65 de ani de activitate fructuoasă a SCA ”Mihai Eminescu” din Coștei

Reșițenii la Coștei

La Coștei a fost sărbătorită împlinirea a 65 de ani de când asociația culturală din localitate poartă numele de Societatea Cultural-Artistică „Mihai Eminescu”. Manifestarea a fost organizată la școala din Coștei, pe 2 februarie a.c., cu sprijinul asociației Astra Română din Vârșeț și al autorităților locale.
Cu prilejul manifestării a fost lansat volumul de versuri „Nocturne”, de Mariana Stratulat din Coștei. În deschidere a vorbit președintele SCA „Mihai Eminescu”, Viorel Bălăgean, iar despre volum a vorbit scriitorul Vasa Barbu din Uzdin. Referindu-se la poemele din volumul „Nocturne”, Vasa Barbu a afirmat: „Subiectul principal al discursului poetic al autoarei este iubirea sau dragostea, cu toate înfățișările ei, în clipele de fericire, dar și în clipele de tristețe, precum și în împrejurări și stări stârnite de amintiri, nostalgie, gelozie”. Poeta Mariana Stratulat a citit câteva dintre poemele incluse în volum. Discursurile despre volum și recitalul de poezie a fost completat de intervențiile muzicale susținute de către tânărul saxofonist Nelu Iencea, din Coștei.

Vasa Barbu și Mariana Stratulat

După lansarea de carte, a avut loc un spectacol de muzică populară românească. În timpul momentului festiv, Viorel Bălăgean a conferit diplome de merit unor personalități și unor reprezentanți ai asociațiilor culturale, care au contribuit la afirmarea identității naționale a românilor din Voivodina. Printre distinși s-au numărat și Nicolae Plujar, președintele Asociației Culturale Reșița Română, Nicolae Dumitru Vlădulescu, directorul Teatrului de Vest din Reșița, ziarul „Argument” din Reșița și Consiliului Județean Caraș-Severin, reprezentat prin consilierul Octavian Deaconu.
Mai menționăm contribuția deosebită pe care și-a adus-o la organizarea manifestării președintele asociației Astra Română din Vârșeț, Ion Gașpăr, cel care a fost și gazda invitaților de la Reșița. Ion Gașpăr și-a exprimat speranța că românii din Banatul Sârbesc vor trăi în unitate, nedezbinați de conflicte de orgolii, iar așteptata intrare a Serbiei în Uniunea Europeană le va permite românilor să-și exprime pe deplin identitatea națională.
http://www.argument-cs.ro

%d blogeri au apreciat: