist a înţeles, în momentul când a văzut crucifixul, că nu are de a face cu un activist bolşevic şi l-a eliberat deîndată, îngăduindu-i astfel să-şi ducă misiunea la capăt. Voluntarii care l-au urmat în ţară vor depune jurământul de credinţă în mai 1917, întărind forţele celor 500.000 de militari care, sub comanda generalilor Constantin Prezan, Eremia Grigorescu şi Alexandru Averescu, asistaţi de către generalul francez Henri Berthelot, urmau să devină operativi pentru viitoarele acţiuni îndreptate împotriva Puterilor Centrale.
În ciuda acestor fapte de vitejie, din raţiuni pur politicianiste, Avram Imbroane se va vedea din nou persecutat, chiar în România fiind, în timpul guvernului condus de către prim-ministrul Alexandru Marghiloman, ajuns la putere în 18 martie 1918, după căderea cabinetului Averescu.  Se ştie că, urmare a armistiţiului de la Focşani, din 9 decembrie 1917, încheiat în timpul cabinetului Brătianu – Ionescu, guvernul Averescu fusese nevoit să semneze, la 5 martie 1918, un tratat preliminar, la Buftea, cu Puterile Centrale, pe baza acordului încheiat între acestea cu un an înainte. Prim-ministrul Marghiloman, om politic cu bine cunoscute simpatii germane, sperase să obţină unele înlesniri faţă de prevederile tratatului de la Buftea. În parte, prevederile tratatului de pace încheiat la 7 mai 1918, la Bucureşti, poartă amprenta acestor eforturi, dar condiţiile impuse României vor fi umilitoare, totuşi. Oficialii guvernului Marghiloman însărcinaţi cu înăbuşirea activităţilor pro-unioniste îi cer lui Avram Imbroane să-şi înceteze activitatea şi chiar să-şi dezavueze public idealurile pentru care luptase, sub ameninţarea că, în caz de refuz, se va recurge la represalii împotriva sa şi a familiei(34). Din fericire, istoria s-a scris altfel. Cu totul altfel.
Deloc intimidat de ameninţările oficialităţilor, Avram Imbroane va întemeia periodicul „Banatul”, condus pentru început, şi scurtă vreme, de către scriitorul bănăţean Cassian R. Munteanu. De îndată ce este posibil, ziarul se va strămuta la Lugoj, cu numele adaptat noilor realităţi pe cale de a se naşte: „Banatul Românesc”(35). Cassian R. Munteanu se va îmbolnăvi de gripă infecţioasă, în luna noiembrie a aceluiaşi an, astfel că direcţia „Banatului” a fost preluată de către scriitorul Camil Petrescu. Aici, în Banat, mai cu seamă în părţile din sud, luna noiembrie a anului 1918 a fost marcată de numeroase adunări populare. Românii bănăţeni se pregăteau fervent pentru Unire. Ei vor alege un număr de 69 de reprezentanţi pentru Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia. Între aceştia se va număra şi Avram Imbroane, împreună cu fratele său, Dr. Nicolae Imbroane, cu Pr. Avram Corcea şi învăţătorul Patrichie Râmneanţu, toţi din Coştei(36).
Este bine de ştiut că, în anii 1918 – 1919, conjuncturile politice la încrengătura cărora se afla Banatul nu erau deloc simple. Cum în primăvara şi vara lui 1919 trupele române se aflau angajate în luptele pentru respingerea atacului maghiar din Munţii Apuseni, Banatul a fost pentru mai multă vreme ocupat de trupele Antantei, iar adversarii unirii cu România militau pentru a-l menţine, momentan, într-o situaţie neclară din punct de vedere administrativ. Regiunea era râvnită de către guvernul de la Budapesta, dar pericolul major venea mai degrabă dinspre Belgrad, care ar fi dorit să o includă, mai devreme sau mai târziu, în regatul Sârbo-Croat-Sloven pe cale de constituire, atunci(37). De aceea, diplomaţii sârbi căutau să se bucure cât mai mult de avantajul conferit de prezenţa trupelor sârbeşti pe teritoriul bănăţean.
Chiar dacă, oficial, armata sârbă părăsise Timişoara la 27 iulie 1918(38), trupele sârbeşti vor reveni în teritoriu în luna noiembrie, conform Convenţiei de armistiţiu de la Belgrad, ocupând Oraviţa, Lugojul şi Timişoara. Trupele franceze se vor instala şi ele ceva mai târziu, la sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lui decembrie ale aceluiaşi an. Cu toate acestea, după cum arată şi Dr. Ioan Munteanu, „principala forţă de ocupaţie au constituit-o […], în perioada noiembrie 1918 – iulie 1919, unităţile militare sârbeşti”(39). De aceea, reprezentanţii sârbi urmăreau să-i convingă pe aliaţi să conceadă la transformarea Banatului în provincie autonomă. Anexarea la Serbia, într-un astfel de caz, părea a fi o simplă chestiune de timp.

– va urma –
Remus Jurca-Unip

Note:
12     Iova Imbroane, Op. cit., p. 17
13     Apud Dr. Th. N. Trâpcea, Op. cit., p. 259
14  Idem, Ibidem, p. 259
Apud Iova Imbroane, Op. cit., p. 17
16     Apud Dr. Th. N. Trâpcea, Op. cit., p. 259
17     Apud Gheorghe Luchescu, Avram Imbroane – luptător pentru cauza naţională, în „Paralela 45”, supliment al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, nr. 2711 din 19 ianuarie 1999, p. 7
18     Gh. I. Oancea, Dr. Avram Imbroane (1880 – 1938). O viaţă pentru un ideal, II, în „Paralela 45”, supliment al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, nr. 2358 din 11 noiembrie 1997, p. 6
19     Prof. Gheorghe Luchescu, Avram Imbroane – luptător pentru cauza naţională, în „Mitropolia Banatului”, an XXXIX, nr. 3, mai – iunie 1989, p. 95
20     Gheorghe Luchescu, Avram Imbroane – luptător pentru cauza naţională, în „Paralela 45”, supliment al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, nr. 2711 din 19 ianuarie 1999, p. 7
21     Apud Dr. Th. N. Trâpcea, Op. cit., p. 260
22     Apud Idem, Op. cit., p. 261
23     Apud Gheorghe Luchescu, Avram Imbroane – luptător pentru cauza naţională, în „Paralela 45”, supliment al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, nr. 2711 din 19 ianuarie 1999, p. 7
24     Apud Gh. I. Oancea, Dr. Avram Imbroane (1880 – 1938). O viaţă pentru un ideal , II, în „Paralela 45”, supliment al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, nr. 2358 din 11 noiembrie 1997, p. 6
25     Idem, Op. cit., p. 6
26     Apud Dr. Th. N. Trâpcea, Op. cit., p. 262
27     Idem, Ibidem, p. 262 şi Remus Jurca-Unip, Cronologie bănăţeană, în „Paralela 45”, supliment al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, 4 septembrie 1995, p. 3
28     Apud Theodor N. Trâpcea, Avram Imbroane (1880 – 1938), în „Mitropolia Banatului”, an XXVIII, nr. 10-12, octombrie – decembrie 1978, p. 695
29     Apud Gheorghe Luchescu, Op. cit., p. 7
30     Apud Dr. Th. N. Trâpcea, Un luptător pentru desăvârşirea unităţii de stat: Dr. Avram Imbroane, în „Mitropolia Banatului”, an XIX, nr. 3-4, aprilie – iunie 1969, p. 262
31     Apud Gheorghe Luchescu, Op. cit., p. 7
32     Apud Theodor N. Trâpcea, Avram Imbroane (1880 – 1938), în „Mitropolia Banatului”, an XXVIII, nr. 10-12, octombrie – decembrie 1978, p. 695
33     Apud Gh. I. Oancea, Dr. Avram Imbroane (1880 – 1938). O viaţă pentru un ideal, II, în „Paralela 45”, supliment al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, nr. 2358 din 11 noiembrie 1997, p. 6
34     Apud Dr. Th. N. Trâpcea, Un luptător pentru desăvârşirea unităţii de stat: Dr. Avram Imbroane, în „Mitropolia Banatului”, an XIX, nr. 3-4, aprilie – iunie 1969, p. 263
35     Apud Gheorghe Luchescu, Op. cit., p. 7
36     Iova Imbroane, Op. cit., p. 16
37     Theodor N. Trâpcea, Avram Imbroane (1880 – 1938), în „Mitropolia Banatului”, an XXVIII, nr. 10-12, octombrie – decembrie 1978, p. 695
38     Unipescu, Calendar istoric, în „Lumina satului”, Giroc, nr. 3, iulie – august, 1998
39     Dr. Ioan Munteanu, „Contribuţia maselor populare bănăţene la formarea Statului Naţional Unitar Român”, în vol. ***, Făurirea Statului Naţional Unitar Român. Contribuţii documentare bănăţene. 1914 -1919, coordonator Dr. Ioan Munteanu, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice, Centrul de Ştiinţe Sociale – Timişoara, Filialele Arhivelor Statului Caransebeş şi Timişoara, Bucureşti, 1983, p. XVIII

%d blogeri au apreciat: