Noutăți

Atelierele de limba română și în Serbia de Răsărit

Prima școală românească din istoria recentă

Când în luna ianuarie al anului curent o delegație a Centrul pentru Limba, Cultura și Religia Românilor de pe Valea Moravei – Isacova, în frunte cu preotul Iel Buobu Lui însoțit de doamna Eugenia Rodica au vizitat Centrul „In medias res” pentru a se stabili pașii necesari ca proiectul „Atelierele de limba română cu elemente de cultură și civilizație” desfășurat la Panciova din anul 2009 și ajuns în momentul de față la cea de-a cincea ediție, să fie implementat în Serbia de răsărit s-a părut destul de departe de realitate.

Imediat s-a trecut de la vorbe la fapte, astfel că pe 13 iunie, a.c. în localitatea Petrovaț, printr-o modestă manifestare, au fost deschise în mod oficial primele „Atelierele de limba română pentru Serbia de răsărit”, proiect sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și realizat în această zonă de Centrul pentru Cultura și Religia Românilor de pe Valea Moravei – Isacova, ca primii pași spre un proces educativ-instructiv mult mai amplu, care se așteaptă să fie realizat în această zonă în baza Protocolului semnat la 1 martie 2012 de Reprezentanții Permanenți ai României și Serbiei la UE.

În afară de un număr mare de români din această localitate, la festivitatea de inaugurare a „Atelierelor de limba română”, care în momentul de față reprezintă prima școală românească din Serbia de răsărit din istoria recentă, au fost prezenți și reprezentanți ai mai multor organizații românești din zonă, precum și vicepreședintele Adunării Comunei Petrovaț Dragan Demici.

După cum se cuvine, festivitatea a început printr-o rugăciune ținută de preotul Iel Buobu Lui care a binecuvântat cursurile și viitorii cursanți precum și cadrele didactice prezente, care vor ținea cursurile în afară de Petrovaț și la Golubaț, Veliko Gradiște, Ciuprija și Donji Milanovaț, exprimându-și speranța că la anul viitor vor fi acoperite cu „Școli românești” și celelalte orașele din Serbia de răsărit populate de etnici români.

Cinstea de a ținea prima oră de limba română în această zonă i-a revenit d-nei Rodica Buobu Lui care a spus că „…ceea ce s-a întâmplat astăzi aicia este un moment istoric în sensul în care după atâtea sute de ani să poți să înveți, să scri și să citești românește literar”, adăugând următoarele:

– Acest proiect a fost inițiat cu gândul să se desfășoare ore de limba română în cât mai multe centre din Serbia de răsărit. Deocamdată am început la Petrovaț unde este centrul cu filiale la Ciupria, la Golubaț și la Veliko Gradiște și în măsura în care o să avem oameni calificați proiectul se va extinde oriunde vom găsi pe cineva care poate să predea limba română. Acesta este doar un început iar finalul sperăm să fie predarea limbii române în școlile oficiale, a subliniat d-na Rodica, citind și câteva poezii de Octavian Goga care în mod simbolic au luminat această zi istorică cu lumina adevărului etern.

Valentin Mic

You may also like

Comments are closed.

More in:Noutăți