Aromânii din Panciova (I)

Panciova

Pe calea consolidării

Voivodina, dar mai ales Banatul, sunt deosebit de bogate în multitudinea de comunități etnice, dar nu numai mari, ci și într-un număr considerabil de grupuri etnice, pentru unii necunoscute și uitate. Un loc de seamă printre acestea ocupă aromânii parte integrantă a poporului român, care, în pofida iminențelor asimilării, au reușit să supraviețuiască toate schimbările istorice și să se mențină simbolizând verticalitatea istorică a existenței lor, a obiceiurilor lor, a dialectului lor și a tradiției lor…

În Banatul de Sud și în Panciova, aromânii au venit în marea lor majoritate în cursul secolelor XVIII și XIX și în primele decenii ale secolului XX, trecând din Imperiul Otoman în Austro-Ungaria, în primul rând din motive economice sau legate de comerț, dar și din dorința de a avea o viață mai stabilă și mai liniștită în monarhia creștină care a sprijinit și încurajat stabilirea lor pe aceste meleaguri. Sunt cunoscute și mai multe exemple că aromâni treceau, ca și cetățeni austro-ungari, în ținuturile otomane de la sud de Dunăre și lucrau la mutarea conaționalilor lor și a familiilor lor la nord, în Banat, unde s-au stabilit sau că au plecat mai departe, spre Novi Sad, Karlovac și Pesta, sau la est, spre Pan­ciova, Biserica Albă, Vârșeț, Timișoara, Iași, București, Constanța și Odesa. O parte dintre aromâni s-au îndreptat spre vest, peste Zemun, Mitrovica, Ruma și Vukovar, spre Zagreb și Viena, fiind consemnate și cazuri când au venit de la Trieste și Veneția. Pe meleagurile noastre, aromânii au venit sau trecând Dunărea, din sud, sau sosind de la est, din Bulgaria și din Țara Românească de odinioară, mutându-se din ținuturile aromânești tradiționale – așezările din Epir, apoi din masivele munților Pind și Gramos, Olimp, Vermion, Tesalia… Un val deosebit de mare de coloniști aromâni care s-a simțit în întreaga Peninsulă Balcanică, deci și în Banat, s-a produs după distrugerea celui mai mare oraș aromânesc, dar și balcanic din epoca respectivă – Moscopole, în anii ‘20 ai secolului al XIX-lea.
La Panciova, mulțumită documentelor de arhivă, dar și faptului că birocrația austro-ungară a fost foarte pedantă, precum și arhivelor de familie păstrate, revistelor din epoca respectivă și diverselor alte documente, se pot urmări activitățile, viața și munca aromânilor și aprecia contribuția lor enormă la dezvoltarea orașului, înainte de toate în domeniul vieții economice și culturale. În întreaga Voivodină, ei au rămas în memoria tuturor ca oa­meni perseverenți, după rapiditatea cu care au acceptat ideile noi și progresiste, după coerența familiilor lor, după atitudinea rațională față de lucrurile materiale și după conceperea pragmatică a realității, după donațiile lor mari și după personalitățile excepționale care, în epocile în care au trăit, și-au lăsat amprenta caracteristică asupra mediului în care au trăit și au creat.
Panciova, ca oraș de graniță, a cunoscut un mare progres și o mare dezvoltare în cursul secolelor XVIII și XIX. A devenit localitate cu o dezvoltare rapidă mulțumită poziției sale geografice favorabile, fiind situat pe lângă malurile Dunării și Timișului, care au permis practicarea unui comerț intensiv pe apă și pe uscat. Un număr mare de nave navigau încărcate cu cereale, sare, metale și alte produse din ținuturile din jurul Mării Negre și ale Țării Românești, iar apoi se îndreptau spre alte orașe europene, de unde se aduceau obiecte de porțelan, arme, mărfuri de manufactură…, care apoi luau drumul spre Răsărit și spre Imperiul Otoman. În asemenea împrejurări favorabile pentru dezvoltarea comerțului, la Panciova și-au dezvoltat activitatea și frații Georgije și Simon Astri, care au venit aici din Irig, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Printre ei se aflau și comercianții (negustorii) Konstantin Dijamandi, Duka Janko, Janko Veriga, Miča Dijamandi, Anastas Pačanji, Anastasije Vreta,  Naum Dimitrijević, Nikola Bukovalo, Djordje Pana, Pardafela, Nikola Lazin, Nikola Vista, Georgije Moskić, Zonja Bukorvanja, Bulza, Stanko Beja, Gligorije Lambrović, Sima Tamba, Djordje Koka, familia Kiki, Bota …
Este consemnat că majoritatea dintre ei provin din Mossopole, Vlahoklisura, Blace, Lunka și  Šatište. În această perioadă aromânii trăiau și în alte localități, chiar și mai mici, din Banatul de Sud. Unde, de regulă se ocupau cu comerțul și transportul sau aveau cafenele și hanuri. Astfel, putem aminti nume de aromâni ca Dimitrije Zaharina, Miloš Cincarin, Leka, Marković, Mavrudis, Daka, Leta, Prenda, Konstantin Varžija, Naum Dursa, George Demeter, Janja Dimitrijević, Josif Janać, Mihajlo Paligora, Petar Trandafil, Konstantin Cincarin, Georgija Dimović…. și multe altele.
Printre marile nume ale comerțului se numără, fără doar și poate, familia lui Sima Mandrino, ai cărui urmași trăiesc și azi la Panciova. Capitalul lor enorm, Sima Mandrino l-a lăsat moștenire, sub formă de testamen, fondului din care o parte din bani au fost meniți, tot prin testament, deschiderii unei școli în limba „valahă” la Panciova, unde trăiau, în acea perioadă, un număr mare de familii de origine aromânească. Executantul testamentului a fost medicul aromân Lazar Paču, care era în legături de nășie cu familia Mandrino, el fiind cel mai talentat și mai bun ministru al Finanțelor pe care l-a avut Regatul Serbiei.
Din Vlahoklisura natală, care la vremea aceea era un important centru aromânesc cu aproximativ 5.000 de locuitori, din Turcia de atunci (azi Grecia), Sima Mandrino l-a adus la Panciova pe finul său, Nikola Oka, pe atunci încă copil. Cu sprijinul și ajutorul lui Sima Mandrino, care deja era apreciat și-și câștigase un renume, Nikola Oka se dezvoltă într-un  comerciant cunoscut după marfa care vine pe Dunăre cu corăbiile și cu vapoarele cu aburi. Din această familie provine și  Simeon Oka, inginer și inovator, și de asemenea profesorul Nikola S. Oka, care este considerat unul dintre fondatorii Facultății de Circulație din Belgrad (decendat în anul 1976). Ca și familia Mandrino, și familia Oka are mulți urmași dintre care unii trăiesc și la Panciova.
O importantă familie aromânească este familia lui Janko Veriga, a cărui aprobare de a începe afacerile la Panciova și de a se stabili aci, o păstrează ca documentație prețioasă generația de azi a familiei Veriga, care, în decursul timpului, a părăsit comerțul și s-a decis să se ocupe cu farmaceutica, care a devenit tradiție familială – azi fiind cunoscută Farmacia „Fabeg”, al cărei proprietar este Tijana Veriga Stefanović, fiica farmacistului Bora Verige, fiul farmacistului Svetislav Veriga. Familia Veriga are legături familiale cu familiile Ćurčin, Stefanović și Hadija, care au origine aromânească. Din familia Ćurčin provine și cunoscutul poet Milan Ćurčin. Pe casa familiei Ćurčin din strada Petar Drapšin, din centrul orașului, se află o placă memorială consacrată acestui mare modernist. Milan Ćurčin a fost căsătorit cu Darinka, aromâncă la orgine, care a provenit din cunoscuta și bogata familie a lui Dimitrije N. Krsmanović.
O personalitate interesantă care leagă familiile Veriga și Ćurčin a fost Sofija Veriga Ćurčin, cunoscută după frumusețea, instruirea și cultura sa. Ea a fost marea și neîmplinita dragoste a poetului Jovan Dučić.
Valentin Mic și Svetlana Nikolin

%d blogeri au apreciat: