EvenimenteNoutăți

Bătălia pentru căminele studențești…

cazare_0

În ultimele zile se pun presiuni asupra statului român pentru a primi partea sa de refugiați! Uniunea Europeană ne comandă de câțiva ani ce și cum trebuie să facem! Dar aceste hotărâri din ultima perioadă, încep să îi deranjeze pe mulți. Iată si reacția studenților față de posibilitatea cazării refugiaților în căminele studentești din țară: „un sfert din numărul total de studenți, nu beneficiază de acest drept!” se arată într-un comunicat de presă dat de ANOSR.
Ministerul Educației caută locuri pentru refugiați, cerând tuturor unităților de învățământ din țară situația locurilor de cazare disponibile, informează B1 TV. Solicitarea a fost făcută de Guvernul României. Ministrul Sorin Câmpeanu a confirmat informația pentru Europa FM.

Solicitarea a dat naștere nemulțumirii Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) care a aratăt că „un sfert din studenții din România nu beneficiază de acest drept pentru că nu există locuri suficiente.” ANSOR consideră că decizia de a caza refugiați în cămine studențești este „pripită și nefericită”.
„ANOSR solicită universităților din România să aibă ca principală prioritate oferirea locurilor de cazare pentru toți studenții care solicită acest lucru și asigurarea de condiții decente de trai în căminele lor. În fiecare an, universitățile din România înregistrează un mare deficit de locuri de cazare, privând câteva zeci de mii de studenți de acest drept al lor”, arată comunicatul de presă al alianței studenților, citat de Digi24.
Organizația susține că aproximativ un sfert dintre studenți rămân fără locuri de cazare, acesta fiind și unul dintre principalele motive ale abandonului școlar, deoarece aceștia nu își permit să plătească chirie sau taxe de cazare în cămine private!!!

camin11-mare
„Suntem conștienți de situația nefericită în care refugiații sirieni se găsesc în prezent și apreciem inițiativa guvernului de a lua măsurile necesare sprijinirii acestora. (…) Atâta timp cât o universitate se confruntă cu un deficit de locuri de cazare și nu poate răspunde tuturor solicitărilor primite de la studenți în acest sens, considerăm că acea universitate trebuie să se preocupe prioritar de cazarea propriilor studenți. Suntem convinși că la o analiză mai atentă se vor putea găsi alte soluții de cazare a refugiaților, care să nu aducă deservicii niciunei alte persoane”, se arată în comunicatul alianței.

„Vă reamintim că în România sunt disponibile 6 centre de refugiați, dar acestea sunt ocupate în proporție de 20%. Acestea sunt situate în localitățile București, Giurgiu, Galați, Șomcuța Mare, Rădăuți și Timișoara. Președintele Klaus Iohannis a declarat că România nu poate primi mai mulți de 1785 de imigranți. O cifră asemănătoare vehicula și premierul Victor Ponta.” (Europa FM)
cunoastelumea

You may also like

Comments are closed.

More in:Evenimente