1 decembrie 1918 – S-a făcut România Mare

La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia a hotarat unirea Transilvaniei si a celorlalte teritorii locuite de romanii din Ungaria cu patria-mama, Romania. Aceasta decizie a dus la faurirea statului national unitar roman, a Romaniei Mari. Mai devreme, in acelasi an, pe 27 martie Basarabia sip e 28 noiembrie Bucovina se unisera si ele cu Romania.
La incheierea Primului Razboi Mondial, in contextul prabușirii Dublei Monarhii, Ungaria iși proclama independența, incluzand in teritoriul sau și Transilvania. In aceste condiții, fruntașii Partidului Național Roman și romanii din Partidul Social Democrat inființeaza Consiliul Național Roman la Arad la data de 3 noiembrie 1918. La data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad, guvernul Ungariei a semnat armistițiul cu Antanta, fixand o linie de demarcație, care lasa sub controlul Ungariei nordul și centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei.
In aceste condiții, romanii organizeaza la data de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918 o Adunare Naționala la Alba Iulia la care desemneaza 1228 delegați. La adunarea au participat aproximativ 100.000 de persoane și s-a desfașurat intr-o atmosfera decenta si festiva. Adunarea Naționala hotaraște unirea cu Romania a teritoriilor locuite de romani. Dupa unirea din 1918 cu Romania, timp de un an și jumatate, Transilvania a ramas autonoma in cadrul statului roman, fiind condusa de un Consiliu Dirigent.

Basarabia
În frunte cu Partidul Național Moldovenesc, creat în martie 1917, Basarabia a rezistat tendințelor Ucrainei de a o anexa, în contextul haosului total din Rusia revoluționară. În octombrie 1917, la Chișinău are loc Congresul Ostașilor Moldoveni care proclamă „autonomia teritorială și politică a Basarabiei” și decide crearea Sfatului Țării ca organ reprezentativ. Conducerea sa executivă este încredințată Consiliului Directorilor Generali, în frunte cu Ion Inculeț. La 2 decembrie 1917 se proclamă Republica Democratică Moldovenească, membră a Republicii Federative Ruse.

Pentru a opri anarhia militară din Basarabia, Consiliul Directorilor Generali apelează la guvernul român, care trimite trupe, restabilind ordinea. Ca răspuns, la 13 ianuarie 1918, guvernul Rusiei Sovietice întrerupe relațiile diplomatice cu România, sechestrându-i tezaurul. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării proclamă independența Republicii Democratice Moldovenești, care se alipește României la27 martie 1918.

 
Bucovina
După semnarea păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918), Ucraina ridică pretenții asupra Bucovinei. Ca răspuns la manifestul „Către popoarele mele credincioase” al Împăratului austro-ungar Carol I, deputații români din parlamentul de la Viena constituieConsiliul Național Român (CNR).
La inițiativa lui Sextil Pușcariu, la 14 octombrie 1918, se convoacă la Cernăuți o adunare națională, numită „Adunare Constituantă”, care proclamă „unirea Bucovinei integrale” la celelalte provincii românești. Ca organe centrale s-au creat Consiliul Național și un Birou Executiv condus de Iancu Flondor.
Consiliul Național cere guvernului român intervenția militară, care este aprobată la 23 octombrie 1918, pentru a contracara presiunile Ucrainei. La 12 noiembrie 1918, CNR a votat „Legea fundamentală provizorie asupra puterilor Țării Bucovinei”. La 15 noiembrie se convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul locuitorilor germani și polonezi, unirea cu România.

 

Transilvania
În Transilvania, principalele forțe politice românești erau concentrate în jurul Partidului Național Român (PNR) și al Secțiunii Române a Partidului Social Democrat din Ungaria (PSD-R). La 29 septembrie 1918, prin Declarația de la Oradea, ele anunță hotărârea de autodeterminare și separarea politică de Ungaria.
La 18 octombrie 1918 se constituie Consiliul Național Român Central (CNRC) ca organ politic unic al românilor din Transilvania, alcătuit din 6 membri ai PNR și 6 ai PSD-R. În noiembrie, în întregul teritoriu se formează consilii și gărzi naționale, după modelul CNRC. Acestea preiau de îndată controlul politic și administrativ, asigurând ordinea într-o perioadă tulbure. După nota ultimativă a CNRC adresată guvernului ungar, se desfșoară tratative româno-ungare la Arad în 13-14 noiembrie 1918, care însă nu dau rezultate.
În acest context, la 5 noiembrie 1918, prin manifestul „Către popoarele lumii”, se face cunoscută dorința națiunii române din Transilvania de a se uni cu Vechiul Regat. CNRC mai decide convocarea unei mari adunări plebiscitare care să adopte această hotărâre. La 7 noiembrie se publică textul convocării, Marea Adunarea Națională a Românilor întrunindu-se la 18 noiembrie 1918 la Alba Iulia. La 1 Decembrie 1918 ea decide în unanimitate unirea cu România.
România Mare (România interbelică, România Întregită) – termenul „România Mare” („România Întregită”) a intrat în uz după Tratatul de la Versailles din 1920, nu ca un concept iredentist sau expansionist, ci ca o stare de fapt obiectivă, în comparație cu dimensiunile geo-politice anterioare. România dintre cele două războaie mondiale a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa, 295.641 km2 (în timp ce în prezent extinderea teritorială a României este de 238.391 km2).

Traian Basescu: 1 Decembrie 1918 rămâne ziua de referință în istoria neamului românesc, momentul în care s-a realizat România Mare
Președintele României, domnul Traian Băsescu, a susținut joi, 29 noiembrie a.c., un discurs la recepția oferită cu prilejul Zilei Naționale a României la Palatul Cotroceni.

Vă prezentăm discursul susținut de șeful statului:

„Dragi români,
Doamnelor și domnilor,
Dragi invitați,

În decembrie 1918 România și-a începutul drumul spre statul unitar național. 1 Decembrie 1918 rămâne ziua de referință în istoria neamului românesc, momentul în care s-a realizat România Mare ca stat recunoscut, la mai bine de 300 de ani de la prima fondare a statului român reîntregit pe pământurile acestea, de către Mihai Viteazul. Și poate nu întâmplător eforturile reunificării, modernizării și recunoașterii statului român reîntregit au avut la bază o generație de politicieni responsabili și patrioți, care au știut să treacă țara prin vicisitudinile Primului Război Mondial și să realizeze România întreagă.
Figuri ilustre precum Ferdinand I Întregitorul, Ion I. C. Brătianu, Regina Maria, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod, Iancu Flondor, Ion Inculeț, Patriarhul Miron Cristea, Mareșalul Alexandru Averescu au știut să așeze deasupra rivalităților și disputelor politice idealurile națiunii române. Ei au reușit, după crearea României Mari, să își concentreze toate eforturile pentru fondarea statului național român modern și reîntregit și afirmarea identității românești în această poartă a Europei.
Încă de la construirea României Mari, românii au realizat că importanța construcției statului român stă în edificarea instituțiilor puternice și profesioniste cele care devin pilonii de forță ai oricărei organizări statale. Tot astfel realizăm și noi astăzi, în contextul construcției europene, necesitatea edificării instituțiilor statului de drept, garanția democrației în România, a orientării strategice a statului român, a integrării noastre depline în NATO și în Uniunea Europeană.

Instituțiile statului român, construite pe regulile europene ale democrației și statului de drept, asigură permanență, continuitate, forță statului român și-i dau șansa să realizeze idealurile de securitate și prosperitate a națiunii române. Iar românii au înțeles acest lucru și au văzut cum după perioada de tranziție, independența, reforma și organizarea instituțiilor statului au devenit garanții ale accesului egal la oportunități, la justiție, la competiții corecte și unei economii de piață competitivă.
Reforma și modernizarea statului român nu s-au încheiat. Criza economică și financiară globală ne obligă să luptăm pentru competitivitate, pentru locuri de muncă, pentru creștere economică. Integrarea noastră în Uniunea Europeană vine cu beneficiile pe care partenerii europeni le acordă pe baza principiului solidarității și aspirațiilor spre coeziunea continentului nostru. E un alt proces pentru care generația actuală și viitoare de politicieni va trebui să lupte, pentru ca aceste avantaje ale integrării noastre în familia statelor civilizate să fie benefice pentru toți românii.
Societatea românească a știut întotdeauna să redescopere coeziunea în fața marilor încercări. Suntem înaintea unei campanii electorale, iar Ziua Națională ne surprinde dezbinați la nivelul clasei politice, dar societatea românească nu trebuie să urmeze rupturile din politică. Națiunea este una, statul este unul, iar românii nu vor permite să le fie distruse instituțiile naționale de dragul unei competiții politice care se încheie oricum săptămâna viitoare. Și după 9 decembrie, România merge mai departe și poate 1 decembrie este ziua în care ne putem reaminti cu toții ceea ce ne unește, ceea ce este important și trebuie să dăinuie.
Același gând îl am față de români, de toți românii, de românii de pretutindeni, oriunde s-ar afla și ar trăi ei, dar simțind românește și bucurându-se de Ziua Națională a țării lor de baștină. Coeziunea națiunii române la 1 decembrie nu se poate face fără contribuția diasporei românești, care ar rolul ei major în prezentul și viitorul statului român și în unitatea sufletească a poporului român. Gândurile mele sunt alături de fiecare român, oriunde s-ar afla el și le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru România, pentru că ei au împins întotdeauna România înainte, ei au dat forță și suflet fiecărui proiect și truda lor, eforturile, necazurile lor au adus România aici unde este astăzi, cu perspective bune de stat european cu perspective de prosperitate pentru toți cetățenii săi.
Nu pot să închei fără a rosti cuvinte de mulțumire militarilor români aflați în teatrele de operații din afara frontierelor României. Și înainte de a spune La mulți ani, aș ruga, dacă se poate, ca de 1 Decembrie fiecare român să-și pună în curte, în balcon, la fereastră, unde se poate, un tricolor cât de mic.

La mulți ani, români! La mulți ani, România!”

%d blogeri au apreciat: